Bestseller:cum sa te indragostesti in treisprezece zile.

Reteta ar fi simpla constrand practic in promisiuni,imbratisari,saruturi,plimbari,rasete,planuri,dragoste,sentimente,fluturi in stomac,batai de inima accelerate,priviri,nopti nedormite,memoria plina a telefonului din cauza mesajelor,dorul,si din nou...promisiuni.Dar nu ,nu e totul asa simplu cum pare.
Nici macar eu nu pot sa ineleg cum pot inca sa mai am incredere,cum pot sa caut inca,sa sper,sa cred,sa vreau,sa simt.Se pare ca inimii mele ii place sa fie franta,nu stiu cum mai arata...Dar stii vorba aia:si de iti frange inima in o mie de piese,il vei iubi inca cu fiecare bucatica sparta sperand ca...o data si o data se va intoarce inapoi sa le intregeasca.Inca mai cred in promisiuni oricat as vrea sa stiu ca sunt numai vorbe goale,inca te mai lasam sa ma strangi in brate si inca nu ma opream sa-ti spun cat de in siguranta ma simt in bratele tale,cum simt ca acela e locul unde ma potrivesc perfect,ca inca nu inteleg unde ai fost toata viata mea,inca te mai sarutam cu nesat si pofta,si inca aveam emotii de fiecare data cand te vdeam pasind spre mine.
Totul a pornit cu o invitatie la vals.Defapt nu...Totul a inceput cu incapatanarea mea de a-ti atrage atentia,de a ma observa.Deci practic,totul a inceput facut de mana mea...Era o seara de primavara,15,aporape de miezul noptii cand am vrut sa merg cu tine afara in frig doar ca sa fiu cu tine.Eram intr-o rochie scurta,decoltata si mi-ai pus haina ta pe mine si m-ai prins de dupa umeri...Am mers pana la magazin,am vorbit,mi-ai povestit mai multe lucruri...Apoi am revenit la locurile noastre.Am rugat oamenii sa puna un vals si tare as fi vrut sa vi sa ma iei de mana si sa ma duci nepasator pe ringul de dans,dar tu luasei alta fata si alte brate isi prinsesera degetele de mijlocul meu,dar te-am tras de mana,era sansa mea.
Au fost 4 minute in paradis,te-am strans apoi in brate,te-ai uitat in ochii mei in care pupilele de emotii mi se dilatasera complet,buzele ni s-au apropiat intr-un joc al seductiei  dar...Oricat de tare as fi tremurat de dorinta nu am putut si ti-am dat drumul.Dupa o singura secunda am inceput sa regret,nu ma intelegeam deloc cu mine insami,am fugit iarasi dupa tine...Imi era teama,imi era frica,eram speriata dar in acelasi timp doar tu ai fi putut sa ma calmezi.In 30 de minute se terminase totul insa...Am vrut sa mai petrec inca cateva minute in intunericul si linistea diminetii alaturi de tine,astfel ca m-ai condus acasa,nu am putut sa ma despart de tine astfel ca te-am mai tinut langa mine inca putin,inca cateva minute,sa-mi prelungesc tortura.Doar am vorbit,totul era un pretext pentru mine doar ca sa fiu acolo,sa-ti aud vocea,sa te privesc,sa-ti vad buzele miscandu-se si sa ard de nerabdare sa le sarut dar...Ai plecat.Nu am adormit deloc in acea noapte care se transformase in dimineata,iar zorile m-au prins cu ochii deschisi si ganditori avand in fata lor tot imaginea noastra omogenizati intr-un singur trup acolo,unde magia s-a produs,pe ringul de dans,cu o invitatie la vals.
De atunci,tea\-am cautat,te-am vrut,te-am vazut si cred ca pe fiecare zi ma indragosteam tot mai mult...
Vineri,13,orele 15:30 am reusit sa te tin dupa mult timp din nou in brate,tremurai,zambeai,erai emotionat,mi-as fi dorit sa nu-ti mai dau niciodata drumul.In drum spre casa,m-ai luat de mana.Nu as putea descrie in niciun cuvant senzatia pe care am avut-o atunci.Mi-a tresarit inima cum niciodata nu o mai facuse.Toate acele vise pe care le construisem in acele 4 saptamani au explodat in interiorul meu,s-au adeverit atunci cand m-ai luat de mana si degetele tale s-au legat cu ale mele...Primul pupic a fost timid insa a fost,am zambit,eram atat de fericita:al naibilui sentiment,as fi sarit in sus precum o minge si parca as fi zburat cand tineam ochii inchisi.Inca eram nesigura dar a doua zi ce indoieli as fi putut sa mai am.Cand te vedeam si ma imbratisai imi treceau toate,cum as fi putut sa ma abtin sa nu zambesc cand aveam tot ce mi-as fi putut dori chiar langa mine,e incredibil cum as fi urlat inca din prima zi ca te iubesc,e incredibil cum as fi putut sa spun unei lumi intregi cum intr-o zi tot universul s-a restartat pentru noi.Apoi au urmat alte zile,alte mesaje,alte saruturi si plimbari pe bulevard,alte tigari fumate de amandoi si alte emotii.Ma culcat plangand de fericire,tu nu stii,insa...Chiar m-ai facut sa simt ceva neimaginabil.
Alta vineri,20,se implinisera 7 zile echivalentul a 7 ani de cand eram impreuna...M-ai condus acasa si doamne cat eram de emotionata.Imi amintesc fiecare amanunt.M-ai strans tare in brate si ai simtit ceea ce vroiam sa-ti spun insa...Imi era frica,atat de frica,tremuram,eram emotionata tare,inima parca mi-o luase razna si as fi putut sa plang in orice moment.Cat timp am incercat sa-ti spun dar atunci nu am putut.Iti mai amintesti cat m-am fastacit?Dar tu m-ai mintit si mi-ai spus primul,mi-ai dat curaj si timid ti-am spus cat de tare eu...te iubesc.Apoi nu m-as mai fi oprit din rostit acele inutile 2 cuvinte.As fi putut sa fac orice sa-ti dovedesc,ma indragostisem ca dracu si asta  a fost cea mai mare greseala.Dar vorbeai atat de frumos.
Incearca sa-ti aduci aminte de cate ori,in bratele tale,imi spuneam cu atata teama cat de frumos e totul ca sa fie adevarat..Taceai,nu ma asigurai insa saruturile tale imi dadeau dreptate dar in acelasi timp ma incurajau.Erai acolo cu mine,doar asta conta,asta imi spuneai si tu si ma minteai atat de frumos.Cum am putut sa nu vad,sa nu judec?Am fost oarba.Apoi,la primul impas din relatia noastra...Cand trebuia sa-mi dovedesti cat de adevarate au fost vorbele tale mi-ai dovedit total contrariul si m-ai lasat sa plec...Cu toate astea nu am putut sa renunt la tine,ajunsesem sa te iubesc deja,era prea tarziu sau prea  devreme.Dar ajuns acasa,ti-ai cerut scuze,ai redevenit tu...Insa apoi totul se destrama incet incet,cuvintele isi pierdeau rostul pe drum iar mainile noastre nu s-au mai intalnit sa-si vorbeasca....Si cand am vrut sa ma asiguri ca macar un cuvant din tot ce spusesei a fost adevarat tu...Ai intors tot ce am spus impotriva mea.Dar nu am avut decat vina torturii de sine...Incredere pe care nu pot sa inteleg cum o dobandesc asa de repede...Dar m-ai lasat sa plec...SI inca nu am plecat,inca sunt aici chiar daca tu te-ai indepartat.Daca primul sarut a fost pe 13,dupa 13 zile toata vraja s-a spulberat.Ce numar minunat.Cate sentimente si cuvinte rostite in doar treisprezece zile,cat dor acumulat in doar o saptamana de cand...S-a sfarsit totul.
Nu pot sa inteleg cum...inca te mai aici.Acum...sa ma minti sa ma saruti si sa intram iar in lumea noastra,Imi lipsesti...Imi lipsesti al dracului de rau.

