Ce te intereseaza?

vineri, 30 octombrie 2015

De ce ne ranim?

As putea sa fiu rea. As putea sa folosesc razbunarea drept cea mai apriga unealta de razboi. As putea sa las si eu in urma mea inimi frante si dezamagiri. As putea sa tradez, sa insel, sa mint, sa tac cand mi se cere sa vorbesc, dar… Asta nu este forma inimii mele.
Sunt atatia oameni rai in lumea asta. De ce sa fac si eu parte din ei?
De-a lungul vietii mele, pe cararile minate pe care am fost nevoita  sa pasesc, am intalnit multe bifurcari unde aveam de ales sa continui pe una dintre cele doua directii: a ma comporta la fel ca cei ce mi-au asezat cu grija obstacolele in drum ori sa ma ambitionez sa fiu mai presus decat ei, iertandu-i, plecand fruntasa inspre propriile mele teluri.
As fi putut sa ma razbun pe atatia ipocriti si as fi putut sa ma transform si sa-mi pierd amprentele in ura, dar atunci nu as mai fi cine sunt astazi si nu as mai putea ajunge acolo unde stiu ca o sa fiu pe viitor.
In loc sa le ofer satisfactia celor ce am vrut sa-mi faca rau, in loc sa tip in argumente in loc sa tac si sa-mi astept soarta sa decida pentru mine, in loc sa rad unde imi plangea sufletul, am preferat sa raman eu. Mi-am folosit cuvintele in loc de urlete, mi-am folosit bratele sa imbratisez in loc sa palmuiesc, mi-am folosit ochii drept oglinda celor ce-si foloseau privirea sa ma intimideze, sfarsind prin a ii face sa-si priveasca propria reflectie si nu infrangerea mea.
Un lucru pe care am refuzat sa-l vad este rautatea oamenilor carora nu le-ai facut altceva decat bine, ca de altfel si placerea de a nu te ajuta cand le-ai cerut ajutorul. Am refuzat sa cred ca exista oameni care sa nu aprecieze zambetele pe care li le-am asezat pe chip ori efortul pe care il faceam pentru a le creea ori intretine fericirea si binele. Am refuzat sa cred asta pana cand m-am vazut lovita de mainile pe care imi le mangai.
Razboaiele nu pornesc de la conflicte material, dar de la egoismul oamenilor ce nu-si recunosc greselile, nu-si asuma responsabilitatea si simt nevoia sa-si afiseze superioritatea acolo unde se afla in inferioritate.

De ce distrugem, atunci cand vrem doar sa(ni le) reabilitam? Inimi, suflete, trecuturi, amintiri, persoane.

vineri, 23 octombrie 2015

That's for my biggest exception.

That’s for the boy who will probably never know how I really felt. That’s for the one who turned my life upside down, who gave me in some minutes what others couldn’t offer in years. The only one who showed me how it is like to let yourself gone with the wave.
From the very first moment I saw him, I felt a spark, but I always thought that he is way out of my league until… I finally had him for a little while.
He was the first one who made me break my rules and make the craziest thing I’ve ever done, to break my principles and all that I thought it was fair until then.
He was handsome, with the most amazing voice I’ve ever heard, with a smile that could light up the entire world, not only the room he entered, with a touch that my skin would never forget; he was the one who put thrills under my spine only by looking at me.
He was the first one who showed me how it was like to be controlled, to be totally satisfied. The first one who shut my mouth only because he knew he was right. He was a real man.
Even if I could have never be with him, I will always have him not only in my mind, but in my heart.He haunts my dreams, my fantasies and the small memories we created are always there to remember me what I need and how I really am.
He was the one who made me feel like fainting in the moment I saw him, only because of those passionate images inside my head, spinning and repeating in front of my eyes looking at him.
His lips, his hands, his kisses, his hugs, his looks, his smell, his everything made me hopelessly fall in love with the illusion of owning a part of him. For a moment, for a few days, it felt right. But he taught me what real passion is, what compatibility really means, why people cheat and why they don’t regret, what feeling sorry is supposed to make you feel like but in the same time how it is like to never feel sorry for something that you make you feel good. He taught me how it is with all the right things at the worst moment. And he will never even know…
But what if maybe, you were the perfect one for me?



miercuri, 21 octombrie 2015

Cum de pot sa iubesc atat de mult(i)?

Daca o sa ma faci sa ma indragostesc de tine, daca o sa-mi oferi siguranta, daca o sa imi asezi zambete pe buze si o sa imi strecori incertitudini in minte, o sa ramai intotdeauna o parte din mine.
Multi nu inteleg cum de ma pot atasa de atat de multe persoane si sa pretind ca le iubesc in egala masura, ori multi se asteapta ca, pe cat de repede ma atasez, pe atat de repede sa-mi treaca, ca un fel de raceala de sezon pe care o tratez si dispare.

Am o inima mare si apreciez oamenii. Apreciez cuvintele, gesturile, sacrificiile, compromisurile, respectul. Ma atasez asa de repede pentru ca vad binele in oameni, vad potential, le observ stralucirea de pe fata cand vorbesc despre lucruri care ii fac fericiti, le vad altruismul, sinceritatea zambetului cand ma intalnesc. Si chiar de apuc sa le observ negativitatea, tot la bunatate ma raportez. Obisnuiesc sa ma agat de momentele frumoase petrecute alaturi de oameni, chiar daca multi dintre ei m-au ranit. Si eu, poate, am ranit la randul meu pe altii.

Sunt multe persoane ce m-au afectat pe parcursul vietii mele. Oameni cu care am conversat, oameni cu care am ras, altii cu care am plans, oameni pe care i-am imbratisat, oameni. Ei m-au definit, m-au construit, m-au mobilizat, ei m-au facut sa-mi dau seama unde gresesc, ei m-au facut sa cresc pentru ca au crezut in mine.

Asa ca da… Iubesc, inca iubesc persoane pe care nu le-am mai vazut de ani de zile, cu care poate nici nu mai schimb priviri pe strada, dar apoi cuvinte, Persoane care nu au nicio idee ca eu, naiva si cu o parte intacta de inocenta, inca ma gandesc la ei.

Tuturor le daruiesc incredere si optimism. Cred in oameni, in pofida rautatilor pe care tot oamenii le infaptuiesc. Dar pentru cei ce m-au mintit frumos, ce mi-au spus ce am avut nevoie sa aud, pentru cei ce m-au ranit dar prin asta m-au facut sa ma schimb in mai bine si mai ales pentru cei ce m-au iubit si au crezut in mine… Tuturor le-am oferit o feliuta din sufletul meu, la pachet. Unii au ales sa o consume, sa o dea uitarii, altii au pastrat-o si inca isi mai amintesc de mine.

Dar vreau sa las in urma mea afectiune. Asa obisnuia sa fie Turtu, persoana in numele careia scriu acum. Nu ma mai aflu in rolul ei des, am mai crescut acum si alte responsabilitati ma fac sa uit… Dar seara, cand raman singura intre ganduri, Turtu imi aminteste ca acea parte din mine trebuie sa ramana in permanenta aici.

Sunt atatia oameni rai in lumea asta; de ce sa fac si eu parte din ei?

marți, 22 ianuarie 2013

Adio

Acum stiu ca iubesc.Pentru ca nu mai sunt indragostita.Nu mai e doar o dorinta,un moft sau vreun vis salbatic de cateva ore,zile,saptamani.Te iubesc asa simplu,in consistenta idilelor ce se intrepatrund in timp cu rabdare,iertare,speranta si amintiri.Stiu ca te iubesc pentru ca inca ma mai uit dupa alti baieti,doar ca sa ii compar cu tine,si intotdeauna tu esti castigator.Stiu ca te iubesc simplu,sincer,nerabdator pentru ca abia astept sa-ti sar in brate.Mai stiu ca ceea ce simt e adevarat doar pentru ca as prefera sa te las in pace doar ca tu sa fii fericit,alaturi de oricine.Te iubesc,pentru ca stiu ca m-ar nenoroci pe dinauntru sa te stiu alaturi de altcineva si totusi prefer seceta in inima decat ropote de ploaie peste obrajii mei pe suprafata carora s-au uscat prea multe lacrimi.
Te iubesc pentru ca la tine am iubit ce am urat la toti ceilalti,pentru ca m-am intors de fiecare data,pentru ca nu m-am putut da batuta si pentru ca esti singurul lucru de care am tinut atat de tare,de care am sa tin pana la capat indiferent de ce fac sau de ce spun.
Te iubesc pentru ca nu mi-a mai pasat de nimic inca de la intaiul "te iubesc" si pentru ca imbratisarile tale reuseau sa imi incarce bateriile iar zambetul tau ma facea sa dorm si eu cu un sincer zambet larg pe buze.
Te iubesc pentru ca ma faci sa ma simt frumoasa,pentru ca te gandesti zilnic la mine si chiar pentru ca nu imi arati ce simti.
Te iubesc pentru ca in ochii tai am reusit sa imi ingrop toate amagirile,iar in cuvintele tale am reusit sa ma regasesc.
M-am saturat sa tot lupt,sa caut,sa pierd.Dar pe tine te  aveam,iar eu oricum am sa fiu mereu a ta.
Mai stiu ca tot ce simt e adevarat pentru ca esti ultimul lucru la care ma gandesc inainte sa adorm si primul la care ma gandesc dimineata,pentru ca sper ca fiecare mesaj sa fie de la tine,pentru ca eu mereu renunt la tot,dau cu piciorul,pierd,fug,insa de tine niciodata nu m-am putut dezlipi.
Te iubesc pentru ca ma faci sa rad,pentru ca ma intelegi,pentru ca esti complet diferit de toti ceilalti si pentru ca imi alungi somnul si ti-as dedica toate noptile mele doar ca sa stiu ca zorii ma prind vorbind cu tine.
Mai stiu ca te iubesc pentru ca inca tremur cand te intalnesc,si te strang tare de mana cand iti intrepatrunzi degetele printre ale mele.Te mai iubesc pentru ca esti ca mine,iar simetria asta nu ma alunga si ma atrage tare tare,din ce in ce mai strans si oricat de departe as pleca,mereu o sa ajung acolo unde imi e locul:langa tine.
Te iubesc pentru ca uiti,pentru ca regreti,pentru ca nu dormi ca sa supraanalizezi lucrurile,iubesc la tine cam tot,si te mai iubesc pentru ca mie mi-ai aratat parti din tine pe care nu toti le cunosc.ci numai eu,pentru ca eu...obisnuiam sa fiu speciala.
Ai fost singurul lucru de care am tinut atat de strans,dar iarta-ma daca am obosit sa mai tot sper,sa mai tot lupt.Nu sunt atat de puternica.
Nu am putut sa-ti spun niciodata "adio" pentru ca stiam ca atunci cand o voi face,voi muri pe dinauntru si va trebui sa te las sa pleci.Iremediabil,ireversibil si fara ca alta data sa te mai chem inapoi.
Dar acum...am decis.Pentur mine,pentru tine si mai ales,pentru noi sa-ti spun "adio" pentru ca pe cat de moarta ma simt fara tine,pe atat de distrusa ma simt stiind ca nu te voi avea,practic,niciodata.Imi va fi mereu dor de tine,dar nu mai stiu ce sa mai fac ca sa te pot convinge sa ramai,sa nu mai pleci,sa-ti pese,sa te exteriorizezi,sa nu mai fugi,sa lupti,sa stai...Am nevoie sa ai nevoie de mine,pentru ca tu esti singurul cu care as vrea sa fiu,insa eu ma simt singura,groaznic de singura.
Asa ca....voi transforma acest adio intr-un "la revedere" pentru ca ar insemna sa-mi inchei contractul cu fericirea complet daca nu te-as mai putea vedea...Dar atunci cand o sa te vad,iti promit sa nu-ti mai sar in brate...ci doar sa te salut timid,cu inima fragandu-se pe dinauntru.
Te iubesc si imi e dor de tine.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Acasa.


