cand..?

Cand ati devenit asa?Cand s-au schimbat atat de multe?Cand am ajuns sa urasc oameni pe care ii iubeam?Cand am ajuns sa ma simt in plus acolo unde prezenta imi era cu ardoare ceruta?Cand am ajuns sa nu mai stiu ce vreau,sa fiu confuza in fiecare decizie pe care o iau,sa fiu sceptica,sa nu mai acord sanse?Cand?
Cand v-ati schimbat,baieti?Cand a inceput sa fie ranitul fetelor noul trend?Cand au ajuns fetele sa se prosteasca doar ca sa impresioneze baieti?De ce am ajuns sa ne maturizam atat de repede incat imi e frica sa mai cresc,cand s-au pus etichete de varsta pentru ceea ce vreau sa fac?De cand au ajuns toate sa ma raneasca,sa ma ciupeasca asa unpic de inima,cand am ajuns sa analizez atat de mult toate lucrurile si sa imping oamenii la o parte doar pentru ca sunt speriata de moarte de noi inceputuri?Nici nu v-ati fi inchipuit nu-i asa ca eu..cea mai curajoasa,cea mai indrazneata,cea mai tupeista as putea sa devin cine sunt defapt,persoana pe care nimeni nu a reusit sa o cunoasca,fetita aia timida si speriata,plina de fobii si indolieli,retineri si cuvinte nerostite pe care incerc sa o ascund pentru ca ea..e prea slaba pentru voi.Nu v-ar suporta,insa eu o protejez.I-am promis inca de cand abia vedea ca o sa am grija de ea,inca de cand toate cuvintele alea rostite la nervi,toate bataile,toate jignirile,toate of-urile se varsau pe ea.Dar in cine ne-am transformat amandoua?Ca eu una nu mai stiu cine sunt.Singurul lucru clar imi e teama de a face orice,sunt absolut ingrozita ca fiecare om cu care fac cunostiinta o sa ma raneasca,ca fiecare nou baiat pe care il cunosc o sa fie unul dintre cei cu care ma apuc sa vorbesc o groaza,unul dintre cei carora ajung sa ma destainui si care apoi...dispar.Ma gandesc prea mult la viitor dar cum as putea sa o nu o fac cu un asemenea trecut?
Dar cand am ajuns sa fac lucrurile pe care juram ca nu o sa le fac?Cand am ajuns sa fac parte dintre cei carora le reprosam ca s-au transformat exact in ceea ce mi-au promis ca nu o sa fie niciodata?Cand am ajuns sa ma fiu controlata de superficialitate,sa fiu invidioasa,sa urasc si sa gandesc atat de lugubru.Sunt ingrozita de persoana care ma domina ca nu sunt eu,eu nu stiu cine sunt.Imi e frica.Si mai niciodata nu e nimeni aici sa ma scape de gandurile astea macar pentru o clipa pentru ca eu sunt fetita aia mica pe care ea nu m-a lasat sa ma dezolt.
De ce toate imi ies pe dos,de ce toate par sa te raneasca,de ce par toate atat de grele,de ce am ajuns sa ma trezesc dimineata si sa ma calmez in tigari?cand am ajuns sa fiu atat de grijulie si groaznic de nepasatoare,cand am ajuns sa frang inimi,cand am ajuns sa privesc toti ceilalti oameni cu alti ochi?
Dar voi...de ce va schimbati?imi e dor de voi asa cum erati si cum eram impreuna,cu glume,cu bune si cu rele,cu tot ce ne facea sa ne simtim bine impreuna.Nici nu ma mai recunoasteti pe strada cu toate ca v-am facut sa zambiti cand aveati nevoie.Toti uitati...Pe bulevardul aglomerat imi atintesc privirea asupra voastra,ma priviti in ochi,nenorocitilor si intoarceti capul fara sa-mi spuneti un cuvant sau un zambet sau...o speranta ca totul e doar jocul imaginatiei mele.Cand am ajuns sa uit de pasiunile mele?Cand am incetat sa mai scriu,sa-mi urmez visul,sa-mi indeplinesc dorintele,sa fiu cu adevarat fericita?
De cand la 16 ani iti pui atatea intrebari   si nimeni nu are curaj sa-ti raspunda,de cand la 16 ani esti ingrozit de viitor?De cand am inceput sa spun o chestie si sa gandesc total altceva...De cand am inceput sa spun ca imi urasc fosta cea mai buna prietena cand defapt mor de dorul ei,si tot ce mi-as dorii ar fi o imbratisare si un zambet...Cand am inceput sa imi pun inima sa jure,sa injure,sa se automutileze.De cand imi impun propriile reguli,reguli gresite.De cand aberez.De cand nu mai inteleg cu ce se mananca lumea asta.Sunt o ipocrita,o nesimtita,o persoana al carei nume nu-l cunosc,sau singurul lucrur pe care il stiu despre ea e numele.
Cand am inceput sa fiu orgolioasa,cand am inceput sa ma dau in laturi de la noi aventuri,care vor devenii cele mai frumoase amintiri?De cand ma doare asa de tare cand vad ca oamenii nu se mai tin de promisiuni,ca baietii sunt niste porci,niste curvari,care considera un gest de slabiciune sa cumperi unei fete o floare,care prefera sa raneasca suflete tinere in serie,baieti care nu si-au dat seama de nimic si care...nici macar nu o sa regrete.
Eu nu mai dorm nici macar noptile pentru ca toate porcariile astea imi rapesc timpu,somnul,ma extenueaza.Si daca adorm visez oameni pe care mi-as dorii sa pot sa-i strang in brate fara retineri.
Mi-as dorii si eu ca la scoala sa nu mai fie colega mea pe care am iubit-o si acum nu stiu cum de nu ne mai suportam,colegamea pe care niciodata nu o sa o inteleg...Si cea mai buna prietena cu care tot gresesc si gresesc si ma iarta si ne impacam si iar gresesc...Sa nu mai fie colegi care s ane bage in porcarii.Imi doresc lucruri simple...Nu mai vreau baieti care sa ma faca sa ma indragostesc ca apoi sa ma sacrifice,nu imi mai doresc ca eu la randul meu sa ranesc oameni.
Cum sa regreti la 16 ani?Simplu,devino eu!