Lucruri simple.

e ora 5:30 de dimineata,orasul abia abia se dezmorteste,eu stau pe un scaun infasurata intr-o patura,incercand sa-mi regasesc gandurile sub penumbra peisajului exterior.Incerc sa scap de povara grea a cuvintelor nerostite,imi piere glasul parca in fata chipului tau,in fata gnelor ce clipesc in somn,in fata glasului ce vocifereaza in alta limba intr-un ceas trecut de miezul noptii,ma opresc unele imbratisari de-ale tale si unele incurajari pe care mi le dai adresai adesea...la inceput.Toate lucrurile au un inceput,de multe ori inceputul e cel mai frumos,mai rar inceputurile nu se termina niciodata,astfel negasindu-si un sfarsit decat in cel prea greu de impiedicat.Incep sa gasesc placerea si bucuria pura din lucrurile simple in care ma regasesc:dupa o zi alduroasa sa bei un pahar rece de apa,dupa o zi obositoare sa te arunci in patul cu care mereu te-ai inteles doar prin simtul tactilmdupa o zi agitata sa-ti regasesti linistea in bratele unei alte persoane,fara cuvinte,fara scuze,fara galagie,doar intelegere si imbratisari,dupa ani si ani de munca sa te vezi realizat in punctul pe care nu demult il vedeai situat in varful celui mai inalt munte(oricine  e un alpinist,toti escaladam munti,dealuri,puncte inalte),sa realizezi exact in mijlocul citirii unei carti ca semeni foarte mult cu personajul,care,in ciuda problemelor cu care se confrunta,se va saruta cu un final fericit;dupa multe teme rezolvate,multe lectii invatate sa simti revigorarea usurarii;ciocolata;iubirea;pentru fiecare actiune simpla pe care o faci pentru ceilalti sa primesti in schimb un sincer si calduros " multumesc" iar tu sa raspunzi la fel de autentic " nu ai pentru ce"/"pentru nimic" ; dimineata:sa ma trezesc si instantaneu sa-mi vina o persoana draga in minte,poate chiar persoana care mi-a urat noapte buna,automat ma trezesc din pat cu un zambet asternut pe buze ; noptile racoroase de vara in care dorm cu geamul deschis,adorm cu galagia de afara,ma trezesc in miezul noptii ascultand linistea si ma trezeste iarasi harmalaia lumii treze ;inghetata ce-mi maseaza gatul uscat,vara ; bucuria de a despacheta un cadou impletit cu adrenalina si curiozitatea si posibila dezamagire(care se dovedeste falsa anterior" ; cand glumesc si nu mai eu stiu cat adevar am adaugat" intamplator" in acea gluma,si mai ales cand mi se raspunde la acel apropo ascuns u o alta" gluma" si de oicei de acolo se desfac diferite povesti ';fluturasii in stomac atunci cand revezi un vechi prieten pe strada,in cel mai surprinzator moment ; reinvierea unor sentimente ratacite ; cuvinte frumoase izvorate din lucruri simple ; "te iubesc" ; viata.

Reasons.

1.Cand imi spui,serios,rece dar calduros : "Andra,te iubesc!"
2.Cand abia ne ridicam de pe banca si iti ti mana astfel incat sa-mi arati ca trebuie sa-mi inclestez degetele printre ale tale si simt caldura sau racirea temperatura prin intermediul pielii tale si imi salut toti prietenii pe care ii intalnesc cand ne plimbam,tinandu-te de mana.
3.Cand suntem singuri si vorbim despre orice,derivand din subiect in subiect,lasand la o parte timidatea si ma sfatuiesti si radem de subiectele pe care le abordam.
4.Cand reusesti,iremediabil,sa ma faci sa rad.
5.Cand te ridici sa te duci la magazin sau pana " la un baiat" si ma saruti o data dulce si apasat si apoi imi spui ca ma iubesti.
6.Cand stau si ma uit in ochii tai si imi amintesc toate clipele petrecute cu tine.
7.Cand ma strangi in brate si intelegem ce gandeste celalalt fara sa spunem nimic.
8. Cand imi spui ceva,si nu sunt de acord,ne certam,si transformam toata cearta intr-un sir lung de saruturi cu replici intre ele si care se sfarseste tot intr-un "te iubesc."
9.Cand mergem la ammos si iti comanzi cafea si ma uit la tine cum o bei.
10.Cum ma conduci pana acasa si nu te las sa ma aduci pana in fata scarii dar mereu nu ne putem oprii din mers pentru ca e greu sa ne despartim.
11.Cum ma suni inainte de culcare  si imi spui de parca ai tine un discurs:"hai sa-ti spun alea 3 lucruri ca ma grabesc ca are mama treaba cu mine/nu mai am minute/e tarziu:noapte buna,te pup si te iubesc" chiar daca sunt spuse ca de un robotel eu stiu ca vorbesti serios.
12.Cand fiecare clipa petrecuta cu tine are un detaliu nou.
13.Cand ne intalnim dimineata si mergem de mana spre scoala,esti primul chip pe care il vad dimineata si prima piele pe care o ating.
14.Cand ai idei trasnite despre ce am putea sa facem.
15.Cand nu-ti pasa de cum se uita ceilalti la tine si esti tu!
16.Cand nu ma intelegi,cand stii ca sunt suparata dar nu faci nimic in privinta asta.
17.Cand  fac si spun chestii stupide si te fac de ras,iar tu ma pupi si imi spui ca sunt prostuta,dar razi si tu si ma ajuti sa revin pe linia de plutire(sunt mereu emotionata in preajma ta,dragule,deaia fac numai tampenii)
18.Cand glumim:despre orice,despre oricine,oricand si oricum.
19.Cand imi arati ca tii la mine,in ciuda faptului ca nu o spui foarte des.
20.Cand ma faci sa-mi fie dor de tine,cand promiti ca ma suni seara si uiti,si cand te revansezi,cand ma faci sa nu mai fiu suparata pe tine.
21.Cand faci toate clipele sa para extrase din filme siropoase si frumoase.
22.Cand ma alinti in cel mai stupid mod posibil.
23.Cand iti spun cum numai noi stim ca te enerveaza sa-ti spun si tu imi pui mana la gura si-mi spui sa nu-ti mai zic asa.
24.Cand vad bufnite si imi amintesc de tine,de melodia noastra,de filmul pe care l-am vazut impreuna.
25.Cand ma pupi pe coridoarele scolii si imi amintesti de ziua in care am decis sa fim impreuna.
26.Cand dau peste poze cu noi 2 si le privesc luuung si interminabil.
27.Cand ma uit la filme de dragoste si la sfarsit imi doresc sa te fi avut alaturi cand am vazut acel film,sa mi se faca dor de tine si sa te sun.
28.Cand ne prostim in mijlocul bulevardului sau in zapada,sau in ploaie,pentru ca noi stim sa pretuim fiecare fenomen al naturii:cand suntem noi 2 orice vreme e frumoasa.
29.Cand stau cuibarita in bratele tale si nimic altceva nu mai conteaza.
30.Cand te visez noaptea si dimineata ma trezesc cu un dor groaznic de tine.
 

ia ziua de ieri cu tine...

Scriu aceasta nota exclusiv pentru a nu uita ziua de ieri.Concluzia ar fi extrem de simpla,dar secretul consta defapt in fiecare secunda pe care am memorat-o aici,in inima mea,dar pe care o vreau scrisa " negru pe alb ".Pentru ca...in caz ca o sa ne certam vreodata,vreau sa intri aici si sa citesti asta si sa iti amintesti si tu totul ce eu nu voi putea uita.E vorba despre prietena mea cea mai buna...persoana pe care nu o inteleg,sau...dimpotriva o inteleg cel mai bine.E dificila,e complet diferita de mine,dar atat de multe ne leaga incat,oricat as vrea,nu as putea sa dezleg momente incatusate adanc acolo,unde ti-am spus ca salvez fiecare moment.Vroiam sa-ti marturisesc ca...azi-noapte nu am prea dormit,nu-mi amintesc cand m-a furat smnul,dar ma bucur ca ai fost ultimul chip pe care l-am vazut si ultimul trup pe care l-am atins.Astea sunt clipele la care visam,clipele pe care mi le imaginam ca ti le petreci cu o sora.Chiar daca m-am simtit in plus la un moment dat,chiar daca am plecat,am parasit incaperea, sau paream deprimata,sa stii ca am fost cea mai fericita pentru ca eram cu tine,departe de casa.Iar apoi am cazut obosite la pat,si aveam pielea inghetata,si am ras,si te-am strans in brate,si m-am uitat la tine si tu erai cu capul in nori,nebuno! si eu radeam si ma bucuram de fiecare secunda.Apoi ti-am dat drumul si m-am intors si m-ai luat tu in brate.Nici nu ai idee cat de mult a insemnat pentru mine acel gest,m-am cutremurat din toate colturile si l-am agatat strans de cuierul sufletului meu,am simtit ca ai lasat o parte lucrurile care te definesc pe tine,pe care ceilalti probabil le privesc negativ,dar eu le privesc ca si cum ar face parte din tine pur si simplu,si..ti-a pasat.Apoi am stat cu zambetul pe buze pana ai adormit si te-am strans iar in brate si pe alocuri,sincera sa fiu,cred ca am adormit si eu.A fost superb ca,de dimineata,sa observ ca nu a fost un vis,a fost intr-adevar adevarat.A fost ceva fara lucruri exclusiviste,dar le-am petrecut cu tine si...ma bucur.Si data trecuta a fost la fel de special sa n strecuram noaptea tarziu in casa, afara ploua,sa nu ne udam, ne-am lasat pantofii cu tocuri afara si apa i-a inundat,am ras,am trait,am dormit si m-a trezit alaturi de tine.Si vara...Care vara?Ca asa a rrepede a trecut,nu-mi amintesc prea multe din vara aia dar imi amintesc de tine,si tu ai strans toate zilele alea intr-o singura concluzie:TU!.Sunt eu o tampita sensibila,care pune totul la suflet,se deprima din orice nimic,iti povesteste numai tampenii,dar aminteste-ti ca asa cum sunt am fost langa tine,te-am sfatuit cand ai avut nevoie de mine,ti-am tinut minte perlele,te-am invatat 2 cuvinte de baza in engleza(wait,success),ti-am ondulat parul,ti-am cantat de ziua ta pana m-a durut gatul,ti-am spus fiecare cuvant din inima,si te-am acceptat asa cum esti,pentru ca,zapacit-o,te iubesc foarte mult:*


P.S:sper sa nu te mai pierd vreodata.