As vrea sa te cunosc in luna mai.Sa te vad si sa ma indragostesc de tine la prima vedere.Sa te uiti la mine si sa-mi zambesti pentru ca ai stii...In fata ochilor ti s-ar rula deja intregul nostru viitor.As vrea sa te cunosc in luna mai ca apa marii sa poate sa ne contopeasca impreuna iar pe nisip sa lasam urme de pasi incurcati,impiedicati,in timp ce m-ai alerga pe plaja,dimineata,sub lumina firava a primelor raze de soare,cu linistea si sunetul valurilor precum si chicotitul intim al sentimentelor noastre.As vrea sa te cunosc vara ca  sa ma pot plimba de mana seara cu tine prin parc,sa fie aglomerat,sa ma mandresc cu fericirea mea,iar lumea sa se bucure de zambetul sincer de pe fata mea,sa fie cald.Sa ma racoresc cu gheata si inghetata,iar tu sa-mi savurezi buzele dulci si reci,pentru a ma incalzi apoi cu bratele.As vrea sa fim impreuna vara ca in fiecare dimineata sa ne trezeasca soarele si sa ma orbeasca,putand sa ma uit la tine somnoroasa doar cu un ochi intredeschis,zambind tamp cu machiajul uitat pe fata si deja curs pe langa ochii verzi si sclipitori,iar pieptul tau sa-mi serveasca a perna pentru a atipi inca cinci minute in paradis.Iar apoi sa pot sa stau imbracata pe terasa casei noastre  in camasa ta alba,cu o ceasca de ceai in mana si cu nerabdarea de a te strange in brate iarasi.mi-as dori sa fim impreuna vara pentru ca,peste exact un an,sa imi intrerupi interpretarea de pe o scena mare dintr-un teatru,unde mi-as juca rolul in vreo faimoasa piesa de Shakespeare,Moliere,Durenmatt ori Beaumarchais si sa ma strangi in brate.Sa imi aduci un trandafir alb cu tulpina taiata pe care sa mi-l strecori in parul transpirat si sa fii prea emotionat sa mai vorbesti.Intreaga sala si intregul public sa fie amutiti.Sa iti iei inima in dinti si sa te asezi in genunchi.Sa cauti ceva in buzunarul hainei si sa constati ca l-ai pierdut,uitat,neglijat.Sa te folosesti de recuzita mea scenica si sa-mi inventezi un inel.Sa mi-l impingi timid pe deget,cerandu-mi sa fiu sotia ta.Fara alte declaratii,fara alte cuvinte de prisos.Nu-mi ceri permisiunea de a ma casatorii cu tine,ci imi impui,imi impui sa fiu fericita,fara a-mi da sansa sa-mi prezint dezacordul.Un pic balbait sa imi spui "Casatoreste-te cu mine!",iar eu sa-mi ies din rol,sa incep sa plang,sa te cuprind in brate,tremurand,iar tu sa ma invarti pe intreaga scena,luandu-ma acasa asa,in costumul pentru rolul potrivit si dezbracandu-ma de el,iubindu-ma cu pasiune ca si acum atunci s-ar fi terminat totul.Si cine ar fi zis ca abia atunci,de fapt,incepea totul...
Mi-ar placea ca iarna sa ma vezi fiindu-mi frig si sa ma incalzesti cu trupul,cu iubirea,cu sinceritatea.Sa ma cuprinzi din spate in timp ce gatesc sau sa te trezesti din cauza mirosului clatitelor unpic arse de amor,si de mirosul ceaiului de fructe de padure.Sa ma saruti apasat si sa imi spui ca sunt frumoasa.Sa nu imi repeti zilnic ca ma iubesti,insa fiecare gest al tau sa mi-o demonstreze.Sa ma contrazici,sa ma inveti,sa te ciondanesti cu mine,sa glumesti,sa ma faci sa rad,sa ne certam ca mai apoi sa imi inchizi gura cu buzele tale.
Sa nu mai existe nimeni altcineva,sa nu te pretezi la a juca rolul social de barbat misogin,caruia ii place fotbalul.Tu sa fii fotograf,iar eu sa-ti muza,sa fii scriitorul,sa-ti scrii povestile pe fata mea,in cuvinte,iar de ai fii pictor sa introduci in fiecare tablou un sentiment pe care ti-l transmit eu.Sa imi canti,sa ma trezesti cu noaptea in cap ca sa imi spui cat tii la mine,doar pentru ca m-ai visat urat,sa ma trezesti cu noapte-a-n cap doar pentru ca ai vrea sa mergi la munte si ai vrea sa te insotesc.Sa nu stau pe ganduri,sa ma pregatesc si sa fugim.Sa fim in lumea noastra si sa evadam din ea in fiecare zi.
Iar apoi la nunta,as vrea sa fie iarasi vara...
Sa fiu eu,cu tine,cu cel mai bun prieten al tau,a mea cea mai buna prietena,bunicul meu care sa ma conduca la "altar",catelusa noastra zvapaiata , si cel care ne-ar cununa.Intim,concentrand in simplitatea momentului dragostea noastra nemasurabila.Sa fiu emotionata,dar nici macar o clipa nesigura.Sa rad,sa plang, sa am energie.Sa-mi amintesc ca in dimineata acelei zile eram in pat,uitandu-ne unul la altul,nevenindu-ne sa credem ca timpul trece,iar noi tot impreuna,imbratisati,trecem prin el.Sa fiu desculta,cu parul lung si desfacut in bucle neglijente formate de apele marii,in rochia alba vaporoasa ce isi rasfrange materialul in toate partile,purtat de vantul racoros de la apus de soare.Nisipul sa fie inca fierbinte si sa-mi usuce talpile,sa ma impiedic,sa ma rusinez si sa nu-mi iau ochii de la tine.Sa ma astepti zambind in niste pantaloni si o camasa aranjata neglijent,desfacuta de la gat pana la jumatatea pieptului,ochii caprui cu gene lungi sa intepeneasca,zambetul intepenind si el.Sunt frumoasa.Ma simt frumoasa,iar privirea ta imi urla si ea acelasi lucru.Sa-mi fie frica,dar frica doar de fericire.Sa fiu ingrozita ca de acum,imi incep viata de vis la care visasem.Sa ajung la tine si sa nu te stapanesti sa ma saruti si sa-mi asezi parul pe dupa ureche,suvitele rebele fiind purtate de adieri,acoperindu-mi buzele de care nu ai vrea sa te mai desprinzi.Sa fie muzica noastra preferata pe fundal...Sa imi rostesti juramintele cu emotie in glas,iar eu sa nu ma pot abtine de la a plange.Sa accept sa fi sotia ta,iar apoi sa fugim...Sa fugim,sa ne urcam in saua unui cal negru,frumos,cu par stralucitor.eu in fata,iar tu cuprinzandu-mi talia.Pletele sa imi falfaie in vant,iar calul sa ne felicite,alergand voios,ducandu-ne la casuta noastra de lemn,pentru ca ce nevoie am avea de Luna de Miere,cand viata petrecuta alaturi de tine nu ar putea fi mai frumoasa de atat,si ce loc mai potrivit ar fi mai bun decat "acasa". Sa fi asteptat atat de mult sa pot sa rostesc cuvantul asta,iar acum sa nu ma mai satur de el.Sa fiu acasa,in bratele tale,in siguranta.Sa ma saruti de frunte,sa ma ridic pe varfuri si sa te musc de buze.Apoi sa zambesc.
Acasa.

luni, 2 aprilie 2012

Room 105.

