Vis intr-o seara de toamna.

Incerca sa se abtina,sa-si controleze bataile nebune ale inimii.Era o tacere dureroasa,in a carei atmosfera isi putea auzii doar pulsul pe care il simtea imprastiindu-i-se prin toate venele si prin toate partile componente ale trupului.Se afla in fata unei decizii ce ii putea schimba intregul sens pe care ar putea sa porneasca spre fericire sau spre opusul acesteia.Tremura.Putea vedea prin intunericul camerei doar umbra unui om strain si auzea doar ticaitul ceasului vechi lipit de peretele imprimat cu fum de tigara.
Strainul al carui nume nu il cunosteam se apropia de mine,am hotarat sa-i spun A deoarece e prima itera din alfabet iar el era prima iubire pentru mine.Cu fiecare pas pe care il facea spre mine ii puteam simtii teama si tendinta spre a se intoarce din drum.Intr-o fractiune de secunda se afla in spatele meu suflandu-mi aer cald pe spatele pe care mi l-a dezgolit cu mana rece.Mi-a sarutat pielea ingrozita,lasandu-mi o parte dintr-o lacrima ancorata,m-a legat la ochi  si m-a poftit in camera alaturata,tinandu-ma de mana si indrumandu-ma spre usa scartaitoare si daramata a celeilalte incaperi.M-a rugat sa tac.Mi-a spus doar sa-mi urmez simturile,in seara asta imi permite sa imi fac orice imi doresc,dar guvernata de intuneric.I-am pus mana pe fata si ii puteam simti relieful obrajilor transpirati,forma ochilor ce nu mai vazusera lumina inca de pe acum 20 de ani si i-am putut descifra forma suava a unor buze dulci si uscate.S-a apropiat de mine.Respira sacadat,cu mare greutate obtinuta in urma emotiilor.Am vrut sa-i spun ca ma tem,dar mi-a pus degetele deasupra buzelor si mi-a soptit tacerea.Am tacut,am hotarat sa ma las pe mana destinului.Nu am reusit sa-i vad in lumina chipul,dar parea atat de inofensiv si d tandru incat l-am lasat sa ma atinga.Era stangaci...Era prima oara pentru fiecare dintre noi.Cu suspine,rasuflari si frac a reusit sa ma dezbrace de inhibitii.I-am luat capul in maini si l-am sarutat simplu pe buze.I-am cuprins buza superioara intr-ale mele,mana sa se juca cu parul meu.Mi-a soptit la ureche ca ma iubeste.Mi-a descoperit umerii fierbinti,i-a sarutat senzual si m-a trantit pe pat.Am putut sa simt mireasma petalelor de trandafiri si atingerea fina a acestora.I-am simtit apoi trupul tremurand deasupra mea.A inceput sa-mi mangaie subtil fiecare milimetru nedescoperit al trupului unui pacatos.Apoi mi-am pierdut constiinta si imi amintesc doar ca a doua zi era dimineata,afara ploua dezordonat si vantul suiera pe sub ferestre.M-am imbratisat cu plapuma inmiresmata a lamaie si am cascat.Iar tu m-ai sarutat si mi-ai urat buna dimineata.Te-am luat in brate si mi-ai marturisit a nu stiu cata oara ca ma iubesti.Iar eu te-am intrebat de ce?"Dupa atata timp,atasarea si afectiunea pe care mi le oferi mi-au devenit obisnuinta."-mi-ai raspuns.Asta inseamna dragostea?Obisnuinta?
P.s: te iubesc.

Saruturi oarbe in octombrie...