Promisiuni...

de ce toti promiteti chestii pe care niciodata nu vi le asumati?de ce toti va intersectati intr-un punct comun? de ce toti reusiti sa ne faceti sa ne calcam pe orgoliu,sa le dam dracu de principii,sa avem iar incredere dupa o perioada in care eram sigure ca acest lucru nu va mai fi posibil ca apoi toti sa ne aduceti la total acelasi rezultat?
Nu stiu cum ai reusit si tu sa ma faci sa cad in aceleasi grave sentimente pe care speram sa nu le mai simt pentru cineva...nu pot sa-mi dau seama cum ai reusit sa te infiltrezi,precum apa printre pietre,in cele mai adanci cicatrici ale inimii mele si sa te faci remarcat.Nu as fi zis la inceput ca se va ajunge asa departe,credeam ca e doar o joaca dinasta stupida...Fara sa-mi dau seama insa,discutiile au devenit mai dese,mai intense,mai intime,mai personale,mai romantice...Iar eu am reusit iar sa calc stramb sa cad iar in capcana atractiei universale.Cand gandesc in perspectiva mi se pare o tampenie,cum poti sa te indragostesti asa dintr-atat lucru? Cat suflet poti sa pui pentru cineva pe care nu-l cunosti?Ti-am spus,si iti repet:eu nu stiu cine esti,poate nu te iubesc pe tine,dar pe cine cunosc din tine am inceput sa-l iubesc la nebunie.Credeam ca voi fi intr-adevar o exceptie de la niste reguli pe care ti le-ai impus din nu stiu ce cauza,credeam ca se va putea  transforma intr-adevar intr-o scena din filmele siropoase pe care le tot discutam in alea cateva minute pretioase in care vorbeam noaptea,la telefon,inainte de culcare,am indraznit sa cred in cuvintele tale de inceput,care culmea,in loc sa se amplifice,se rarisera.Cu toate astea,inca erai aici,inca reuseai sa ma faci sa rad,inca reuseai sa ma scoti din depresii,inca reuseai sa ma faci sa ma adancesc si mai mult in lacul asta nenorocit de regrete,dezamagiri.Cum poti sa-ti schimbi dispozitia in cateva ore? E vorba de ceilalti? De parerea celorlalti?De ce iti pasa?Ma minteai ca vrei sa fi decat cu mine,ai nevoie decat de mine...Poate din intamplare iti amintesti cat de tare reusisei sa ma convingi sa-ti spun ceea ce simt,ca apoi sa ma urasc pentru asta,dar apoi sa rad pentru ca aflam ca gandeam la fel,sau cel putin asta vroiai sa ma faci sa cred.Mi-ai promis multe,si eram sigura ca sunt miciuni,insa ceva din mine refuza acest aspect,inecata parca de toate cuvintele frumoase pe care mi le imprimai in minte...Te visam in fiecare seara,ma gandeam incontinuu la tine,abia asteptam sa pot ajunge acasa sa raman doar eu cu tine in gand,pentru mine...erai deja aici,cand imi vorbeai imi vorbeai para fata in fata,cateodata as fi putut sa juri ca ma strangi in brate cu adevarat,ca toate scenariile alea nu sunt doar simple glume...Dar eu niciodata nu ascult,nici macar de mine insami,iar acum am reusit sa ies iar singura sifonata de pe aici,citind incontinuu mesajele pline de promisiuni...Inca imi mai vine sa zambesc cand imi amintesc cate ceva,dar fiecare zambet vine insotit de cate o lacrima.
Si totusi,multumesc ca te-ai prefacut ca-ti pasa,multumesc pentru timpul acordat.Nute inteleg,dar nici nu ma mai straduiesc....Si cum tot am reusit sa-mi astern aici gandul...imi lipsesti.

How could you be so heartless?

Unde disparuse soarele ala de ii incalzea inafara de casa,ferestre,lenjerie,chip pana si inima?Cand putuse sa se instaleze ploaia,mai grea si dureroasa decat grindina,cand se dezlipisera piesele unui joc de lego perfect,cand reusisei sa-i distrugi toate asteptarile,cand a ramas mai singura decat ultimul fir de nisip nescurs dintr-o clepsidra?
Toate se schimba putin cate putin in fiecare zi,fiecare crater se largeste cu cate un centimetru in fiecare moment.Sunt prea ocupata sa numar zambetele unor oameni ipocriti decat sa-mi vad prapastiile dezamagirilor cum ma inghit.Ma trezesc doar cand sunt aproape de fund,ma trezesc pe ultima suta de metri care imi permite sa schimb mai mult sau mai putin ceva,ma trezesc doar cand practic vreau sa fie prea tarziu.Imi e prea greu sa ma sinchisesc sa-mi cer scuze,sa recunosc ca am gresit,sa renunt la un orgoliu prostesc care ma leaga de cealalta baricada a unei iertari,sunt prea ocupata apoi sa vad cum ma salvez pe mine,nu relatiile dintre mine si ceilalti.
Dar stiti,voi,nenorocitilor,e mereu vina voastra!Voi nu stiti sa fiti alaturi de mine cand chiar am nevoie de voi,voi nu stiti sa ma ascultati cand vreau sa vorbesc dar tac,nu stiti sa ma imbratisati cand va dau la o parte,nu stiti sa ma intrebati ce am cand va spun ca nu conteaza,nu stiti sa ma sunati cand stau cu telefonul in brate si astept,nu stiti sa ma chemati afara cand am nevoie sa va vorbesc,nu stiti niciodata sa vedeti cum mai traiesc cand aproape simt ca mor.Nu stiti pentru ca nu-mi sunteti nici macar unul prieten,nici macar cunostinte,cand stiu ca peste vreo cateva luni nici salut pe strada nu o sa mai merit sa-mi mai spuneti.De cate ori nu am trecut la milimetri de unul dintre voi pe strada si ati uitat ca ma cunoasteti?In ultimele zile,tot mai des imi revad'prietenii din copilarie",surorile mele imaginarr,oamenii cu care imi imparteam jucariile,oamenii cu care am crescut,oameni pe care nu o sa-i uit toata viata mea,trec pe langa voi,ma priviti,va uitati in ochii mei,deschid gura sa va spun salut,vreau sa va iau in brate,vreau sa va trag unpic pe dreapta sa va reamintesc unde am fost,ce-am devenit,iar voi va intoarceti privirea fara sa-mi adresati niciun cuvant.Ma doare,sunt niste momente inutile,sunt niste intamplari asa fara sens,sunt niste cacaturi care se strang la un moment dat prea multe,nu stiu cum sa le mai adun,cum sa le mai ingramatesc sa mai incapa,unde sa le mai risipesc sa nu le mai am.Toate depresiile astea sunt ca niste boomerang-uri,incerc sa le arunc,sa le ascund,dar mereu se intorc,mereu ies la iveala in cel mai nepotrivit moment.
Mai e faptul ca,una peste asta,ma simt singura.Cutreier bulevardul cu mp4-ul in urechi.Ascult melodii vesele,zambesc,apoi imediat din tot playlistul imi pune te miri ce melodie de dragoste,si  bataile inimii devin mai accelerate,ochii parca se umezesc,obrajii se inrosesc si incet incep amintirile ma napadesc.Ies la lumina anumite sentimente de dor,pe care sperasem sa le uit acasa in timp ce ma plimbam,apoi mai vad pe bulevard niste inimioare rosii de plus cu vreun "te iubesc" nesimtit asternut" din toata dragostea" cusut cu ata alba pe un fond rosu si nu pot sa tot vad cate cupluri ,cate intreguri vad pe strada.Incet sa ma simt precum ultima jumatate fara pereche de pe acest teritoriu.Chiar toti sunteti grupati 2 cate 2? Chiar trebuie sa-mi sfidati simatimentele tinandu-va adorabil de mana?Chiar trebuie sa va aud multumindu-va unuia altuia pentru ca existati unul pentru celalt?Chiar trebuie sa va vad privindu-va si zambindu-va,chiar trebuie sa vad plutind in aer intre voi o unda de dragoste parca care va apropie,chiar trebuie sa va aud adresandu-va cuvinte siropoase si tampite de iubire?Chiar trebuie sa-mi imaginez ca  voi sunteti aia 2 oameni  perfecti dintr-un final al vreunui film de dragoste cu happy-end?Chiar trebuie sa-mi privesc telefonul sub pretextul ca ma uit la ceas sperand totusi sa primesc vreun semn de viata din partea cuiva?Chiar trebuie sa te sun sa vreau sa iesim iar tu sa fi cu altcineva si sa ma chemi si mie doar asa de fatada?Chiar trebuie sa mi se franga inima din orice tampenie?Chiar trebuie sa fi devenit sensibila ca dracu,sa-mi vina sa plang din orice?
Am inceput iar sa ma simt singura,si imi e frica sa raman asa,sa raman singura asfixiata de propriile ganduri,sa pun iar cap la cap fiecare situatie,sa-mi numar prietenii,sa ma uit in agenda telefonului sa-mi amintesc de cineva uitat,sa ma intreb cand s-au schimbat atatea,sa-mi amintesc perioade de vreo 2 saptamani cand ma imprietenisem super bine cu cineva incat as fi putut sa jur ca va deveni cel mai bun prieten,iar dupa cateva zile sa dispara orice apel,orice mesaj,fiecare conversatie sa devina din ce in ce mai monotona,fiecare hug sa devina din ce in ce mai indiferent.Pe mine una...ma doare.