Am realizat ca de cand te-am cunoscut si mi-ai furat noptile si somnul si linistea cu vocea vesela,senina din mijlocul noptii sau cu mesajele care,inevitabil,imi fac inima sa alerge cu sute de batai pe minut am inceput sa asociez cam tot ce e in jurul meu cu tine:cerul parca nu-i asa albastru ca azuriul ochilor tai si nici valurile marii nu sunt atat de turcoaz ca nuanta lor in lumina lampii aproape stinse ce ne veghea pasii in toiul noptii pe podeaua care scartaia si care ne trada miscarile,nici crema nu mai e atat de fina si nu-mi binedispune pielea ca degetele tale care se plimbau nestingherite pe pielea mea rece care se incalzea incet,incet,nici somnul parca nu-mi mai e la fel de dulce fara reprizele in care ma trezeai doar pentru ca te intorceai ca sa ma strangi in brate si nu spuneam nimic,doar adormeam la loc cu un zambet sincer pe fata,cafeaua de dimineata si-a pierdut gustul caci cuvintele tale nu o mai indulcesc si zaharul nu imi mai creste glicemia in niciun fel,tigara iarasi si-a pierdut efectul,gustul,rostul pentru ca nu mai am saruturile tale sa imi mangaie buzele dupa ce am atins filtrul tigarii,ferestrele sunt mult prea dure cand sufla vantul ala rece sa-mi aeriseasca camera si bratele tale nu mai sunt acolo sa ma incalzeasca,patura e mult mai goala,prea nefolositoare fara pieptul si palmele tale care sa-mi foloseasca drept cel mai bun asternut pe care l-am detinut vreodata si plimbarile,plimbarile par atat de lungi,atat de neinteresante fara mana ta,fara degetele tale printre care le inclestam pe ale mele,fara tine,care sa ma faci sa rad,astfel incat as fi prelungit kilometrii catre infinit si timpul trece atat de greu fara tine,minutele se transforma in ore,secundele nu-mi mai dau pace,ticaitul ceasului pare ca se joaca cu nervii mei cand astept un raspuns de la tine,pe cand,cand erai langa mine nu puteam sa-l fac sa se opreasca,sa taca,sa inghet timpul sa pot prelungii linistea si sederea in  bratele tale la purul nesfarsit.Probabil ma regaseai adesea uitandu-ma la tine absent,nemotivabil,cu cateva picaturi de apa stranse in coltul ochiului,cu verdele pupilei unpic mai accentuat,cu buzele tremurande,cu fruntea incruntata si mainile timide care nu-si doreau sa-ti mai dea drumul si nu intelegeai...Nu intelegeai pentru ca cele mai importante lucruri nu au nevoie de intelegere,ci de aprobareNu cred ca e chiar dragoste dar ceva inauntrul meu asta imi urla,si nu inceteaza sa mai tipe cand nu esti prin preajma..Pupicii timizi si dragalasi pe varful nasului si pe crestetul capului adormit pe pieptul tau nu m-au ajutat sa te uit si nici saruturile salbatice,apoi lente apoi bestiale nu imi dau pace amintirilor sa se desparta.Toate secventele astea par  a fi reteta perfecta spre un dor nefericit,dorul de a ma iubi fara sa ma iubesti.Mi-am umplut capul de momente,de retete,de sentimente si de categorii.Mi-am dominat propria persoana prin tine,prin nenumaratele clipe frumoase cam ca atunci cand te loveam cu pernele,cand te intaratam,cand radeam nestapanit,cand ma opream doar ca sa te privesc mai tare si sa rad din nou,si tu iti savurai nepasator din tigare ca apoi sa te napustesti dintr-o data asupra mea si sa ma inveti minte,ca atunci cand reuseai sa-mi distrugi fanteziile intr-o secunda,cu 4 cuvinte si ma suparam,deveneam imbufnata si ma "ascundeam" sub patura doar pentru ca stiam ca o sa ma tachinezi si nu o sa ma lasi sa raman suparata,iar apoi am plecat si  te sicanam si eu pe tine si ca sa ma comport cum se cuvine imi dadeai cateva portii de gadilat doar ca sa ma faci sa rad fara sa fi vrut macar asta.Numai noi 2,pixul si tabloul stim ca am lasat in urma noastra cateva expresii,semne si cuvinte idioate care sa aduca aminte cuiva de tampeniile care ne treceau prin cap cand eram impreuna.As vrea ca dimineata sa nu mai fie atat de rea cu mine cand ma trezesc si nu mai gasesc un somnoros notoriu care ma lasa singura sa vorbesc ,sa ma gandesc sa ma trezesc ,el necontenind sa schiteze vreun gest.E rea doar pentru ca imi era drag sa-ti privesc genele lungi si negre inchise peste pleoapele ce acopereau un frumos chihlimbar albastru,pretios, si imi placea sa vad cum motai ca un motan fericit,pierdut pe undeva departe,si imi placea sa te simt dupa cum ma strangi in brate,cum imi iei capul intre palme si imi umpli fata de saruturi si de zambete nenorocite care ma faceau atat de fericita si trista acum cand imi lipsesc groaznic de rau.Cine s-ar fi gandit ca poate,o sa ajung sa te ador?Si cine ar fi zic cu cateva luni in urma ca toate prostiile pe care le vorbeam si iluziile pe care le cream in cunostinta de cauza o sa faca parte din monotona realitate?Si cine m-ar crede daca i-as spune ca nu-mi mai pasa de prejudicii si superficialitate si tot cand langa tine simteam ca sunt in stare de orice,ca nu-mi mai pasa parca atat de tare de ce credeau celelalte,pentru ca fiecare in parte te placea.Ca stiai cum sa iei omul,sa-l conduci cu rasul si cu buna dispozitie pana la poarta unei seri reusite.Ma simteam mai puternica atunci cand urlai la mine pentru ca aveam tupeul sa-mi ridic tonul peste al tau ca in final sa putem sa tacem amandoi,vorbind mai mult cu gesturile,cu privirea decat cu vorbe.Aa da si cum as fi putut sa uit sa mentionez ca pana si pofta de mancare imi trecea cand ma hraneam cu buzele tale,cu pielea ta,cu mirosul tau si cu privirile tale sau cu tigarile ce se asezau nici nu mai stiu cand printre degete.Dar mancarea pe care am reusit sa o inhat a fost atat de delicioasa si imi facea atat de mare placere sa te vad mancand atat de pofiticios si de nepasator si de bucuros.Mi s-a facut dor pana si de injuraturile pe care ni le adresam in gluma,fara sa credem vreun moment in ele,doar pentru ca ne detensionau si ne amuzau si ma faceau sa rad,sa rad atat de sincer, sa plang doar pentru ca stiam ca toate o sa se termine brusc,prea brusc,prea repede,prea putin durand toate,toate.Iar tu nu ma lamuresti deloc cand,fara sa vrei te contrazici singur,dar asta macar insamanteaza acolo o mica speranta ca candva toate scanteile astea vor putea sa imi mistuie judecada cu o diamai flacara care,eventual,sa nu se mai stinga.Pana una alta,pisi,imi lipsesti.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Tu.

Printr-o zi de august absolut caniculara,cand vantul imi strabatea volanele rochitei si parul imi era ars de catre soare si bulevardul mi se oprea sub picioare pentru a-l strabate fara limita de timp te observasem impreuna cu alti cativa prieteni,eu fiind insotita de cea mai buna prietena.Aparent,prietena mea iti cunostea unul dintre prieteni asa ca nu a fost foarte greu sa intram in vorba cu voi.Erai arogand,enervant,idiot si ca prima impresie te-am urat clar si irefutabil.Glumeai pe orice tema si indiferent de cele spuse de mine nu-ti schimbai in vreun fel comportamentul.Nu am mai incercat sa te schimb si te-am lasat sa-ti dai seama de la sine ca acel tip de conversatii nu este unul potrivit.A doua zi profitaseram de vremea frumoasa si ne-am aruncat in bratele unei piscine cu apa rece.Imi era frig astfel ca am apelat la bratele tale sa-mi tina cateva minute de cald.Apoi ne-am intins pe patura cu privirea atintita unul in ochii celuilant.Soarele nu mai era un impediment de a ne privii fara limite si fara obiecte si de a ne zambi incotinuu.Nu mai conta ca incet incet incepeai sa te schimbi din antipatic in orice altceva iar eu,cred,ca-ti devenisem oarecum simpatica.Ma apucase o stare aiurita ca de obicei  si tu incercai sa ma faci sa ma simt  mai bine si sa ma faci sa rad prostindu-te.Apoi intalnirile noastre deveneau din ce in ce mai numeroase si mai ciudate.Eu incepeam sa te plac iar tu evident incepusei sa ma placi.Noptile stateau de veghe conversatiilor interminabile la telefon cand nu ne puteam lua la revedere decat cand telefonul se inchidea automat.Si au mai urmat apoi mesaje de buna dimineata unul inaintea altuia astfel incat fiecare sa se trezeasca cu un zambet frumos conturat pe fata.Dar lucrurile se complicau pe masura ce deveneam din ce in ce mai apropiati si conversatiile tindeau sa se lungeasca din ce in ce mai mult.Apoi,nehotarati fiind inca, ne-a prins scoala cu total alte treburi si conevrsatiile se rareau,mai vorbeam noaptea la telefon si chiar daca imi era foarte somn si trebuia sa ma trezesc foarte de dimineata,vocea ta imi era un bun antidot pentru asta si adormeam cu un zambet imens pe fata trezindu-ma inca cu mesajele interminabile de "buna dimineata".Nu ne-am mai vazut mai deloc,insa asta nu putea decat sa-mi accentueze dorul de tine.Si apoi mai erau frumoasele intalniri intamplatoare cand nu mai era nevoie de cuvinte ci doar de fapte:iti saream in brate si iti simteam inima batand nebuna si vocea intimidata precum si o expresie surprinsa si eu zambeam:necontenit si simteam cum fericirea imi umbla prin vene si se oprea doar cand imi dadeai drumul din stransoarea extraordinara a bratelor tale.Apoi ne pierdeam din nou dar niciodata nu am putut sa te uit sau sa ma uiti.Nu conta ca nu am putut niciodata sa punem un final sau sa facem ceva constructiv din asta,am fost mereu mai mult decat prieteni si mai putin decat iubiti,cu toate ca in prima faza,tu ti-ai fi dorit mai mult.Dar inima mea nu era de acord sau cel putin refuza cu incapatanare.Apoi...rolurile se inversau incet incet,apareau din nou apropo-uri care se duceau pe apa sambetei ca de fiecare data.Ne certam,stateam fara sa vorbim cu toate ca am fi avut atat de multe sa ne spunem.Si ma gandeam emreu la tine,chiar daca nu de multe ori o aratam.De fiecare data eram sigura ca totul s-a terminat:definitiv dar mereu exista un moment care sa ma contrazica fara argumente contra sau pro.Cu toate ca nu erai des langa mine sa ma strangi in brate,sa-mi saruti fruntea sau sa-ti aud vocea vorbindu-mi sitam ca iti lipsesc si ca in ciuda tuturor lucrurilor,ma iubesti.Dar toate lucrurile frumoae au nevoie de un dram de complicacitate si trebuie descurcate in vreun fel sau altul:cand ambii doresc asta.Dar tu erai prea las,te dadeai batut in fata altora care vroiau doar sa-si bata joc.Preferai sa le rpedai terenul decat sa lupti pentru castigul tau si te uram pentru asta.Dar mereu,tot la tine ma intorceam...Imi era dor,iti era dor si asta iesea la suprafata cand dupa cateva zile bune ne regaseam unul in cuvintele celuilalt si mai ales cand,intamplatot,ca de obicei,pe strada, veneam si nu ti-as mai fi dat drumul dintr-o imbratisara nesfarsita...Si de cate mi-ai promis ca o sa faci ceva in privinta asta,ca o sa-ti clarifici sentimentele si o sa-ti invingi teama si de cate ori si eu am promis ca o sa fiu acolo si cateodata nu eram.Eram amandoi la fel de complicati si de nehotarati si de cretini amandoi si uneori mult prea incapatanati dar asta era ceea ce facea totul special intre noi doi. Iar acum m-am saturat sa tot spun si sa nu fa cnimic in privinta asta,cu toate ca asta era modul in care tu jucai acest joc si m-am hotarat sa-ti si arat facand pe dracu in patru sa vin sa te vad,sa te ascult, sa te observ sa te privesc fara orpire si sa zambesc dar nimic nu a fost de-ajuns pentru tine si m-ai dezamagit.M-ai facut sa cred ca ,daca pentru mine sentimentele se dezvoltasera si totul devenea din ce in ce mai clar,pentru tine ele regresasera si nu mai priveam prin aceleasi lentile.Si iar s-a incheiat totul cu o cearta,cu plansete,cu vise pe toata dura noptii care sa ma innebuneasca dimineata si cu nenumarate ganduri contradictorii care sa ma debusoleze si mai mult lasand in urma lor o dara clara:ca in ciuda tuturor,mie imi e dor.

marți, 31 ianuarie 2012

Doar doi noi doi.