Am sa incep aceasta poveste cu un citat care m-a impresionat  extras din ,,La raul Piedra am sezut si-am plans" scris de unul dintre scriitorii mei preferati :Paulo Coelho. Suna cam asa:
,,Inima mea incepu din nou sa dea semnale de alarma.
-Intr-o zi-era o toamna ca acum si noi sa tot fi avut vreo zece ani-sedeam cu tine in piata cu stejarul cel mare.
-Urma sa-ti spun un lucru pe care-l repetasem saptamani de-a randul.Nici nu incepusem bine si tu mi-ai spus ca-ti pierdusesi medalionul in sihastria de la San Saturio si m-ai rugat sa ma duc acolo si sa-l caut.
Imi aminteam.O,Doamne,imi aminteam.
-L-am gasit.Dar cand m-am intors in piata,imi pierise curajul de a-ti spune ceea ce repetasem-continua el.
 Mi-am fagaduit atunci ca-ti voi inapoia medalionul doar cand voi putea sa-ti spun toata propozitia pe care incepusem sa o rostesc atunci,acum aproape douazeci de ani.Mult timp am incercat sa uit,dar propozitia era mereu prezenta.Nu mai pot trai cu ea.
Isi puse cafeaua pe masa,isi aprinde o tigara si ramase mult timp cu privirile in tavan.Apoi se intoarse catre mine.
-Propozitia e foarte simpla-zise el.
Te iubesc."
Iar eu ii seman lui,Nu mai pot trai stiind ca port in mine cuvintele acestea 2 care cu fiecare secunda se amplifica,isi maresc volumul ocupand mai mult loc,acaparand mai multe sentimente,dar tu nu ma asculti.Vreau insa sa traiesc cu ele,pentru ca nu am nevoie de ascultare...Si de m-ai auzi,tot nu m-ai asculta,de m-ai privi nu-mai vedea,de m-ai atinge nu mai m-ai simti.Eu imi permit sa patrez tot ceea ce gandesc sau sa-ti impartasesc.Deja cunosti povestea care,pentru mine,nu se mai termina.Nu-mi pasa,pentru ca oricum nu vrei sa-mi spui adevarul,te ascunzi in umbra unei lasitati.
Priveam acum cateva zile cerul instelat,si as putea sa jur ca formasem din stele un chip asemanator tie.M-am apropiat de luna,am luat-o in brate si i-am multumit.Stelele s-au risipit atunci urandu-mi noapte buna.Am inteles in acea seara ca si tu asemeni stelelor apari doar noaptea,in visele mele,pentru ca in restul timpului nu esti prezent cu toate ca te port peste tot cu mine.Tu esti prietenul meu invizibilm,esti clona inexistenta pe care ti-a creato sufletul de dor.El ma ia de mana cand e rece,ma strange in brate cand am nevoie de sustinere,ma saruta cand iti uit atingerea buzelor,reuseste sa-mi arate directia cand ma pierd in labirintul ochilor tai.Atat de negri precum cel mai intunecat colt al iadului dar cu acea luminita care reuseste sa ma calauzeasca...E incredibil sentimentul pe care il am azi.Doar azi,pentru ca ieri a fost mai redus,maine va fi mai amplificat.Dar azi e al meu,lumea e a mea,am dreptul sa spun ce gandesc,simt nevoia sa ma eliberez.O sa citesti aceste randuri din intamplare,o sa ramai pe ganduri 2-3 minute,apoi o sa-ti reiei lucrurile mai importante pe care le ai de facut,dar cand o sa ma revezi,o sa stii ca eu sunt.
P.s: te iubesc.

Persoana a III-a.Pronume...

Trebuie sa ma identific.Cu tine.Azi am ajuns la concluzia ca am reusit trai prin tine in toate cele 4 anotimpuri...Ne-am cunoscut in noiembrie,ne-am regasit in februarie...Ne-am pierdut.M-ai lasat sa te imbratisez a 5-a oara intr-o primavara,in luna mai.Pe 29...Seara la ora 8:30 te puteam simti langa mine.Iti simteam cu nerusinare respiratie reflectandu-se in obrajii mei imbujorati...M-ai lasat sa-ti adorm in brate in drum spre casa....M-ai lasat sa plang,sa sufar ca apoi sa imi revin...Sa te uit,sa-mi amintesc de tine si sa te iubesc iarasi intr-o vara...M-ai abandonat din nou.M-am agatat de o barca care ma plimba in lacrimi,dar m-ai salvat de la inec in februarie,si pentru ultima oara te-am iertat in iunie pe 4...la ora 18:30.Iar apoi,am devenit straini,dar destinul mereu ne readuce impreuna ai observat?Te vad in fiecare zi si sper sa nu incetez sa te mai privesc vreodata,imi e atat de dor cand te am langa  mine.Inima mi-o ia la fuga si nu stie cum sa-mi scape din piept cand te vad,si cand ma privesti in ochi cu ochii tai negri,cand imi zambesti...Cand ma minti,cand intamplator dau peste tine,cand ma aplec peste banca sa vad daca esti pe coridor,cand ma emotionez groaznic cand iti aud pasii in spatele meu sau cand imi rostesti numele.Mie dor sa-ti aud bataile inimii,stand cu capul pe pieptul tau,imi e dor sa fumam Kiss cu aroma de capsuni pe balcon,imi e dor sa ma plimb de mana cu tine pe bulevard si sa ai mainile inghetate...Imi e dor sa-mi razi doar mie,imi e dor sa-mi povestesti ce te enerveaza si sa te fac sa razi,imi e dor sa ne prefacem ca nu ne pasa,imi e dor sa imi bati apropouri,imi e dor ca noaptea inainte sa adorm ultimul lucru pe care il aud sa fie,,Noapte buna iubita.Te iubesc",Imi e atat de dor.Timpul asta nenorocit nu-mi mai vindeca ranile si nu inteleg de ce...cand totul chiar trebuie sa inceteze.Cand vreau sa te uit,cand pot sa te uit,noaptea imi dominezi fiecare vis ca dimineata sa fi primul gand,iar daca ma resemnez cu tine ma gandesc la tine incontinuu si tot nu rezolv nimic.Imi e atat de dor de tine,Atat de dor de noi.