Ne invaluia parfumul zmeurei presate in lumari.Se auzea pianul trimitand pasiune din clape.Iti simteam respiratia calda atingandu-mi pielea.Iti simteam degetele jucandu-se cu parul meu,iti simteam buzele mangaindu-mi obrajii.Un fum de tigara ne-a apropiat gurile intr-o singura persoana,mi se zgariau buzele de buzele tale,dintii mi se loveau in miscarea agitata a unui sarut.Tremuram amandoi.Focul ardea strasnic transpirandu-ne trupurile deja fierbinti.Ne omogenizasem intr-o singura persoana.
~Baiatul visurilor mele era un fotograf,cu aptitudini de muzicant care dis de dimineata sa ma trezeasca cu blitul aparatului,sa-mi faca poze nud in razele apusului,sa-mi cante slagare sub clar de luna.Sa pot sa-ti imbrac camasile largi in zorii diminetii,sa iti pregatesc o cafea mereu nepotrivita dar care iti va placea oricum pentru ca imi poarta amprenta,sa incerc sa-ti fac clatite si sa distrug bucataria,sa vreau sa-ti fac surprize in fiecare zi.Sa pot sa ma plang ca mi-e frica sa te pierd iar tu sa razi de naivitatea mea,sa-mi stergi zambind lacrimile din ochi,sa ma strangi la pieptul tau si sa-mi promiti eternitatea...Sa ma minti,sa imi intretii starea cu fericire,sa imi razi numai mie,sa ma strangi intamplator in brate,sa  adorm cu capul pe pieptul tau,sa-ti ascult inima cum bate si sa simt inca emotiile pe care le simteam la inceput.
                Tu nu  erai baiatul visurilor mele,intre timp ai devenit acela.Cu tine imi fac iluzii naptea inainte de culcare,si tu mi-esti primul gand la rasarit.Tu esti cel la care ma gandesc cand aud cuvantul"iubire",numele tau il rostesc cand ma intreb de cine sunt indragostita.Tu nu ma fotografiezi cu aparatul,insa simt in privirea ta cum ma scanezi si ma setezi drept wallpaper asupra sufletului tau.Simt cateodata sinceritatea in stralucirea si dilatarea pupilelor tale privind in ochii mei,simt blandetea,delicatetea cu care ma atingi de parca ti-ar fi frica sa spargi un exponat antic al unui muzeu scump.
             Imi e frica in schimb sa-ti spun...Eu care dadeam sfaturi de curaj,eu care eram atat de indrazneata,ma simt atat de timida intr-un asemenea moment.Simt ca incep sa ma transform cand sunt in preajma ta.Cand nu esti aici,imi promit mie ca data viitoare o sa-ti spun...Cum apari imi furi rasuflarea,imi incalcesti cuvintele,imi stopezi replicile inaine sa apuc sa le spun.
          Imi e frica sa iti spun niste cuvinte pe care le folosesc zilnic!Pentru ca vreau ca oamenii sa stie ceea ce simt,dar imi e frica.Nu gasesc motive sa explic de ce,dar imi e frica.
          E doar  o foaie rupta din sufletul unei adolescente,sunt doar niste sentimente asternute in van,sunt doar niste maini care se impreuneaza si ar trebui sa ramana precum 2 piese de puzzle care au fost intr-un intreg o data,au fost taiate si predestinate sa se gaseasca si sa ramana lipite asa,sunt doar niste minute risipite fara rost,e doar imaginatia care joaca feste tuturor.Dar totusi nu te mint cand incerc,chiar incerc sa-ti spun ca...

Te iubesc.
       

Ma chinui cu amareala unei cafele reci intr-o dimineata mohorata.Mi se desenasera pe geam inimi de zapada,iar lumina alba a omatului imi deschisa pleoapele grele,descatusandu-ma dintr-un somn neatent.Am adormit cu telefonul in mana,simtindu-ti respiratia in ureche,ultimul lucru pe care il auzisem stiu ca era ,, esti complicata. ce ma fac eu cu tine?",moment in care am adormit cu zambetul pe buze.In decursul noptii am avut cosmaruri.Mergeam de mana impreuna pe un camp verde...Cu fiecare pas cu care inaintam incepeam sa ma sufoc,verdele se transforma in gri,apoi din partea opusa venea alergand de fericire cu 2 flori rosii in mana apropiindu-se de mine.Mi-ai dat drumul la mana,si ai fugit la ea. Ai luat-o in brate si ai ridicat-o in aer.Era o bula colorata in care va aflati voi 2....iar eu eram singura,intr-o lume black&white.M-am trezit apoi intr-o camera a unui spital de nebuni,imi simteam mainile stranse,nu le puteam misca...La o privire mai atenta mi-am dat seama ca eram intr-o camasa de forta,dar nu eram nebuna.Imi simteam doar gatul uscat si auzeam tipete.Ascultam atenta cand ti-am putut deslusi vocea printre cele 10 tipete simultane care se repetau la infinit pe acelasi ritm,aceeasi tonalitate.Apoi te-am auzit.Vroiai sa-ti dea drumul,urlai numele unei fete.Purta acelasi nume ca al meu dar stiam ca nu persoana mea era cea vizata,dupa tine urlau altii fiecare cu cate un nume diferit in glas...Apoi m-am trezit.
Imi era frig,dar eram transpirata,aveam lacrimi in ochi,tremuram,si inca vedeam cum telefonul numara secundele apelului.Nu stiam daca ma mai auzi dar ...cu o voce tremurata,simtind ca parca imi dau ultima suflare am hotarat sa mi-o folosesc spre a rosti un simplu si stupid "te iubesc".Prin coincidenta,atunci mi s-a inchis telefonul.<>.
Dupa vreo 10 minute,m-am dezmeticit si am fugit in bucatarie.Nu-mi aminteam sa fi baut cafea in seara anterioara,dar...cu toate astea cafeaua ma astepta rece in mijlocul mesei acompaniata de un fursec cu ciocolata.
-Stai putin!Eu nu beau cafea.De aceea ma dezgusta acest miros,aceasta aroma.Ce-i cu mine? Mai e cineva cu mine in casa?
-Buna dimineata iubito!Ai adormit tarziu aseara.Ti-am auzit vocea suspinand pe la miezul noptii.S-a intamplat ceva?
-Cine esti?De ce esti aici?Ce vrei?
Incepuse usor sa se transforme in alt om,luase chipul tau si incepusa sa rada.Apoi,ca si cum as fi privit un tablou cu multe cadre incadratate intr-unul,chipul s-a multiplicat,se formase o sfera in jurul meu si te simteam batjocorindu-ma.
Tot un vis,vise in rama.Am incepand sa plang de-a dreptul.Acum decat fereastra imi pastreaza urma respiratiei sacadate.Inima incepuse sa-mi bata tare,mai tare ca oricand,mi-o simteam in fiecare centimetru din corp,aveam emotii,lilieci in stomac nu fluturi,si eram dezorientata.Toata ziua mi-am petrecut-o la fereastra,privind pasii fiecarui trecator lasand in urma sperante,amintiri,iluzii si iubiri...