Nu stiu cu ce sa incep  ca nici nu stiu ce stare ma domina.Inauntrul meu se zbat mii si mii de stari,de sentimente si nu mai stiu cateodata cum sa le fac fata.Cred ca totusi cel mai intens e dorul,urmat de fluturasii din stomac cauzat de imaginile care mi se rasucesc in minte dupa care urmeaza o nevoie acuta de a te strange in brate,de a-ti gusta buzele,de a-ti simti mirosul,de a te tine de mana,de a-ti privi zambetul,de a-ti zambi,de a ma uita infinit in adancul ochilor tai albastrii pentru ca apoi sa zambesc si sa ma intrebi de ce si sa nu-ti raspund si doar sa-mi largesc zambetul.Dar toate astea parca tot la dor s-ar incadra...Iar brusc,toate melodiile de dragoste care se tot repeta intr-un playlist plictisit devenisera despre tine si versurile ne descriau pe noi pentru ca ultima fraza sa mi se atribuie mie "i'm broken".
Primul lucru pe care mi-l amintesc era faptul ca ma duceam sa privesc pe geam privelistea aia frumoasa ce ti se asternea la geam si tu veneai tip-til in spatele meu cuprinzandu-mi trupul rece in brate,strangandu-ma,sarutandu-mi gatul,soptindu-mi apoi glume pe care numai noi le-am fi inteles apoi intorcandu-ma cu fata,cuprinzandu-mi capul in palme si dezmierdandu-mi buzele cu dulcile tale buze iar apoi m-ai fi strans din nou in brate,ti-ai fi plimbat degetele prin parul ravasit,m-ai fi ridicat,m-ai fi invartit si m-ai fi aruncat in pat incepand sa ma gadili.Si ne-am fi jucat,nepasatori,iubareti asa cum eram dintotdeauna si ti-as fi ascultat rasetul la nesfarsit,pe repeat fara ca vreodata sa ma satur.
Ma intreb daca tu mai ai idee ce-am vorbit in vreme ce eu nu pot sa uit nici macar punctele de suspensie din glasul tau sau intensitatea vocii sau modul in care expresia fetei ti se schimba dupa fiecare propozitie sau cum tresaream de fiecare data cand degetele intrau in contact cu pielea mea timida sau modul in care dupa un prelung sarut aveam lacrimi in ochi pe care le ascundeam glumind cu tine.Ma intreb daca stii ca atunci cand mi-ai spus ca ma iubesti,inima a tresarit inauntrul meu,o luase razna iar frica intervenise peste ea si primul lucru pe care ti l-am putut spune a fost ca "nu te creD" cu toate ca sufletul urla ca si el te iubeste.Ma gandesc ca nici nu ai idee ce sentimente ai putut creea inauntrul meu in momentul in care ai adormit tinandu-ma strans in brate,cand iti puteam ghici sinceritatea din bataile accelerate ale inimii si rasuflarea grea ori palma care ma tinea strans la pieptul tau,pe care nu as fi vrut vreodata sa o inlatur,ea facandu-ma sa ma simt mai in siguranta ca niciodata.Sunt constienta ca tu habar nu ai ca ai dat viata unei noi persoane atunci cand am putut sa-ti privesc toata noaptea chipul cu nesat si ca am innebunit cu gandul ca te-as fi putut pierde vreodata si astfel de momente vor ramane amintiri.Stiu de altfel ca atunci cand vorbeam cu tine nu ma auzeai,visai probabil alte lucruri,iar eu iti declaram tot ceea ce nu puteam sa-ti spun cu ochii treji.Nici nu stii macar ca am plans spunand toate acele cuvinte,nici nu stii ca pleoapele imi cadeau grele dar preferam sa le vad inchise pe ale tale decat pe ale mele si frigul imi incerca senzatii pe pielea calda dar iti cedasem patura tie si imi era de-ajuns imbratisarea ta.Nu stii nici macar ca aia a fost cea mai frumoasa noapte din viata mea si ca saruturile tale pe frunte dintre atipeli imi dadeau curaj,creau o luptatoare inauntrul meu si mai presus de toate imi dadeau sa gust cu nesimtire din fericirea de a ma gasi langa tine,unde simtisem ca imi era locul de la inceput. Habar nu ai,si sunt sigura de asta,ca in momentul in care mi-ai spus"vorbim acasa" cu toate ca  nu aveam vreo locuinta comuna,m-ai facut sa ma simt mai bine-venita si mai acasa ca insasi propriul meu camin.Si mai sunt sigura de altfel ca nu stii ca acolo,in patul ala,printre cearceafurile transpirate ti-am lasat o bucata din inima mea,din fericirea mea,din iubirea mea si mai presus de toate un album cu memorii al carui copie il port cu mine peste tot.Se grabise crunta dimineata sa faca saorele sa rasara iar eu sa-i vad reflexia in ochii tai obositi,somnorosi si albastrii...albastrii ca cerul senin pe care il aveam deasupra capului  de cand am fost cu tine si eu ma intristasem cu gandul ca tot acel vis frumos se terminase si trebuia,vrand sau nevrand,sa ma izbesc de realitatea asta idioata care nu ma scapa si necazuri si ranchiuna.Dar nu m-ai lasat sa ma indepartez asa usor,m-ai tintuit acolo cu zambetul tau,cu glumele tale care probabil numai pe mine m-ar putea amuza si  imbratisarea ta imi punea lacat picioarelor care nu ar fi vrut oricum sa paraseasca incaperea in care in sfarsit ne gaseam amandoi...Erai grabit dar nu conteaza caci vreau sa cred ca nici tu nu ai fi vrut sa ma lasi sa plec fara sa ma urmezi,fara sa ma prinzi din urma si sa ma aduci inapoi.Dar incet incet te-ai distantat de mine,drumul dintre noi se marea din ce in ce mai tare cu fiecare zi care trecerea fara sa ma cauti cu toate ca zilele mele se scurgeau pline cu ganduri care se indreptau spre tine si apoi nopti fara somn si vise doar cu ochii deschisi urmate de lacrimi care mi le goleau ca sa-mi umple sufletul de noi iluzii pe care intr-o alta noapte,mi le-ai spulberat...Si te iubeam,scumpule...Te iubeam... si tare mi-as dori sa scap de dor,de dorul asta cumplit care nu ma slabeste nicio clipa.



luni, 30 ianuarie 2012

Castiga un machiaj profesional si o sedinta foto cu unul dintre cei mai buni fotografi din Romania!!














Castiga un machiaj profesional si o sedinta foto cu unul dintre cei mai buni fotografi din Romania!!
Te visezi model? Vrei sa participi la o sedinta foto cu fotograf si make-up profesionist? Trimite cateva fotografii neretusate (sa se vada bine fata) la adresa de email tinyturturel@yahoo.com si drumul catre celebritate iti va fi deschis. Aceasta sansa nu te costa absolut nimic. Pentru detalii sunati la 0760.70.33.11 (Gabriel Barcan). Fetele selectate vor merge intr-una din zilele 20, 21, 22 sau 23 februarie, orele 13:00-17:00 la hotelul Golden Tulip Times din Bucuresti unde vor participa la sedinta foto. Mai sus puteti admira cateva dintre machiajele Renatei Abdullaeva.












marți, 17 ianuarie 2012

Razboi de sentimente.

In multele seri in care somnul nu ma considera o prada prea buna si peretii imi servesc drept cel mai interesant ecran pe care l-as putea privii sau cerul instelat se ofera,alaturi de luna,sa-mi stea de veghe...Imi amintesc vise.Apoi tresar gandindu-ma ca le uit fara sa vreau si sunt dezamagita realizand ca ma schimb pe zi ce trece iar idealurile,amintirile,visele se schimba si ele:se dezvolta sau...se sterg.
Stiti vreunul dintre voi ca marea mea pasiune atunci cand eram copil era circul?Ii invidiam pe acei acrobati carora nu le era teama sa se arunce in aer,sa zboare pentru cateva secunde iar apoi sa se arunce in aplauzele si privirile uimite ale spectatorilor.Ii admiram pentru ca traiesc oarecum sub anonimat,dar nu le pasa ca lumea sa-i recunoasca dupa chip,cat sa fie recunoscuti dupa figurile pe care le savarsesc in spectacole.Cand eram singura,intre acesti albi patru pereti ai camerei mele ,incercam sa imit femeile acelea elastice...Si ma intristam uneori cand nu reuseam sa ma transform in vreo figurina stranie ca rezultat al vreunei incrucisari de maini sau de picioare  dar ma ambitionam,exersam zilnic pana intr-un final reuseam si toata ziua imi era asigurata cu fericire,euforie si extaz.
Marea mea dragoste pentru circ  a inceput in ziua in care tata m-a luat de mana si m-a dus la circ.Eram emotionata.Strazile se ingustau in fata pasilor mei timizi,copacii isi strambau forma cand ma observau trecand pe langa ei,oamenii pareau sa ma priveasca suspicios,iar altii pareau sa fie fericiti pentru mine.Dar toate cladirile alea impunatoare ce imi gazduiau admiratia,toate barurile ale caror oaspeti isi intorceau privirile asupra mea,vocea tatalui care ma incuraja si mai ales strangerea puternica de mana ma facea sa fiu sigura ca am un loc rezervat intr-o rascruce de drumuri.
Imi amintesc ca m-a intampinat un clovn de sex feminin pe care tata mi-a spus sa-l strig "chiriusa"...Parca eram un pachet mult asteptat caci tata m-a predat ei,ea mi-a strans cealalta mana tremuranda si m-a dus sa vizitez animalele.Am trecut pe langa custi obtinand curaj cu fiecare cusca pe langa care treceam,astfel ca,ajunsa langa cusca leilor am izbutit sa scap din stransoarea degetelor ei si am fugit la lei.Ma asteptau si ei,asemenea celorlalti.Mi-am varat mana printre gratii si le-am atins mustatile,apoi,tragand o mostra zdravana de aer in piept le-am atins botul.Nu m-au muscat si mi-au cuprins mana in sarutari  si mi-au umplut chipul de fericire.Ei imi apartineau si eu apartineam lor,acelei lumi,era facuta pentru mine.
Apoi am crescut,am uitat de spectacolele de circ si am inceput sa fac acrobatii si sarituri riscante cu inima,incepand sa scuip,ca un fachir,flacari preschimbate in vorbe grele sau sentimente care,tinute inauntru,uneori dau pe afara.Am inceput sa ma aseman cu un puzzle,de cele mai multe ori incomplet,cu cateva piese pierdute,foarte rar de-a dreptul implinit.Diferenta e ca eu sunt un puzzle intr-o continua schimbare:piesele se schimba mereu si mereu,uneori inainte sa fie puse la locul lor,uneori pleaca chiar si atunci cand se potriveau perfect...Uneori dispar.Am momente in care simt ca in sfarsit puzzle-ul e complet,dar imediat ce simt asta o piesa din puzzle se destrama si ea la randul ei in mai multe bucatele,in realitate piesa aia,este piesa mea de rezistenta si se afla undeva in dreptul pieptului,in interior.
Apoi incepeam sa asemuiesc multele indoieli,dileme si mini-probleme ale adolescentei mele cu fiecare firisor de par,si fiecare bucatica taiata din el la frizerie.Priveam mersul la frizerie precum un nou prag pe care sa-l trec,un nou inceput care ma asteapta sa-l  valorific.Frizerul habar nu avea ce probleme imi inlatura atunci cand imi taia din par,habar nu avea ca cu fiecare bucatica de par care cadea imi disparea si cate o ingrijorare iar zambetul mi se largea pe chipul tamp si confuz de mai intotdeauna.
Atingand alte varste,ma apropiam din ce in ce mai tare de dezamagiri,de promisiuni incalcate si de alte bazaconii de oameni mari,pe care oricat de tare mi-ar fi placut sa le trec cu vederea,erau constante si niciodata nu se  imprieteneau cu odihna,fericirea si linistea pe care mi le doream si de care,rar,aveam parte.
Implicit,am avut de facut greseli,de suportat consecinte,de confruntat stari aiurite si a trebuit sa fac fata multor impulsuri de moment.
In ciuda acestor multe semnificative lucruri despre mine,inca nu am fost capabila sa aflu cine sunt...

vineri, 13 ianuarie 2012

E vineri si sunt indragostita.