Credeam ca eram eu

 Abia m-am trezit si simt cum ma sufoca aerul inchis din camera asta pe care il expira si il inspira la loc ceilalti oameni care se afla aici,cu mine.Patul asta nenorocit de spital ma are stransa de el cu niste groaznice curele,nu ma pot misca si tubul pe care il simt inecandu-mi cuvintele.Nu pot sa vorbesc si privirea mi-e oarecum incetosata cu o joaca stupida de linii colorate.Nu-mi amintesc nimic,totul pare nou,stiu doar ca si ieri eram tot aici dar nu-mi amintesc ce am facut,cum m-am comportat,dece am ajuns aici,ori am uitat,ori nimeni nu a vrut sa-mi spuna.Aud voci in jurul meu dar nimeni nu dialogheaza cu mine si atat de tare imi simt gatul uscat,nu pot sa ma misc,sunt imobilizata,simt cum se aprinde adrenalina intozicandu-mi venele,muschii,organele si ma apuca o panica incredibila  si de as avea posibilitatea sa tip as faceo si as lovi cu pumnii in toate directiile,nu-mi simt picioarele si curelele mi-au ranit incheieturile.In sfarsit se apropie cineva si de mine,ii aud pasii agitati,de vazut inca lumina si contrastul nu sunt bine reglate.
     -E timpul sa-ti iei medicamentele!Te mai doare capul? ma intreba acea voce scotandu-mi tubul din gura.
    -Unde ma aflu?Cine esti?De ce nu te vad?
    -Esti la spital,un spital mai deosebit.Nu stim nici noi cum te cheama,dar toti te-am botezat Alina,deoarece simteai o nevoie acuta de alinare in ziua in care ai fost adusa aici.
    -Dar de ce sunt aici?Ce fel de spital nenorocit mai e si asta?Nu pot sa ma misc!Ma doare atat de tare capul...
   -Nu te mai agita,nu are rost.Ieri ti-am spus ce s-a intamplat.
   -Poftim?Nu te cunosc,nu mi-ai zis nimic,ma minti,toti ma mintiti,cine sunt,de ce nu-mi amintesc nimic?
  -Linisteste-te,totul e in regula.Suferi de o amnezie temporara care se va ameliora in timp...Spuse asistenta in timp ce se indeparta.Am incercat sa o prind de mana sau de vreo parte a corpului dar nu am reusit,vroiam sa strig mai tare dar nu puteam,tuseam intruna.
   Timp de cateva ore de la acel incident am stat si m-am uitat cu ochii atintiti in tavan,incercand sa-mi clarific privirea,dar ochii imi erau foarte obositi,si pleoapele mi se inchideau dar refuzam sa mai dorm,stiam ca dormisem destul si acum eram decisa sa aflu ce mi se intamplase sau macar cine sunt.
   Era multa zarva in jurul meu,multi care tipau,si le simteam urletul launtric si energia.
  Cred ca adormisem apoi deoarece nu-mi mai amintesc nimic si stiu ca era  noapte cand am deschis din nou ochii.Imi simteam incheieturile mai libere,nu mai eram legata,m-am ridicat.Am iesit din camera si am dat de un coridor lung si ingust gol in acelasi timp.Pe pereti se vedeau zgarieturi si puteam citi istoria acestora cu imaginatia.Era foarte liniste.De-a lungul coridorului aceluia alb erau multe usi insemnate cu cate in numar si o litera.Am vazut ca eu eram internata in salonul 10F.
  Asa s-au scurs cateva zile...Sau saptamani,sau chiar luni poate,nu stiu,nu-mi amintesc,Simteam mereu un deja-vu la aflarea  sumarelor informatii pe care le aflam dar nu le puteam tine minte cat pentru a doua zi...Incepeam incet ,incet totusi,sa memorez anumite detalii.Nimeni nu vroia sa vorbeasca cu mine,toti ma evitau,radeau de mine si eu nici macar nu ma cunosteam dar apoi sa le mai justific lor comportamentul.
  Intr-o zi...de mai daca imi aduc bine aminte stateam la balcon,incercam sa rememorez toate clipele,etapele vietii mele si oricat de mult m-as fi straduit nu-mi aminteam nimic.Aflasem intre timp insa ca ma aflam intr-un spital de nebuni,inca nu aflasem motivul pentru aceasta dar deja parca nu ma mai interesa,stiu sigur ca imi sparsesem capul sau ceva mi se intamplase pentru ca in oglinda primul lucru pe car eil vedeam era imensa cicatrice de pe frunte dar in toata aceasta perioada reusisem sa realizez anumite lucruri la care nu avusesem timp sau nu vrusesem sa am timp sa le aflu.Reusisem tocmai in aceste circumstante sa imi dau seama cat de rau gresisem probabil sau as fi avut de gand sa gresesc daca nu eram inchisa acolo...
   Stiu sigur ca avusesem multe intrebari la care sa-mi raspund...Intrebari stupide precum:,,De ce exista negrii?".Raspunsul a fostla fel de stupid dar pentru mine una,justifica acest lucru.Privesc lumea inca precum o imensa tabla de sah,jocul fiind jucat de catre Dumnezeu si destin,iar piesele de sah sunt diverse dar fiecare are perechea sa.Pionii,nebunii,caii,ture si chiar regele si cu regina.Cat de asemanator oamenilor,observi?Toti sunt diferiti,cu grade sociale diferite,dar fiecare are perechea lor,exact ca noi,iar intr-un joc de sah sunt doua culori,de aceea exista albi si negrii.
   Stiu, de asemenea, cat de  tare ma enerva sa fiu ocupata,sa nu am timp de nimic.Abia acum am constientizat insa cat de incredibil si minunat e acest lucru.Acum,cand nu am nimic de facut,cand stau toata ziua si astept sa treaca timpul,imi dau seama cat de frumos era sa simt ca-mi traiesc viata,sa ma simt de folos,ocupata,sa am zile pline,sa fiu obosita,dar multumita si impacata ca am reusit sa finalizez cu succes un lucru.
   Imi amintesc si cat de ingradita ma simteam chiar daca eram in libertate,pentru ca incercam mereu sa fiu ca ceilalti,sa fiu ,,normala",imi era frica   ca ceilalti sa ma evite si sa-mi pierd popularitatea.Naiv copil eram.Ce nu as da acum sa ma fi comportat altfel,sa fi aratat ce bine e sa te simti diferit,sa fi fost nebuna!Nebuna ca Van Gogh cand si-a taiat urechea dreapta in numele artei,ca hristos care s-a rastignit in numele copiilor sai,ca Einstein incercand mereu sa se autodepaseasca,Cat de nebuni or fi fost ei si altii la randul lor,ne-au scris istoria,au fost si inca sunt iubiti asa,prin nebunia lor.Si nu am putut sa fiu asa deoarece eram o proasta,doar atat.Acum sunt nebuna,caci ma aflu se pare,intre nebuni.Dar intre nebuni incerc sa fiu nebuna,asa cum incercam sa fiu normala in societatea mea.Pana la urma nebun inseamna diferit.Ei sunt nebuni dar eu sunt nebuna de fapt,pentru ca nu sunt decat normala,aici...Si ce mi-ar mai placea ca intre pauzele de munca sa incep sa visez cu ochii deschisi,sa ma simt fericita,sa am fluturi in stomac,sa alerg in ploaie,sa pup soarele,sa iubesc luna...Aici a devenit un obicei tot acest ansamblu de elemente si si-a pierdut toata specialitatea.
  Inchisa practic intre acesti 4 pereti impartiti pe mai multe camere si alti pereti,ma simt atat de ingradita si regretele parca ma sufoca si nu ma mai lasa nici macar sa sper,cat de tare am gresit,at de naiva am fost...
  Dar am iesit de acolo in cele din urma,dupa multe rugaminti si dupa ce am fost supusa la o mie de teste daca nu mai multe pana sa vada ca nu sunt nebuna,cel putin nu in sensul in care credeau ei.Dar acum ca eram libera,nu mai cunosteam pe nimeni,nici macar adresa nu mi-o mai stiam...Astfel ca am inceput sa ma bucur din nou de libertate plimbandu-ma in tot orasul,in toata tara descoperind multe lucruri pe care le credeam urate,crezand alte tari cu mult superioare,nu vroiam sa vad cat de frumos e locul in care m-am nascut,ce oameni frumosi,ce voci frumoase,ce culori,ce viata.
    Am reusit sa reconstruiesc totul de la 0 cu ajutorul noii mele,,eu",sa-mi fac din nou prieteni,sa reusesc sa muncesc banii din greu,dar cinstit si intr-adevar simtisem ca traiesc.
  Atunci mi-am dat seama defapt ca niciun om nu e ,,el' mereu exista alta persoana care asteapta sa iasa la suprafata in urma unor asemenea intamplari.
   Iar acum,sunt fericita.Am tot ce-mi doresc,o viata perfecta realizata tocmai prin imperfectiunile pe care le prezinta.

Vis intr-o seara de toamna.

Incerca sa se abtina,sa-si controleze bataile nebune ale inimii.Era o tacere dureroasa,in a carei atmosfera isi putea auzii doar pulsul pe care il simtea imprastiindu-i-se prin toate venele si prin toate partile componente ale trupului.Se afla in fata unei decizii ce ii putea schimba intregul sens pe care ar putea sa porneasca spre fericire sau spre opusul acesteia.Tremura.Putea vedea prin intunericul camerei doar umbra unui om strain si auzea doar ticaitul ceasului vechi lipit de peretele imprimat cu fum de tigara.
Strainul al carui nume nu il cunosteam se apropia de mine,am hotarat sa-i spun A deoarece e prima itera din alfabet iar el era prima iubire pentru mine.Cu fiecare pas pe care il facea spre mine ii puteam simtii teama si tendinta spre a se intoarce din drum.Intr-o fractiune de secunda se afla in spatele meu suflandu-mi aer cald pe spatele pe care mi l-a dezgolit cu mana rece.Mi-a sarutat pielea ingrozita,lasandu-mi o parte dintr-o lacrima ancorata,m-a legat la ochi  si m-a poftit in camera alaturata,tinandu-ma de mana si indrumandu-ma spre usa scartaitoare si daramata a celeilalte incaperi.M-a rugat sa tac.Mi-a spus doar sa-mi urmez simturile,in seara asta imi permite sa imi fac orice imi doresc,dar guvernata de intuneric.I-am pus mana pe fata si ii puteam simti relieful obrajilor transpirati,forma ochilor ce nu mai vazusera lumina inca de pe acum 20 de ani si i-am putut descifra forma suava a unor buze dulci si uscate.S-a apropiat de mine.Respira sacadat,cu mare greutate obtinuta in urma emotiilor.Am vrut sa-i spun ca ma tem,dar mi-a pus degetele deasupra buzelor si mi-a soptit tacerea.Am tacut,am hotarat sa ma las pe mana destinului.Nu am reusit sa-i vad in lumina chipul,dar parea atat de inofensiv si d tandru incat l-am lasat sa ma atinga.Era stangaci...Era prima oara pentru fiecare dintre noi.Cu suspine,rasuflari si frac a reusit sa ma dezbrace de inhibitii.I-am luat capul in maini si l-am sarutat simplu pe buze.I-am cuprins buza superioara intr-ale mele,mana sa se juca cu parul meu.Mi-a soptit la ureche ca ma iubeste.Mi-a descoperit umerii fierbinti,i-a sarutat senzual si m-a trantit pe pat.Am putut sa simt mireasma petalelor de trandafiri si atingerea fina a acestora.I-am simtit apoi trupul tremurand deasupra mea.A inceput sa-mi mangaie subtil fiecare milimetru nedescoperit al trupului unui pacatos.Apoi mi-am pierdut constiinta si imi amintesc doar ca a doua zi era dimineata,afara ploua dezordonat si vantul suiera pe sub ferestre.M-am imbratisat cu plapuma inmiresmata a lamaie si am cascat.Iar tu m-ai sarutat si mi-ai urat buna dimineata.Te-am luat in brate si mi-ai marturisit a nu stiu cata oara ca ma iubesti.Iar eu te-am intrebat de ce?"Dupa atata timp,atasarea si afectiunea pe care mi le oferi mi-au devenit obisnuinta."-mi-ai raspuns.Asta inseamna dragostea?Obisnuinta?
P.s: te iubesc.

Saruturi oarbe in octombrie...

Am sa incep aceasta poveste cu un citat care m-a impresionat  extras din ,,La raul Piedra am sezut si-am plans" scris de unul dintre scriitorii mei preferati :Paulo Coelho. Suna cam asa:
,,Inima mea incepu din nou sa dea semnale de alarma.
-Intr-o zi-era o toamna ca acum si noi sa tot fi avut vreo zece ani-sedeam cu tine in piata cu stejarul cel mare.
-Urma sa-ti spun un lucru pe care-l repetasem saptamani de-a randul.Nici nu incepusem bine si tu mi-ai spus ca-ti pierdusesi medalionul in sihastria de la San Saturio si m-ai rugat sa ma duc acolo si sa-l caut.
Imi aminteam.O,Doamne,imi aminteam.
-L-am gasit.Dar cand m-am intors in piata,imi pierise curajul de a-ti spune ceea ce repetasem-continua el.
 Mi-am fagaduit atunci ca-ti voi inapoia medalionul doar cand voi putea sa-ti spun toata propozitia pe care incepusem sa o rostesc atunci,acum aproape douazeci de ani.Mult timp am incercat sa uit,dar propozitia era mereu prezenta.Nu mai pot trai cu ea.
Isi puse cafeaua pe masa,isi aprinde o tigara si ramase mult timp cu privirile in tavan.Apoi se intoarse catre mine.
-Propozitia e foarte simpla-zise el.
Te iubesc."
Iar eu ii seman lui,Nu mai pot trai stiind ca port in mine cuvintele acestea 2 care cu fiecare secunda se amplifica,isi maresc volumul ocupand mai mult loc,acaparand mai multe sentimente,dar tu nu ma asculti.Vreau insa sa traiesc cu ele,pentru ca nu am nevoie de ascultare...Si de m-ai auzi,tot nu m-ai asculta,de m-ai privi nu-mai vedea,de m-ai atinge nu mai m-ai simti.Eu imi permit sa patrez tot ceea ce gandesc sau sa-ti impartasesc.Deja cunosti povestea care,pentru mine,nu se mai termina.Nu-mi pasa,pentru ca oricum nu vrei sa-mi spui adevarul,te ascunzi in umbra unei lasitati.
Priveam acum cateva zile cerul instelat,si as putea sa jur ca formasem din stele un chip asemanator tie.M-am apropiat de luna,am luat-o in brate si i-am multumit.Stelele s-au risipit atunci urandu-mi noapte buna.Am inteles in acea seara ca si tu asemeni stelelor apari doar noaptea,in visele mele,pentru ca in restul timpului nu esti prezent cu toate ca te port peste tot cu mine.Tu esti prietenul meu invizibilm,esti clona inexistenta pe care ti-a creato sufletul de dor.El ma ia de mana cand e rece,ma strange in brate cand am nevoie de sustinere,ma saruta cand iti uit atingerea buzelor,reuseste sa-mi arate directia cand ma pierd in labirintul ochilor tai.Atat de negri precum cel mai intunecat colt al iadului dar cu acea luminita care reuseste sa ma calauzeasca...E incredibil sentimentul pe care il am azi.Doar azi,pentru ca ieri a fost mai redus,maine va fi mai amplificat.Dar azi e al meu,lumea e a mea,am dreptul sa spun ce gandesc,simt nevoia sa ma eliberez.O sa citesti aceste randuri din intamplare,o sa ramai pe ganduri 2-3 minute,apoi o sa-ti reiei lucrurile mai importante pe care le ai de facut,dar cand o sa ma revezi,o sa stii ca eu sunt.
P.s: te iubesc.

Persoana a III-a.Pronume...

Trebuie sa ma identific.Cu tine.Azi am ajuns la concluzia ca am reusit trai prin tine in toate cele 4 anotimpuri...Ne-am cunoscut in noiembrie,ne-am regasit in februarie...Ne-am pierdut.M-ai lasat sa te imbratisez a 5-a oara intr-o primavara,in luna mai.Pe 29...Seara la ora 8:30 te puteam simti langa mine.Iti simteam cu nerusinare respiratie reflectandu-se in obrajii mei imbujorati...M-ai lasat sa-ti adorm in brate in drum spre casa....M-ai lasat sa plang,sa sufar ca apoi sa imi revin...Sa te uit,sa-mi amintesc de tine si sa te iubesc iarasi intr-o vara...M-ai abandonat din nou.M-am agatat de o barca care ma plimba in lacrimi,dar m-ai salvat de la inec in februarie,si pentru ultima oara te-am iertat in iunie pe 4...la ora 18:30.Iar apoi,am devenit straini,dar destinul mereu ne readuce impreuna ai observat?Te vad in fiecare zi si sper sa nu incetez sa te mai privesc vreodata,imi e atat de dor cand te am langa  mine.Inima mi-o ia la fuga si nu stie cum sa-mi scape din piept cand te vad,si cand ma privesti in ochi cu ochii tai negri,cand imi zambesti...Cand ma minti,cand intamplator dau peste tine,cand ma aplec peste banca sa vad daca esti pe coridor,cand ma emotionez groaznic cand iti aud pasii in spatele meu sau cand imi rostesti numele.Mie dor sa-ti aud bataile inimii,stand cu capul pe pieptul tau,imi e dor sa fumam Kiss cu aroma de capsuni pe balcon,imi e dor sa ma plimb de mana cu tine pe bulevard si sa ai mainile inghetate...Imi e dor sa-mi razi doar mie,imi e dor sa-mi povestesti ce te enerveaza si sa te fac sa razi,imi e dor sa ne prefacem ca nu ne pasa,imi e dor sa imi bati apropouri,imi e dor ca noaptea inainte sa adorm ultimul lucru pe care il aud sa fie,,Noapte buna iubita.Te iubesc",Imi e atat de dor.Timpul asta nenorocit nu-mi mai vindeca ranile si nu inteleg de ce...cand totul chiar trebuie sa inceteze.Cand vreau sa te uit,cand pot sa te uit,noaptea imi dominezi fiecare vis ca dimineata sa fi primul gand,iar daca ma resemnez cu tine ma gandesc la tine incontinuu si tot nu rezolv nimic.Imi e atat de dor de tine,Atat de dor de noi.

september depression....

Dureroasele depresii de septembrie,de inceput de toamna,sau poate alte sentimente neclare,care se infig adanc acolo,intr-o inima abia vindecata inca ciopartita de-a lungul unor lungi cicatrici...In dimineata asta m-am simtit inspirata vazand cum toti oamenii,de-a lungul a 20 de pasi se pierdeau in fata mea inghititi de ceata,observam cum toti sunt atat de grabiti,atat de ocupati,incercam sa patrund in mintile lor,in inimile lor,incercam sa le fur gandurile dar nu puteam,erau atat de grabiti,atat de preocupati,iar ceata atat de nepasatoare si umeda.Iar eu priveam,stand pe loc,miscandu-se totul in jurul meu...Imi adunam toate gandurile,si le risipeam intr-o ploaie de sentimente alternative,diverse,confuze.Numai suport parca sa stau pe loc,sa ma las in voia unui curent ce ma indreapta intr-o mare de dezamagire pe care,orice fel de vasle as avea,nu pot sa o ocolesc.Azi chiar am inteles cum e cu ,,fericirea aduce nefericirea",chiar inteleg,si nu stiu daca ma simt mai bine...Ba chiar dimpotriva,as fi preferat sa rad de chestia asta toata viata dar sa nu o simt pe pielea mea.Ieri eram atat de fericita,si alarteri si zilele dinainte,dar azi nu.Azi sunt singura,dezamagita,trista,melancolica si nostalgica,pentru ca port incontinuu cu mine tonele alea de dor nespus,pe care nu pot sa-l dau afara,sa-l marturisesc,nu pot sa ma descarc,azi simt nevoia sa spun cat de mult te iubesc,cat de mult de ador,si atat de tare mi-as dori ca lacrimile sa nu se mai poata abtine si sa curga,iar tu,cu blandete sa mi le inlaturi,si sa ma imbratisezi,si sa ma saruti,si sa nu ma mai lasi sa plec.Simt nevoia de afectiune,muuuuuuuulta afectiune,multa iubire,multe imbratisari,dar simt ca nimanui nu-i pasa,doar atat.Iar in zile ca astea mi-as dori sa ma aflu intr-un loc dominat de obiecte mici,inconjurata de sunetul clapelor de pian,cu o mie de hartii si o mie de creioane,cu un aparat de fotografiat si sa imi pot descarca frustrarile prin ceea ce ma ajuta,dar nu pot.Nu-mi permit,eu traiesc in lumea asta grabita,agitata,fericita,complicata,simpla,contradictorie si iluzorie...Mi-e dor...