ma gandeam astazi ca nu cred ca exista rai,iad,agonie,extaz,moarte,pasiune si toate astea.Pentru simplul fapt ca se spune ca e greu sa le atingi,sa le cunosti iar eu consider ca am trecut prin ele.Simplu si la obiect:
~Iadul:o forma de chin cand inima parca ti se frange,cand creierul iti joaca feste si te poarta din subiecte importante prin povesti de iubire,amintiri si daruire.Iadul mai consta si in certurile la care asistam,la dezastrele pe care nu eu,insa persoanele draci le suportau.Iadul l-am mai intalnit si zi de zi in ipocrizia si minciunile unor nenorociti.Si iadul l-am gasit impartind particule prin aerul pe care il respiram si aprinzand scantei intre oameni care,odata,se adorau.
~Raiul:asta a fost cel mai frumos loc de care am dat vreodata,intr-adevar.Atunci cand il regasesc,sunt nimfomana si nu ma mai satur de el.N u e foarte greu de gasit,daca stii sa privesti bine in jur:saruturile baiatului de care esti indragostita,momentele in care te amuza chiar daca tu te dai drept nervoasa,atingerile intamplatoare,fiorii pe sira spinarii,zambetele lui,primul "te iubesc",visele frumoase din mijlocul noptii,imbratisarile,dormitul in bratele persoanei iubite,micul dejun pregatit de bunici,cadourile,jucariile,dulciurile.Dar pe toate de departe le intrece prietenia/iubirea:insa pentru toate cele de mai sus ai nevoie de macar un strop de dragoste.
~ Agonie:pe asta am resimtit-o atunci cand oamenii ma dezamageau sau atunci cand comparam lumea din ziua de azi cu aia de alta data pe care regret sincer ca nu am apucat sa o traiesc cum se cuvinte.AH,da si atunci cand aveam batai in contradictoriu cu mine insami si tot pierdeam...
~Extazul:l-am trait de vreo 2-3 ori:asta este mai rar dar este extraordinar cand il intalnesti:cand reusesti un plan pe care ti l-ai propus de mult,cand reusesti sa ajungi omul pe care il admirai de cand erai copil,atunci cand iti dai seama ca ai in jurul tau oameni care te iubesc si care au nevoie de tine si mai ales atunci cand reusesti sa iti infrangi temerile si sa te faci remarcat.
~ Moarte:asta am resimtit-o cand ma pedepseau ai mei cand cine stie ce tampenii mai faceam si trebuia sa stai in camera mea zile intregi fara tv,alculatoare,telefoane,iesiri in oras si alte activitati dinastea  si pur si simplu stateam si imi analizam peretii.In momentele alea nu simteam ca traiesc,caci nu faceam absolut nimic.Bine,in unele situatii:citeam.
~ Pasiune:pe asta nu am resimtit-o decat atunci cand iti gustam buzele si iti simteam palmele jucandu-se cu talia mea,sau atunci cand gatul iti devenea proprietate privata sau cand degetele se plimbau prin parul meu sau iti simteam respiratia indreptata spre mine....
In concluzie nu ma plang de multe lucruri,am amintiri frumoase si chiar unele vise mi s-au realizat incet incet :sa dansez vals cu un baiat intr-o scena ca in filme:noi 2 si ringul de dans si oameni care ne privesc, uitatul la filme cu un bun prieten fara sa se declanseze ceva mai mult intre noi,nopti nedormite si amintiri frumoase cu cea mai buna prietena, note bune la scoala si distractie in acelasi timp,distractie dar oferita cu responsabilitate si nu in ultimul rand,oameni care ma apreciaza si ma iubesc.
Pentru toti oamenii care m-au facut sa zambesc:va iubesc :*

miercuri, 14 septembrie 2011

cand..?

Cand ati devenit asa?Cand s-au schimbat atat de multe?Cand am ajuns sa urasc oameni pe care ii iubeam?Cand am ajuns sa ma simt in plus acolo unde prezenta imi era cu ardoare ceruta?Cand am ajuns sa nu mai stiu ce vreau,sa fiu confuza in fiecare decizie pe care o iau,sa fiu sceptica,sa nu mai acord sanse?Cand?
Cand v-ati schimbat,baieti?Cand a inceput sa fie ranitul fetelor noul trend?Cand au ajuns fetele sa se prosteasca doar ca sa impresioneze baieti?De ce am ajuns sa ne maturizam atat de repede incat imi e frica sa mai cresc,cand s-au pus etichete de varsta pentru ceea ce vreau sa fac?De cand au ajuns toate sa ma raneasca,sa ma ciupeasca asa unpic de inima,cand am ajuns sa analizez atat de mult toate lucrurile si sa imping oamenii la o parte doar pentru ca sunt speriata de moarte de noi inceputuri?Nici nu v-ati fi inchipuit nu-i asa ca eu..cea mai curajoasa,cea mai indrazneata,cea mai tupeista as putea sa devin cine sunt defapt,persoana pe care nimeni nu a reusit sa o cunoasca,fetita aia timida si speriata,plina de fobii si indolieli,retineri si cuvinte nerostite pe care incerc sa o ascund pentru ca ea..e prea slaba pentru voi.Nu v-ar suporta,insa eu o protejez.I-am promis inca de cand abia vedea ca o sa am grija de ea,inca de cand toate cuvintele alea rostite la nervi,toate bataile,toate jignirile,toate of-urile se varsau pe ea.Dar in cine ne-am transformat amandoua?Ca eu una nu mai stiu cine sunt.Singurul lucru clar imi e teama de a face orice,sunt absolut ingrozita ca fiecare om cu care fac cunostiinta o sa ma raneasca,ca fiecare nou baiat pe care il cunosc o sa fie unul dintre cei cu care ma apuc sa vorbesc o groaza,unul dintre cei carora ajung sa ma destainui si care apoi...dispar.Ma gandesc prea mult la viitor dar cum as putea sa o nu o fac cu un asemenea trecut?
Dar cand am ajuns sa fac lucrurile pe care juram ca nu o sa le fac?Cand am ajuns sa fac parte dintre cei carora le reprosam ca s-au transformat exact in ceea ce mi-au promis ca nu o sa fie niciodata?Cand am ajuns sa ma fiu controlata de superficialitate,sa fiu invidioasa,sa urasc si sa gandesc atat de lugubru.Sunt ingrozita de persoana care ma domina ca nu sunt eu,eu nu stiu cine sunt.Imi e frica.Si mai niciodata nu e nimeni aici sa ma scape de gandurile astea macar pentru o clipa pentru ca eu sunt fetita aia mica pe care ea nu m-a lasat sa ma dezolt.
De ce toate imi ies pe dos,de ce toate par sa te raneasca,de ce par toate atat de grele,de ce am ajuns sa ma trezesc dimineata si sa ma calmez in tigari?cand am ajuns sa fiu atat de grijulie si groaznic de nepasatoare,cand am ajuns sa frang inimi,cand am ajuns sa privesc toti ceilalti oameni cu alti ochi?
Dar voi...de ce va schimbati?imi e dor de voi asa cum erati si cum eram impreuna,cu glume,cu bune si cu rele,cu tot ce ne facea sa ne simtim bine impreuna.Nici nu ma mai recunoasteti pe strada cu toate ca v-am facut sa zambiti cand aveati nevoie.Toti uitati...Pe bulevardul aglomerat imi atintesc privirea asupra voastra,ma priviti in ochi,nenorocitilor si intoarceti capul fara sa-mi spuneti un cuvant sau un zambet sau...o speranta ca totul e doar jocul imaginatiei mele.Cand am ajuns sa uit de pasiunile mele?Cand am incetat sa mai scriu,sa-mi urmez visul,sa-mi indeplinesc dorintele,sa fiu cu adevarat fericita?
De cand la 16 ani iti pui atatea intrebari   si nimeni nu are curaj sa-ti raspunda,de cand la 16 ani esti ingrozit de viitor?De cand am inceput sa spun o chestie si sa gandesc total altceva...De cand am inceput sa spun ca imi urasc fosta cea mai buna prietena cand defapt mor de dorul ei,si tot ce mi-as dorii ar fi o imbratisare si un zambet...Cand am inceput sa imi pun inima sa jure,sa injure,sa se automutileze.De cand imi impun propriile reguli,reguli gresite.De cand aberez.De cand nu mai inteleg cu ce se mananca lumea asta.Sunt o ipocrita,o nesimtita,o persoana al carei nume nu-l cunosc,sau singurul lucrur pe care il stiu despre ea e numele.
Cand am inceput sa fiu orgolioasa,cand am inceput sa ma dau in laturi de la noi aventuri,care vor devenii cele mai frumoase amintiri?De cand ma doare asa de tare cand vad ca oamenii nu se mai tin de promisiuni,ca baietii sunt niste porci,niste curvari,care considera un gest de slabiciune sa cumperi unei fete o floare,care prefera sa raneasca suflete tinere in serie,baieti care nu si-au dat seama de nimic si care...nici macar nu o sa regrete.
Eu nu mai dorm nici macar noptile pentru ca toate porcariile astea imi rapesc timpu,somnul,ma extenueaza.Si daca adorm visez oameni pe care mi-as dorii sa pot sa-i strang in brate fara retineri.
Mi-as dorii si eu ca la scoala sa nu mai fie colega mea pe care am iubit-o si acum nu stiu cum de nu ne mai suportam,colegamea pe care niciodata nu o sa o inteleg...Si cea mai buna prietena cu care tot gresesc si gresesc si ma iarta si ne impacam si iar gresesc...Sa nu mai fie colegi care s ane bage in porcarii.Imi doresc lucruri simple...Nu mai vreau baieti care sa ma faca sa ma indragostesc ca apoi sa ma sacrifice,nu imi mai doresc ca eu la randul meu sa ranesc oameni.
Cum sa regreti la 16 ani?Simplu,devino eu!

joi, 2 iunie 2011

Bestseller:cum sa te indragostesti in treisprezece zile.