She.Her.Mine.

Frumoasa cu ochii verzi si parul cret caramelizat,cu zambetul stralucitor si cu dulceata zaharului incapand in intreaga-i fiinta.Genul de persoana cu o charisma neincapatoare in trupul ei firav si mic,genul de persoana care te face sa o iubesti doar dintr-o privire,te hipnotiza din 2 expresii erbale iar inrosirea obrajilor ei mici si albi iti dadea o stare de simpla atasare.Iar eu am ajuns sa o ador.De ce? Pentru ca exista,pentru ca ma imbratiseaza si imi pastreaza zambetul pe buze intact,pentru ca alaturi de ea ma simt fericita.Cat de putin timp si cata adancime-n sentimente poate fi,chiar exista ceva acolo,o scanteie sau a luat forma unui foc?Ma mistuie,ma arde,ma raneste,sau ma face fericita si ma incalzeste?Eu nu pot sa aflu raspunsuri,pentru ca am epuizat solutiile dar cu ea lucrurile se afla in extreme. Ori e totul extrem de complicat incat nu ma pot complica mai mult ori e totul mult prea simplu si incerc sa simplific ceva ireductibil.Sau poate sunt episoade iluzorii.Sau e ea.Vrei sa ti-o descriu?Nu pot sa folosesc cuvinte,iar eu... nu-mi pot asterne sentimentele decat prin cuvinte,dar toate par atat de vide in fata a ceva atat de plin.E totul empty si senin,sau e totul plin si innorat.Sau doar incerc sa complic,sa gandesc,sa analizez,sa asigur ceva ce trebuie doar luat asa cum iti e dat.Iar eu traiesc dar nimeni nu poate ntelege,sau eu nu ii inteleg pe ei,ca eu am nevoie de siguranta,eu simt ca merg pe un teren minat.In cele din urma m-am obisnuit cu ea,cu imbratisarile ei,cu rasul ei pueril,cu mainile mici si fine cu unghii colorate-n negru,cu buclele zburate usor de vantul rece,de ochii ei verzi a carui culoare o asemuiam a ceva ce ne amuza pe amandoua si care,pentru mine,s-a transformat intr-un subiect a carui deschidere poate provoca amintiri.TU esti genul de persoana care imi lasa o cicatrice,sau care imi picteaza cenusa in valurile inimii.Iar tu nu vezi ceea ce vad eu,eu intr-adevar te vad pe tine,tu vezi ceea ce crezi,dezmortirile unui slab adevar.Stancile gandirii mele parca se apropie si imi distrug idei,iar unele vise se infig in niste cuie tari si ascutite care imi provoaca niste ape agitate in suflet.Fericirea aduce nefericirea,iar iubirea atrage un sentiment de atasare continuu.

Again together.

Emotiile intregului eveniment se datorau faptului ca stiam ca o sa te revad,speram sa nu,credeam ca nu,dar stiam,simteam,te vroiam aproape.Prima privire,prima revedere,prima inchipuire si primele vise care mi s-au amestecat in cap provocandu-mi niste migrene emotionale si sentimentale.Nu erai diferit,erai ca atunci cand ne-am despartit,ti-am simtit lipsa atat de tare,iar acum ca imi esti atat de aproape si stiu ca o sa te vad in fiecare zi ma doare faptul ca trebuie sa ma prefac ca nu te cunosc,ca nu a fost nimic in tot ceea ce ,pentru mine,a insemnat ceva,ceva mai mult.E chiar dureros sa te simti in plus acolo unde te credeai odata o parte dintr-un intreg univers datorita celeilalte jumatati.Nu-mi imaginam ca o sa ma simt asa si e ciudat ca nu stiu cum sa indur asta.Si mai e vorba si de celalalt ,,tu",care nu stii ce vrei,esti las,nu vrei sa recunosti.Nu sunt toate lucrurile asa cum vrei sa le consideri tu.Da poate ai dreptate insa nu vreau sa privesc in aceeasi directie in care tu pasesti,imi place libertatea,dar am nevoie de siguranta,de confirmari,de iubire,de atasare si de un sentiment reciproc.Si spui ca nu am nimic de pierdut?Ei bine,chiar am!Mica bucatica intreaga din inima mea care inca nu s-a refacut si cu el aproape,nu cred ca isi va reveni din lunga convalescenta in care ai internat-o.Insa simt aici,undeva,frica,teama,confuzia,iubirea,si mai ales imi revin amintirile,e ciudat tot ceea ce se cheama iubire...De ce nu poate sa fie atat de simplu?Cand totul s-ar putea simplifica atat de mult.De azi inainte o sa-ti duc dorul mai mult decat ti l-am dus cand nu te vedeam,pentru ca acum e mult mai dureros.IMi lipsesti TU,cel pe care l-am cunoscut,cel de care m-am indragostit,cel care imi promitea multe si care ma mintea atat de frumos,am nevoie de tu cel initial,am nevoie de tine sa fi aici asa cum ai fost atunci.Pana atunci trebuie sa cunosc o iubire fara capitol incheiat,un roman fara sfarsit,o iubire neinteleasa si inca o dezamagire imatura si cretina.Si totul ma afecteaza pe mine,dublu.I found you but now i need to be lost.

Believe in...(part 2)

Stii.tot ce mi-as putea dori de la viata ar fi sa fiu cu tine precum 2 stechere bagate in aceeasi priza,stii,una langa alta,sa ne conectam la aceeasi unda de curent si sa simt cum patrunde prin amandoi un efect electro-termic care sa ne arda pe amandoi.Dar nu pot nici macar sa te am aproape si nu ma mai satur sa vorbesc despre iubire,despre dor,despre doua suflete care bat la unison,despre doua suflete ce vor rula acelasi film la nesfarsit,despre o iubire iluzorie,despre dezamagiri.Ai fi putut deveni baiatul perfect,pentru mine erai deja aranjat in capatul dorintelor mele,si daca ar fi sa-mi pun 200 de dorinte,as prefera sa-mi pun o singura dorinta de 200 de ori:aceea de a te avea aproape...
Stii...e al dracului de nasol cand  iti imaginezi involuntar,intr-o clipa de plictiseala acuta(da,asemanatoare celei din mijlocul orei de istorie),privesti in gol,iti amintesti anumite detalii pe care nu le-ai putut valorifica decat in momentul cand s-au transformat in niste amintiri marunte,si le pui cap-coada,si le adaugi in alta poveste...Cand te auzeam cantand la chitara,gandurile imi zburau in interiorul trupului,si ma simteam de-a dreptul uimita de cum inima imi batea incontinuu formand o melodie ale carei versuri numai eu le puteam descifra,canta,schimba,transforma.Sunt sigura ca...cunosti senzatia aia de emotii pe care o ai,de exemplu,inainte de un examen:cand iti e frig si cald in acelasi timp,esti agitata,nerabdatoare,prost dispusa,fericita,suparata,excitata,nervoasa,atunci cand stii cu siguranta ca ceva se va intampla dar nu stii daca e de bine sau de rau...E foarte nasol cand,fara sa vrei,te gandesti la tot felul de posibilitati pentru ca intr-un nenorocit final sa constati ca ti-ai pierdut timpul degeaba si iti bagi toate partile componente ale corpului in orice iti vine la gura,doar pentru a te descarca de o furie absurda pe seama careia nu stii pe cine sa dai vina...Iar el imi spune ca eu sunt problema?-NU!tu esti problema dude,sorry for what i'm gonna say,but...Uite-te la tine si analizeaza cauza!It's your fucking fault!. Iar apoi pleci cu gatul tremurand pentru ca simti ca lacrimile nu se mai pot abtine stand in stand-by si se preling blege pe obrajii rosii,te simti atat de furioasa pe tot ce inseamna LUME si nu stii cum sa te abtii cand totul pare vinovat,atat de vinovat de suferinta ta.E groaznic sa ajungi la concluzia ca nimeni,nimic nu merita.Nobody doesn't love nothing...Practic,fara sa vrei,imi faci complimente care se transforma in dezavantaje,gen:nu sunt suparata dar nici fericita nu sunt,nu te mint dar nu-ti spun adevarul,nu te urasc dar nici prea drag nu-mi esti...Si mai sunt alte o mie de variante foarte nasoale,you know what i mean.
Prefer,dealtfel,sa stau in casa si sa ma imaginez in viitorul meu...Intr-o excursie la malul marii...Ascult valurile spargandu-se de tarm,aud pescarusii facandu-si serenade,ascult copii alergand nerabdatori pe plaja,privesc urmele de talpi pe care le lasi pe nisip,apoi vi langa mine...Te asezi exact langa mine,iti simt atingerea pielii fierbinti,apoi imi zambesti...si imi aranjezi parul care se deranjeaza in bataia vantului timid de astazi...
Dar azi imi e atattt de dor....Chiar nu-ti dadeai seama ce ma deranja,ce ma ranea nu?Nu e vorba de mofturi sau de egoism,nu!,e vorba de mine si de ceea ce-mi imaginasem ca reprezinti...A trebuit sa-mi strivesti toate sperantele impingandu-le intr-un cuptor incins...Preferi atentie?OK!Du-te,ai de unde alege...Dar eu am nevoia de atentia ta,doar de tine!.De ce nu poti sa intelegi?De ce?Preferi sa imi fie dor de celelalte povesti de iubire?Preferi sa te  compar incontinuu cu altcineva?Preferi sa imi spulberi toate visele...Eu vreau sa ma intorc la vechea inocenta,vreau sa fie totul bine,sa-mi simt sangele curgand in vene,si sa zambesc  cu adevarat ,sa simt fericirea cuprinzandu-mi intregul trup intr-un vals al veseliei,sa ma simt in al noualea cer,sa simt ca zbor.Imi e ataaat de dor!Si as avea nevoie sa plang,sa urlu,sa pot sa spun ce ma enerveaza,dar nu ,nu pot pentru ca imedat trebuie sa ma impiedice cineva si sa-mi traiesc viata!Trebuie sa ma comport exemplar,sa ii fac pe ceilalti sa zambeasca,sa fie ceilalti fericiti,si nu regret.Dar eu?Eu mi-am anihilat existenta.

Believe in...(part 1)

Ca orice specie umana,imi urmez calea spre indeplinirea unor anumite vise,idealuri,teluri,iluzii,aparente(ai prins ideea).Eu nu sunt ca restul persoanelor.Stiu,sunt constienta de faptul ca unele lucruri neplacute sau dezamagitoare trebuie sa le uiti...Sunt constienta de faptul ca totul se afla inainte,iar inainte poti merge doar daca  poti trece peste pragul care te desparte de trecut...Dar eu nu ma straduiesc sa uit,sa ma ocup cu altceva pentru ca gandurile sa-mi zboare prin alte taramuri.Eu ma resemnez cu dezamagirea,si,dimpotriva,ma gandesc mult la acel lucru pana reusesc sa-l depasesc,sa-l inteleg,dar totul in ritmul meu mai mult sau mai putin rapid.Eu totul savarsesc cu minutiozitate...Sunt categorica in privinta zicalei,,graba strica treaba",lucrurile cele mai bune ies atunci cand ai timp sa te preocupi intr-adevar de acel lucru.Sunt stangace,neindemanatica atunci cand ma grabesc,iar rezultatul este,bineinteles,mai slab decat atunci cand l-as fi facut in ritmul meu...Ma balbai atunci cand sunt emotionata,ma inrosesc  atunci cand cineva ma priveste intens,imi place sa strang tare in brate oamenii dragi mie,imi place sa le aduc mereu aminte cat de mult inseamna ei in viata mea,imi place sa le fiu alaturi oricand am probleme,imi place sa le spun ca totul a fi bine,imi place sa ii vad pe ceilalti zambind  fara oprire si mi se rupe sufletul cand vad pe cineva plangand.Si eu am o mie de vise,imi doresc 1000 de lucruri,dar pun accentul pe lucrurile care au mare incarcatura emotionala...Visul meu.ha.Well...Pai...Sa am doua fete gemene,un sot iubitor,un catelus(sau 2 ,sau 3,sau 4,sau 5...:))),un pian cu coada pe care sa il gadil toata ziulica(nu stiu sa-l folosesc dar nu conteaza asta),sa am un hamac in spatele casei pentru 2 persoana,unde sa-mi asez capul obosit dupa o zi grea de munca in mijlocul verii ca regizor la o comedie romantica,unde scumpele mele fetite sa vina sa-mi faca viata un calvar cu vocea lor stridenta si rasete si zambete...Sa am o casa din lemn,unde sa miros mereu textura ei,plina cu lucruri vechi si cufere in care imi pastrez amintirile.Iar casa o sa fie perfect in stilul meu...O sa am un perete plin de ceasuri cu toate orele lumii,un perete plin de poze de pe parcursul intregii mele vieti,cu toti prietenii si toate persoanele importante pentru mine,un perete pe care sa am tablouri multe pictate de fetitele mele,si un perete colorat in curcubeu.

An ordinary boy with a sweet smile.

Nu il mai vazusem ce cateva saptamani.Si imi aminteam de el ca si cum mi-as aminti de ultima oara cand am baut apa.Dar nu o sa-l uit niciodata. Un baiat extraordinar...Saemana cu tipul din romanul meu. E chitarist!Canta extraordinar,are un zambet frumos si o personalitate super tare frate( you know what i mean:).Are parul mai lung si cret,ochii caprui si o privire patrunzatoare care mi-a provocat un zambet pana la urechi si mi-a facut obrajii rosii de parca ardeau in flacarile unui foc puternic.Il priveam cantand cu atata pasiune,ii priveam degetele coborand si urcand pe coardele fine ale chitarei.Apoi ii priveam ochii privindu-i pe ai mei si simteam cum 10 mii de fluturi fug in interiorul meu.Cu fiecare nota pe care o sonoriza simteam ca sunt din ce in ce mai... nu stiu....vrajita poate.Atrasa intr-un vartej al notelor muzicale cantate de el.E ataaat de dragut.Iar la final m-a luat in brate ataaaat de strans cum de mult simteam nevoia sa o faca cineva,si am ras amandoi si mi-as fi dorit sa mai stea dar a trebuit sa plece,ca si mine de altfel.Si am ramas,sau eu am ramas cu notele chitarei lui in ureche si imbratisarea lui fantastica pe mine.8->

Dreamin',keep hopin'.

Cel mai tare urasc sa visez persoanele pe care le iubesc si carora le duc dorul ingrozitor.De doua nopti visez o persoana despre care am tot scris in postarile anterioare si niste circumstante ciudate....cu toate ca locuim in acelasi oras ar fi o completa minune sa ne vedem pe strada,pur intamplator. si e enrvant sa te uiti dupa fiecare persoana care are cateva caracteristici fizice comune cu ale persoanei al carei chip il cauti pe umerii fiecarui trecator,iar inima incepe sa-ti atinga viteze alarmante numai la gandul ca persoana respectiva ar putea,totusi, sa fie persoana pe care sufletul o striga incontinuu sub o perdea care nu lasa sunetul sa treaca mai departe,astfel ca stiu ca nu poti auzii,dar continui sa sper ca intr-o zi te voi revedea si totul se va petrece ca intr-un pasaj siropoz dintr-un film de dragoste:sa ma vezi din spate,sa vi sa imi pui palmele pe ochi si sa imi pui la incercare un ,,al saselea simt" prin care sa ghicesc oare cine-i,iar eu sa ma intorc zambind cu gura pana la urechi recunoscandu-ti vocea,sa zambesti si tu si sa ne lasam imprejmuiti de magia reintalnirii,tu sa ma saruti cum niciodata nu ai mai facut-o,sa ma strangi in brate,iar pe obrajii mei sa se prelinga lacuri pline de lacrimi ale fericirii,iar apoi sa-mi spui ca ti-am lipsit,ca te-ai gandit si tu la mine macar pe jumatate cat m-am gandit eu.Iar apoi sa ne plimbam prin tot orasul aratandu-i intregii lumi ce mult ne iubim prin impreunarea degetelor tale intre ale mele si sa ma strangi in brate la fiecare 5 metri,si sa imi spui ca ma iubesti. Dar totul se petrece bineinteles doar in imaginatia mea infantila,fara ca macar un amanunt sa se fi putut intampla vreodata.La noapte sunt sigura ca iar o sa te visez,si iar o sa imi pot controla visul strangand in brate proiectia ta.
p.s:te iubesc!

Ceva despre noi partea a 3-a

In adancurile cufere care detin comorile memoriilor mele te gasesc de cele mai multe ori pe tine,si daca privesc pe geam pe trupul altei persoane asez chipul tau,iar daca vad undeva initiala numelui tau imi e imposibil sa nu ma gandesc ca poate... nu m-ai uitat.nu este o obsesie,e un simplu sentiment de dor acut. am nevoie de tine! am nevoie de imbratisarile tale care imi dau incredere,de susotelile tale cu care ma sicanai cadn eram suparata sau bosumflata,de zambetul tau adorabil care imi arata fericirea, am nevoie de mainile tale sa-mi dezmierde chipul... am nevoie iarna sa imi tii de cald. am nevoie sa privesc in ochii tai negri intunecosi si sa vad lumina din canalul implinirii,sa-ti simt buzele reci incalzindu-le pe ale mele,am nevoie sa te cunosc,sa te stiu aici.pot sa supravietuiesc si fara tine,dar nu pot sa traiesc fara sa te vad,sa te simt,sa te sarut, sa te ating.mi-ai promis lucruri desarte care au disparut dintr-o data cand ne-am despartit. nu ma doare,m-a durut la inceput,dar imi e foarte dor si e groaznic pentru ca numai gandesc cu capul ci numai cu inima,si nu pot sa ma abtin sa nu te strig cu toate ca stiu ca nu ma auzi,noi 2 nu mai existam decat inidividual,mi-am recapatat trupul pe care il legasem de al tau. imi lipsesti enorm.



P.S:TE IUBESC!