Reteta ar fi simpla constrand practic in promisiuni,imbratisari,saruturi,plimbari,rasete,planuri,dragoste,sentimente,fluturi in stomac,batai de inima accelerate,priviri,nopti nedormite,memoria plina a telefonului din cauza mesajelor,dorul,si din nou...promisiuni.Dar nu ,nu e totul asa simplu cum pare.
Nici macar eu nu pot sa ineleg cum pot inca sa mai am incredere,cum pot sa caut inca,sa sper,sa cred,sa vreau,sa simt.Se pare ca inimii mele ii place sa fie franta,nu stiu cum mai arata...Dar stii vorba aia:si de iti frange inima in o mie de piese,il vei iubi inca cu fiecare bucatica sparta sperand ca...o data si o data se va intoarce inapoi sa le intregeasca.Inca mai cred in promisiuni oricat as vrea sa stiu ca sunt numai vorbe goale,inca te mai lasam sa ma strangi in brate si inca nu ma opream sa-ti spun cat de in siguranta ma simt in bratele tale,cum simt ca acela e locul unde ma potrivesc perfect,ca inca nu inteleg unde ai fost toata viata mea,inca te mai sarutam cu nesat si pofta,si inca aveam emotii de fiecare data cand te vdeam pasind spre mine.
Totul a pornit cu o invitatie la vals.Defapt nu...Totul a inceput cu incapatanarea mea de a-ti atrage atentia,de a ma observa.Deci practic,totul a inceput facut de mana mea...Era o seara de primavara,15,aporape de miezul noptii cand am vrut sa merg cu tine afara in frig doar ca sa fiu cu tine.Eram intr-o rochie scurta,decoltata si mi-ai pus haina ta pe mine si m-ai prins de dupa umeri...Am mers pana la magazin,am vorbit,mi-ai povestit mai multe lucruri...Apoi am revenit la locurile noastre.Am rugat oamenii sa puna un vals si tare as fi vrut sa vi sa ma iei de mana si sa ma duci nepasator pe ringul de dans,dar tu luasei alta fata si alte brate isi prinsesera degetele de mijlocul meu,dar te-am tras de mana,era sansa mea.
Au fost 4 minute in paradis,te-am strans apoi in brate,te-ai uitat in ochii mei in care pupilele de emotii mi se dilatasera complet,buzele ni s-au apropiat intr-un joc al seductiei  dar...Oricat de tare as fi tremurat de dorinta nu am putut si ti-am dat drumul.Dupa o singura secunda am inceput sa regret,nu ma intelegeam deloc cu mine insami,am fugit iarasi dupa tine...Imi era teama,imi era frica,eram speriata dar in acelasi timp doar tu ai fi putut sa ma calmezi.In 30 de minute se terminase totul insa...Am vrut sa mai petrec inca cateva minute in intunericul si linistea diminetii alaturi de tine,astfel ca m-ai condus acasa,nu am putut sa ma despart de tine astfel ca te-am mai tinut langa mine inca putin,inca cateva minute,sa-mi prelungesc tortura.Doar am vorbit,totul era un pretext pentru mine doar ca sa fiu acolo,sa-ti aud vocea,sa te privesc,sa-ti vad buzele miscandu-se si sa ard de nerabdare sa le sarut dar...Ai plecat.Nu am adormit deloc in acea noapte care se transformase in dimineata,iar zorile m-au prins cu ochii deschisi si ganditori avand in fata lor tot imaginea noastra omogenizati intr-un singur trup acolo,unde magia s-a produs,pe ringul de dans,cu o invitatie la vals.
De atunci,tea\-am cautat,te-am vrut,te-am vazut si cred ca pe fiecare zi ma indragosteam tot mai mult...
Vineri,13,orele 15:30 am reusit sa te tin dupa mult timp din nou in brate,tremurai,zambeai,erai emotionat,mi-as fi dorit sa nu-ti mai dau niciodata drumul.In drum spre casa,m-ai luat de mana.Nu as putea descrie in niciun cuvant senzatia pe care am avut-o atunci.Mi-a tresarit inima cum niciodata nu o mai facuse.Toate acele vise pe care le construisem in acele 4 saptamani au explodat in interiorul meu,s-au adeverit atunci cand m-ai luat de mana si degetele tale s-au legat cu ale mele...Primul pupic a fost timid insa a fost,am zambit,eram atat de fericita:al naibilui sentiment,as fi sarit in sus precum o minge si parca as fi zburat cand tineam ochii inchisi.Inca eram nesigura dar a doua zi ce indoieli as fi putut sa mai am.Cand te vedeam si ma imbratisai imi treceau toate,cum as fi putut sa ma abtin sa nu zambesc cand aveam tot ce mi-as fi putut dori chiar langa mine,e incredibil cum as fi urlat inca din prima zi ca te iubesc,e incredibil cum as fi putut sa spun unei lumi intregi cum intr-o zi tot universul s-a restartat pentru noi.Apoi au urmat alte zile,alte mesaje,alte saruturi si plimbari pe bulevard,alte tigari fumate de amandoi si alte emotii.Ma culcat plangand de fericire,tu nu stii,insa...Chiar m-ai facut sa simt ceva neimaginabil.
Alta vineri,20,se implinisera 7 zile echivalentul a 7 ani de cand eram impreuna...M-ai condus acasa si doamne cat eram de emotionata.Imi amintesc fiecare amanunt.M-ai strans tare in brate si ai simtit ceea ce vroiam sa-ti spun insa...Imi era frica,atat de frica,tremuram,eram emotionata tare,inima parca mi-o luase razna si as fi putut sa plang in orice moment.Cat timp am incercat sa-ti spun dar atunci nu am putut.Iti mai amintesti cat m-am fastacit?Dar tu m-ai mintit si mi-ai spus primul,mi-ai dat curaj si timid ti-am spus cat de tare eu...te iubesc.Apoi nu m-as mai fi oprit din rostit acele inutile 2 cuvinte.As fi putut sa fac orice sa-ti dovedesc,ma indragostisem ca dracu si asta  a fost cea mai mare greseala.Dar vorbeai atat de frumos.
Incearca sa-ti aduci aminte de cate ori,in bratele tale,imi spuneam cu atata teama cat de frumos e totul ca sa fie adevarat..Taceai,nu ma asigurai insa saruturile tale imi dadeau dreptate dar in acelasi timp ma incurajau.Erai acolo cu mine,doar asta conta,asta imi spuneai si tu si ma minteai atat de frumos.Cum am putut sa nu vad,sa nu judec?Am fost oarba.Apoi,la primul impas din relatia noastra...Cand trebuia sa-mi dovedesti cat de adevarate au fost vorbele tale mi-ai dovedit total contrariul si m-ai lasat sa plec...Cu toate astea nu am putut sa renunt la tine,ajunsesem sa te iubesc deja,era prea tarziu sau prea  devreme.Dar ajuns acasa,ti-ai cerut scuze,ai redevenit tu...Insa apoi totul se destrama incet incet,cuvintele isi pierdeau rostul pe drum iar mainile noastre nu s-au mai intalnit sa-si vorbeasca....Si cand am vrut sa ma asiguri ca macar un cuvant din tot ce spusesei a fost adevarat tu...Ai intors tot ce am spus impotriva mea.Dar nu am avut decat vina torturii de sine...Incredere pe care nu pot sa inteleg cum o dobandesc asa de repede...Dar m-ai lasat sa plec...SI inca nu am plecat,inca sunt aici chiar daca tu te-ai indepartat.Daca primul sarut a fost pe 13,dupa 13 zile toata vraja s-a spulberat.Ce numar minunat.Cate sentimente si cuvinte rostite in doar treisprezece zile,cat dor acumulat in doar o saptamana de cand...S-a sfarsit totul.
Nu pot sa inteleg cum...inca te mai aici.Acum...sa ma minti sa ma saruti si sa intram iar in lumea noastra,Imi lipsesti...Imi lipsesti al dracului de rau.

sâmbătă, 7 mai 2011

Lucruri simple.

e ora 5:30 de dimineata,orasul abia abia se dezmorteste,eu stau pe un scaun infasurata intr-o patura,incercand sa-mi regasesc gandurile sub penumbra peisajului exterior.Incerc sa scap de povara grea a cuvintelor nerostite,imi piere glasul parca in fata chipului tau,in fata gnelor ce clipesc in somn,in fata glasului ce vocifereaza in alta limba intr-un ceas trecut de miezul noptii,ma opresc unele imbratisari de-ale tale si unele incurajari pe care mi le dai adresai adesea...la inceput.Toate lucrurile au un inceput,de multe ori inceputul e cel mai frumos,mai rar inceputurile nu se termina niciodata,astfel negasindu-si un sfarsit decat in cel prea greu de impiedicat.Incep sa gasesc placerea si bucuria pura din lucrurile simple in care ma regasesc:dupa o zi alduroasa sa bei un pahar rece de apa,dupa o zi obositoare sa te arunci in patul cu care mereu te-ai inteles doar prin simtul tactilmdupa o zi agitata sa-ti regasesti linistea in bratele unei alte persoane,fara cuvinte,fara scuze,fara galagie,doar intelegere si imbratisari,dupa ani si ani de munca sa te vezi realizat in punctul pe care nu demult il vedeai situat in varful celui mai inalt munte(oricine  e un alpinist,toti escaladam munti,dealuri,puncte inalte),sa realizezi exact in mijlocul citirii unei carti ca semeni foarte mult cu personajul,care,in ciuda problemelor cu care se confrunta,se va saruta cu un final fericit;dupa multe teme rezolvate,multe lectii invatate sa simti revigorarea usurarii;ciocolata;iubirea;pentru fiecare actiune simpla pe care o faci pentru ceilalti sa primesti in schimb un sincer si calduros " multumesc" iar tu sa raspunzi la fel de autentic " nu ai pentru ce"/"pentru nimic" ; dimineata:sa ma trezesc si instantaneu sa-mi vina o persoana draga in minte,poate chiar persoana care mi-a urat noapte buna,automat ma trezesc din pat cu un zambet asternut pe buze ; noptile racoroase de vara in care dorm cu geamul deschis,adorm cu galagia de afara,ma trezesc in miezul noptii ascultand linistea si ma trezeste iarasi harmalaia lumii treze ;inghetata ce-mi maseaza gatul uscat,vara ; bucuria de a despacheta un cadou impletit cu adrenalina si curiozitatea si posibila dezamagire(care se dovedeste falsa anterior" ; cand glumesc si nu mai eu stiu cat adevar am adaugat" intamplator" in acea gluma,si mai ales cand mi se raspunde la acel apropo ascuns u o alta" gluma" si de oicei de acolo se desfac diferite povesti ';fluturasii in stomac atunci cand revezi un vechi prieten pe strada,in cel mai surprinzator moment ; reinvierea unor sentimente ratacite ; cuvinte frumoase izvorate din lucruri simple ; "te iubesc" ; viata.

luni, 25 aprilie 2011

Reasons.


1.Cand imi spui,serios,rece dar calduros : "Andra,te iubesc!"
2.Cand abia ne ridicam de pe banca si iti ti mana astfel incat sa-mi arati ca trebuie sa-mi inclestez degetele printre ale tale si simt caldura sau racirea temperatura prin intermediul pielii tale si imi salut toti prietenii pe care ii intalnesc cand ne plimbam,tinandu-te de mana.
3.Cand suntem singuri si vorbim despre orice,derivand din subiect in subiect,lasand la o parte timidatea si ma sfatuiesti si radem de subiectele pe care le abordam.
4.Cand reusesti,iremediabil,sa ma faci sa rad.
5.Cand te ridici sa te duci la magazin sau pana " la un baiat" si ma saruti o data dulce si apasat si apoi imi spui ca ma iubesti.
6.Cand stau si ma uit in ochii tai si imi amintesc toate clipele petrecute cu tine.
7.Cand ma strangi in brate si intelegem ce gandeste celalalt fara sa spunem nimic.
8. Cand imi spui ceva,si nu sunt de acord,ne certam,si transformam toata cearta intr-un sir lung de saruturi cu replici intre ele si care se sfarseste tot intr-un "te iubesc."
9.Cand mergem la ammos si iti comanzi cafea si ma uit la tine cum o bei.
10.Cum ma conduci pana acasa si nu te las sa ma aduci pana in fata scarii dar mereu nu ne putem oprii din mers pentru ca e greu sa ne despartim.
11.Cum ma suni inainte de culcare  si imi spui de parca ai tine un discurs:"hai sa-ti spun alea 3 lucruri ca ma grabesc ca are mama treaba cu mine/nu mai am minute/e tarziu:noapte buna,te pup si te iubesc" chiar daca sunt spuse ca de un robotel eu stiu ca vorbesti serios.
12.Cand fiecare clipa petrecuta cu tine are un detaliu nou.
13.Cand ne intalnim dimineata si mergem de mana spre scoala,esti primul chip pe care il vad dimineata si prima piele pe care o ating.
14.Cand ai idei trasnite despre ce am putea sa facem.
15.Cand nu-ti pasa de cum se uita ceilalti la tine si esti tu!
16.Cand nu ma intelegi,cand stii ca sunt suparata dar nu faci nimic in privinta asta.
17.Cand  fac si spun chestii stupide si te fac de ras,iar tu ma pupi si imi spui ca sunt prostuta,dar razi si tu si ma ajuti sa revin pe linia de plutire(sunt mereu emotionata in preajma ta,dragule,deaia fac numai tampenii)
18.Cand glumim:despre orice,despre oricine,oricand si oricum.
19.Cand imi arati ca tii la mine,in ciuda faptului ca nu o spui foarte des.
20.Cand ma faci sa-mi fie dor de tine,cand promiti ca ma suni seara si uiti,si cand te revansezi,cand ma faci sa nu mai fiu suparata pe tine.
21.Cand faci toate clipele sa para extrase din filme siropoase si frumoase.
22.Cand ma alinti in cel mai stupid mod posibil.
23.Cand iti spun cum numai noi stim ca te enerveaza sa-ti spun si tu imi pui mana la gura si-mi spui sa nu-ti mai zic asa.
24.Cand vad bufnite si imi amintesc de tine,de melodia noastra,de filmul pe care l-am vazut impreuna.
25.Cand ma pupi pe coridoarele scolii si imi amintesti de ziua in care am decis sa fim impreuna.
26.Cand dau peste poze cu noi 2 si le privesc luuung si interminabil.
27.Cand ma uit la filme de dragoste si la sfarsit imi doresc sa te fi avut alaturi cand am vazut acel film,sa mi se faca dor de tine si sa te sun.
28.Cand ne prostim in mijlocul bulevardului sau in zapada,sau in ploaie,pentru ca noi stim sa pretuim fiecare fenomen al naturii:cand suntem noi 2 orice vreme e frumoasa.
29.Cand stau cuibarita in bratele tale si nimic altceva nu mai conteaza.
30.Cand te visez noaptea si dimineata ma trezesc cu un dor groaznic de tine.
 

ia ziua de ieri cu tine...

Scriu aceasta nota exclusiv pentru a nu uita ziua de ieri.Concluzia ar fi extrem de simpla,dar secretul consta defapt in fiecare secunda pe care am memorat-o aici,in inima mea,dar pe care o vreau scrisa " negru pe alb ".Pentru ca...in caz ca o sa ne certam vreodata,vreau sa intri aici si sa citesti asta si sa iti amintesti si tu totul ce eu nu voi putea uita.E vorba despre prietena mea cea mai buna...persoana pe care nu o inteleg,sau...dimpotriva o inteleg cel mai bine.E dificila,e complet diferita de mine,dar atat de multe ne leaga incat,oricat as vrea,nu as putea sa dezleg momente incatusate adanc acolo,unde ti-am spus ca salvez fiecare moment.Vroiam sa-ti marturisesc ca...azi-noapte nu am prea dormit,nu-mi amintesc cand m-a furat smnul,dar ma bucur ca ai fost ultimul chip pe care l-am vazut si ultimul trup pe care l-am atins.Astea sunt clipele la care visam,clipele pe care mi le imaginam ca ti le petreci cu o sora.Chiar daca m-am simtit in plus la un moment dat,chiar daca am plecat,am parasit incaperea, sau paream deprimata,sa stii ca am fost cea mai fericita pentru ca eram cu tine,departe de casa.Iar apoi am cazut obosite la pat,si aveam pielea inghetata,si am ras,si te-am strans in brate,si m-am uitat la tine si tu erai cu capul in nori,nebuno! si eu radeam si ma bucuram de fiecare secunda.Apoi ti-am dat drumul si m-am intors si m-ai luat tu in brate.Nici nu ai idee cat de mult a insemnat pentru mine acel gest,m-am cutremurat din toate colturile si l-am agatat strans de cuierul sufletului meu,am simtit ca ai lasat o parte lucrurile care te definesc pe tine,pe care ceilalti probabil le privesc negativ,dar eu le privesc ca si cum ar face parte din tine pur si simplu,si..ti-a pasat.Apoi am stat cu zambetul pe buze pana ai adormit si te-am strans iar in brate si pe alocuri,sincera sa fiu,cred ca am adormit si eu.A fost superb ca,de dimineata,sa observ ca nu a fost un vis,a fost intr-adevar adevarat.A fost ceva fara lucruri exclusiviste,dar le-am petrecut cu tine si...ma bucur.Si data trecuta a fost la fel de special sa n strecuram noaptea tarziu in casa, afara ploua,sa nu ne udam, ne-am lasat pantofii cu tocuri afara si apa i-a inundat,am ras,am trait,am dormit si m-a trezit alaturi de tine.Si vara...Care vara?Ca asa a rrepede a trecut,nu-mi amintesc prea multe din vara aia dar imi amintesc de tine,si tu ai strans toate zilele alea intr-o singura concluzie:TU!.Sunt eu o tampita sensibila,care pune totul la suflet,se deprima din orice nimic,iti povesteste numai tampenii,dar aminteste-ti ca asa cum sunt am fost langa tine,te-am sfatuit cand ai avut nevoie de mine,ti-am tinut minte perlele,te-am invatat 2 cuvinte de baza in engleza(wait,success),ti-am ondulat parul,ti-am cantat de ziua ta pana m-a durut gatul,ti-am spus fiecare cuvant din inima,si te-am acceptat asa cum esti,pentru ca,zapacit-o,te iubesc foarte mult:*


P.S:sper sa nu te mai pierd vreodata.

miercuri, 16 martie 2011

Promisiuni...

de ce toti promiteti chestii pe care niciodata nu vi le asumati?de ce toti va intersectati intr-un punct comun? de ce toti reusiti sa ne faceti sa ne calcam pe orgoliu,sa le dam dracu de principii,sa avem iar incredere dupa o perioada in care eram sigure ca acest lucru nu va mai fi posibil ca apoi toti sa ne aduceti la total acelasi rezultat?
Nu stiu cum ai reusit si tu sa ma faci sa cad in aceleasi grave sentimente pe care speram sa nu le mai simt pentru cineva...nu pot sa-mi dau seama cum ai reusit sa te infiltrezi,precum apa printre pietre,in cele mai adanci cicatrici ale inimii mele si sa te faci remarcat.Nu as fi zis la inceput ca se va ajunge asa departe,credeam ca e doar o joaca dinasta stupida...Fara sa-mi dau seama insa,discutiile au devenit mai dese,mai intense,mai intime,mai personale,mai romantice...Iar eu am reusit iar sa calc stramb sa cad iar in capcana atractiei universale.Cand gandesc in perspectiva mi se pare o tampenie,cum poti sa te indragostesti asa dintr-atat lucru? Cat suflet poti sa pui pentru cineva pe care nu-l cunosti?Ti-am spus,si iti repet:eu nu stiu cine esti,poate nu te iubesc pe tine,dar pe cine cunosc din tine am inceput sa-l iubesc la nebunie.Credeam ca voi fi intr-adevar o exceptie de la niste reguli pe care ti le-ai impus din nu stiu ce cauza,credeam ca se va putea  transforma intr-adevar intr-o scena din filmele siropoase pe care le tot discutam in alea cateva minute pretioase in care vorbeam noaptea,la telefon,inainte de culcare,am indraznit sa cred in cuvintele tale de inceput,care culmea,in loc sa se amplifice,se rarisera.Cu toate astea,inca erai aici,inca reuseai sa ma faci sa rad,inca reuseai sa ma scoti din depresii,inca reuseai sa ma faci sa ma adancesc si mai mult in lacul asta nenorocit de regrete,dezamagiri.Cum poti sa-ti schimbi dispozitia in cateva ore? E vorba de ceilalti? De parerea celorlalti?De ce iti pasa?Ma minteai ca vrei sa fi decat cu mine,ai nevoie decat de mine...Poate din intamplare iti amintesti cat de tare reusisei sa ma convingi sa-ti spun ceea ce simt,ca apoi sa ma urasc pentru asta,dar apoi sa rad pentru ca aflam ca gandeam la fel,sau cel putin asta vroiai sa ma faci sa cred.Mi-ai promis multe,si eram sigura ca sunt miciuni,insa ceva din mine refuza acest aspect,inecata parca de toate cuvintele frumoase pe care mi le imprimai in minte...Te visam in fiecare seara,ma gandeam incontinuu la tine,abia asteptam sa pot ajunge acasa sa raman doar eu cu tine in gand,pentru mine...erai deja aici,cand imi vorbeai imi vorbeai para fata in fata,cateodata as fi putut sa juri ca ma strangi in brate cu adevarat,ca toate scenariile alea nu sunt doar simple glume...Dar eu niciodata nu ascult,nici macar de mine insami,iar acum am reusit sa ies iar singura sifonata de pe aici,citind incontinuu mesajele pline de promisiuni...Inca imi mai vine sa zambesc cand imi amintesc cate ceva,dar fiecare zambet vine insotit de cate o lacrima.
Si totusi,multumesc ca te-ai prefacut ca-ti pasa,multumesc pentru timpul acordat.Nute inteleg,dar nici nu ma mai straduiesc....Si cum tot am reusit sa-mi astern aici gandul...imi lipsesti.





sâmbătă, 5 martie 2011

How could you be so heartless?

Unde disparuse soarele ala de ii incalzea inafara de casa,ferestre,lenjerie,chip pana si inima?Cand putuse sa se instaleze ploaia,mai grea si dureroasa decat grindina,cand se dezlipisera piesele unui joc de lego perfect,cand reusisei sa-i distrugi toate asteptarile,cand a ramas mai singura decat ultimul fir de nisip nescurs dintr-o clepsidra?
Toate se schimba putin cate putin in fiecare zi,fiecare crater se largeste cu cate un centimetru in fiecare moment.Sunt prea ocupata sa numar zambetele unor oameni ipocriti decat sa-mi vad prapastiile dezamagirilor cum ma inghit.Ma trezesc doar cand sunt aproape de fund,ma trezesc pe ultima suta de metri care imi permite sa schimb mai mult sau mai putin ceva,ma trezesc doar cand practic vreau sa fie prea tarziu.Imi e prea greu sa ma sinchisesc sa-mi cer scuze,sa recunosc ca am gresit,sa renunt la un orgoliu prostesc care ma leaga de cealalta baricada a unei iertari,sunt prea ocupata apoi sa vad cum ma salvez pe mine,nu relatiile dintre mine si ceilalti.
Dar stiti,voi,nenorocitilor,e mereu vina voastra!Voi nu stiti sa fiti alaturi de mine cand chiar am nevoie de voi,voi nu stiti sa ma ascultati cand vreau sa vorbesc dar tac,nu stiti sa ma imbratisati cand va dau la o parte,nu stiti sa ma intrebati ce am cand va spun ca nu conteaza,nu stiti sa ma sunati cand stau cu telefonul in brate si astept,nu stiti sa ma chemati afara cand am nevoie sa va vorbesc,nu stiti niciodata sa vedeti cum mai traiesc cand aproape simt ca mor.Nu stiti pentru ca nu-mi sunteti nici macar unul prieten,nici macar cunostinte,cand stiu ca peste vreo cateva luni nici salut pe strada nu o sa mai merit sa-mi mai spuneti.De cate ori nu am trecut la milimetri de unul dintre voi pe strada si ati uitat ca ma cunoasteti?In ultimele zile,tot mai des imi revad'prietenii din copilarie",surorile mele imaginarr,oamenii cu care imi imparteam jucariile,oamenii cu care am crescut,oameni pe care nu o sa-i uit toata viata mea,trec pe langa voi,ma priviti,va uitati in ochii mei,deschid gura sa va spun salut,vreau sa va iau in brate,vreau sa va trag unpic pe dreapta sa va reamintesc unde am fost,ce-am devenit,iar voi va intoarceti privirea fara sa-mi adresati niciun cuvant.Ma doare,sunt niste momente inutile,sunt niste intamplari asa fara sens,sunt niste cacaturi care se strang la un moment dat prea multe,nu stiu cum sa le mai adun,cum sa le mai ingramatesc sa mai incapa,unde sa le mai risipesc sa nu le mai am.Toate depresiile astea sunt ca niste boomerang-uri,incerc sa le arunc,sa le ascund,dar mereu se intorc,mereu ies la iveala in cel mai nepotrivit moment.
Mai e faptul ca,una peste asta,ma simt singura.Cutreier bulevardul cu mp4-ul in urechi.Ascult melodii vesele,zambesc,apoi imediat din tot playlistul imi pune te miri ce melodie de dragoste,si  bataile inimii devin mai accelerate,ochii parca se umezesc,obrajii se inrosesc si incet incep amintirile ma napadesc.Ies la lumina anumite sentimente de dor,pe care sperasem sa le uit acasa in timp ce ma plimbam,apoi mai vad pe bulevard niste inimioare rosii de plus cu vreun "te iubesc" nesimtit asternut" din toata dragostea" cusut cu ata alba pe un fond rosu si nu pot sa tot vad cate cupluri ,cate intreguri vad pe strada.Incet sa ma simt precum ultima jumatate fara pereche de pe acest teritoriu.Chiar toti sunteti grupati 2 cate 2? Chiar trebuie sa-mi sfidati simatimentele tinandu-va adorabil de mana?Chiar trebuie sa va aud multumindu-va unuia altuia pentru ca existati unul pentru celalt?Chiar trebuie sa va vad privindu-va si zambindu-va,chiar trebuie sa vad plutind in aer intre voi o unda de dragoste parca care va apropie,chiar trebuie sa va aud adresandu-va cuvinte siropoase si tampite de iubire?Chiar trebuie sa-mi imaginez ca  voi sunteti aia 2 oameni  perfecti dintr-un final al vreunui film de dragoste cu happy-end?Chiar trebuie sa-mi privesc telefonul sub pretextul ca ma uit la ceas sperand totusi sa primesc vreun semn de viata din partea cuiva?Chiar trebuie sa te sun sa vreau sa iesim iar tu sa fi cu altcineva si sa ma chemi si mie doar asa de fatada?Chiar trebuie sa mi se franga inima din orice tampenie?Chiar trebuie sa fi devenit sensibila ca dracu,sa-mi vina sa plang din orice?
Am inceput iar sa ma simt singura,si imi e frica sa raman asa,sa raman singura asfixiata de propriile ganduri,sa pun iar cap la cap fiecare situatie,sa-mi numar prietenii,sa ma uit in agenda telefonului sa-mi amintesc de cineva uitat,sa ma intreb cand s-au schimbat atatea,sa-mi amintesc perioade de vreo 2 saptamani cand ma imprietenisem super bine cu cineva incat as fi putut sa jur ca va deveni cel mai bun prieten,iar dupa cateva zile sa dispara orice apel,orice mesaj,fiecare conversatie sa devina din ce in ce mai monotona,fiecare hug sa devina din ce in ce mai indiferent.Pe mine una...ma doare.

miercuri, 2 martie 2011

Ne invaluia parfumul zmeurei presate in lumari.Se auzea pianul trimitand pasiune din clape.Iti simteam respiratia calda atingandu-mi pielea.Iti simteam degetele jucandu-se cu parul meu,iti simteam buzele mangaindu-mi obrajii.Un fum de tigara ne-a apropiat gurile intr-o singura persoana,mi se zgariau buzele de buzele tale,dintii mi se loveau in miscarea agitata a unui sarut.Tremuram amandoi.Focul ardea strasnic transpirandu-ne trupurile deja fierbinti.Ne omogenizasem intr-o singura persoana.
~Baiatul visurilor mele era un fotograf,cu aptitudini de muzicant care dis de dimineata sa ma trezeasca cu blitul aparatului,sa-mi faca poze nud in razele apusului,sa-mi cante slagare sub clar de luna.Sa pot sa-ti imbrac camasile largi in zorii diminetii,sa iti pregatesc o cafea mereu nepotrivita dar care iti va placea oricum pentru ca imi poarta amprenta,sa incerc sa-ti fac clatite si sa distrug bucataria,sa vreau sa-ti fac surprize in fiecare zi.Sa pot sa ma plang ca mi-e frica sa te pierd iar tu sa razi de naivitatea mea,sa-mi stergi zambind lacrimile din ochi,sa ma strangi la pieptul tau si sa-mi promiti eternitatea...Sa ma minti,sa imi intretii starea cu fericire,sa imi razi numai mie,sa ma strangi intamplator in brate,sa  adorm cu capul pe pieptul tau,sa-ti ascult inima cum bate si sa simt inca emotiile pe care le simteam la inceput.
                Tu nu  erai baiatul visurilor mele,intre timp ai devenit acela.Cu tine imi fac iluzii naptea inainte de culcare,si tu mi-esti primul gand la rasarit.Tu esti cel la care ma gandesc cand aud cuvantul"iubire",numele tau il rostesc cand ma intreb de cine sunt indragostita.Tu nu ma fotografiezi cu aparatul,insa simt in privirea ta cum ma scanezi si ma setezi drept wallpaper asupra sufletului tau.Simt cateodata sinceritatea in stralucirea si dilatarea pupilelor tale privind in ochii mei,simt blandetea,delicatetea cu care ma atingi de parca ti-ar fi frica sa spargi un exponat antic al unui muzeu scump.
             Imi e frica in schimb sa-ti spun...Eu care dadeam sfaturi de curaj,eu care eram atat de indrazneata,ma simt atat de timida intr-un asemenea moment.Simt ca incep sa ma transform cand sunt in preajma ta.Cand nu esti aici,imi promit mie ca data viitoare o sa-ti spun...Cum apari imi furi rasuflarea,imi incalcesti cuvintele,imi stopezi replicile inaine sa apuc sa le spun.
          Imi e frica sa iti spun niste cuvinte pe care le folosesc zilnic!Pentru ca vreau ca oamenii sa stie ceea ce simt,dar imi e frica.Nu gasesc motive sa explic de ce,dar imi e frica.
          E doar  o foaie rupta din sufletul unei adolescente,sunt doar niste sentimente asternute in van,sunt doar niste maini care se impreuneaza si ar trebui sa ramana precum 2 piese de puzzle care au fost intr-un intreg o data,au fost taiate si predestinate sa se gaseasca si sa ramana lipite asa,sunt doar niste minute risipite fara rost,e doar imaginatia care joaca feste tuturor.Dar totusi nu te mint cand incerc,chiar incerc sa-ti spun ca...

Te iubesc.
       



luni, 3 ianuarie 2011

Ma chinui cu amareala unei cafele reci intr-o dimineata mohorata.Mi se desenasera pe geam inimi de zapada,iar lumina alba a omatului imi deschisa pleoapele grele,descatusandu-ma dintr-un somn neatent.Am adormit cu telefonul in mana,simtindu-ti respiratia in ureche,ultimul lucru pe care il auzisem stiu ca era ,, esti complicata. ce ma fac eu cu tine?",moment in care am adormit cu zambetul pe buze.In decursul noptii am avut cosmaruri.Mergeam de mana impreuna pe un camp verde...Cu fiecare pas cu care inaintam incepeam sa ma sufoc,verdele se transforma in gri,apoi din partea opusa venea alergand de fericire cu 2 flori rosii in mana apropiindu-se de mine.Mi-ai dat drumul la mana,si ai fugit la ea. Ai luat-o in brate si ai ridicat-o in aer.Era o bula colorata in care va aflati voi 2....iar eu eram singura,intr-o lume black&white.M-am trezit apoi intr-o camera a unui spital de nebuni,imi simteam mainile stranse,nu le puteam misca...La o privire mai atenta mi-am dat seama ca eram intr-o camasa de forta,dar nu eram nebuna.Imi simteam doar gatul uscat si auzeam tipete.Ascultam atenta cand ti-am putut deslusi vocea printre cele 10 tipete simultane care se repetau la infinit pe acelasi ritm,aceeasi tonalitate.Apoi te-am auzit.Vroiai sa-ti dea drumul,urlai numele unei fete.Purta acelasi nume ca al meu dar stiam ca nu persoana mea era cea vizata,dupa tine urlau altii fiecare cu cate un nume diferit in glas...Apoi m-am trezit.
Imi era frig,dar eram transpirata,aveam lacrimi in ochi,tremuram,si inca vedeam cum telefonul numara secundele apelului.Nu stiam daca ma mai auzi dar ...cu o voce tremurata,simtind ca parca imi dau ultima suflare am hotarat sa mi-o folosesc spre a rosti un simplu si stupid "te iubesc".Prin coincidenta,atunci mi s-a inchis telefonul.<>.
Dupa vreo 10 minute,m-am dezmeticit si am fugit in bucatarie.Nu-mi aminteam sa fi baut cafea in seara anterioara,dar...cu toate astea cafeaua ma astepta rece in mijlocul mesei acompaniata de un fursec cu ciocolata.
-Stai putin!Eu nu beau cafea.De aceea ma dezgusta acest miros,aceasta aroma.Ce-i cu mine? Mai e cineva cu mine in casa?
-Buna dimineata iubito!Ai adormit tarziu aseara.Ti-am auzit vocea suspinand pe la miezul noptii.S-a intamplat ceva?
-Cine esti?De ce esti aici?Ce vrei?
Incepuse usor sa se transforme in alt om,luase chipul tau si incepusa sa rada.Apoi,ca si cum as fi privit un tablou cu multe cadre incadratate intr-unul,chipul s-a multiplicat,se formase o sfera in jurul meu si te simteam batjocorindu-ma.
Tot un vis,vise in rama.Am incepand sa plang de-a dreptul.Acum decat fereastra imi pastreaza urma respiratiei sacadate.Inima incepuse sa-mi bata tare,mai tare ca oricand,mi-o simteam in fiecare centimetru din corp,aveam emotii,lilieci in stomac nu fluturi,si eram dezorientata.Toata ziua mi-am petrecut-o la fereastra,privind pasii fiecarui trecator lasand in urma sperante,amintiri,iluzii si iubiri...