Bestseller:cum sa te indragostesti in treisprezece zile.

Reteta ar fi simpla constrand practic in promisiuni,imbratisari,saruturi,plimbari,rasete,planuri,dragoste,sentimente,fluturi in stomac,batai de inima accelerate,priviri,nopti nedormite,memoria plina a telefonului din cauza mesajelor,dorul,si din nou...promisiuni.Dar nu ,nu e totul asa simplu cum pare.
Nici macar eu nu pot sa ineleg cum pot inca sa mai am incredere,cum pot sa caut inca,sa sper,sa cred,sa vreau,sa simt.Se pare ca inimii mele ii place sa fie franta,nu stiu cum mai arata...Dar stii vorba aia:si de iti frange inima in o mie de piese,il vei iubi inca cu fiecare bucatica sparta sperand ca...o data si o data se va intoarce inapoi sa le intregeasca.Inca mai cred in promisiuni oricat as vrea sa stiu ca sunt numai vorbe goale,inca te mai lasam sa ma strangi in brate si inca nu ma opream sa-ti spun cat de in siguranta ma simt in bratele tale,cum simt ca acela e locul unde ma potrivesc perfect,ca inca nu inteleg unde ai fost toata viata mea,inca te mai sarutam cu nesat si pofta,si inca aveam emotii de fiecare data cand te vdeam pasind spre mine.
Totul a pornit cu o invitatie la vals.Defapt nu...Totul a inceput cu incapatanarea mea de a-ti atrage atentia,de a ma observa.Deci practic,totul a inceput facut de mana mea...Era o seara de primavara,15,aporape de miezul noptii cand am vrut sa merg cu tine afara in frig doar ca sa fiu cu tine.Eram intr-o rochie scurta,decoltata si mi-ai pus haina ta pe mine si m-ai prins de dupa umeri...Am mers pana la magazin,am vorbit,mi-ai povestit mai multe lucruri...Apoi am revenit la locurile noastre.Am rugat oamenii sa puna un vals si tare as fi vrut sa vi sa ma iei de mana si sa ma duci nepasator pe ringul de dans,dar tu luasei alta fata si alte brate isi prinsesera degetele de mijlocul meu,dar te-am tras de mana,era sansa mea.
Au fost 4 minute in paradis,te-am strans apoi in brate,te-ai uitat in ochii mei in care pupilele de emotii mi se dilatasera complet,buzele ni s-au apropiat intr-un joc al seductiei  dar...Oricat de tare as fi tremurat de dorinta nu am putut si ti-am dat drumul.Dupa o singura secunda am inceput sa regret,nu ma intelegeam deloc cu mine insami,am fugit iarasi dupa tine...Imi era teama,imi era frica,eram speriata dar in acelasi timp doar tu ai fi putut sa ma calmezi.In 30 de minute se terminase totul insa...Am vrut sa mai petrec inca cateva minute in intunericul si linistea diminetii alaturi de tine,astfel ca m-ai condus acasa,nu am putut sa ma despart de tine astfel ca te-am mai tinut langa mine inca putin,inca cateva minute,sa-mi prelungesc tortura.Doar am vorbit,totul era un pretext pentru mine doar ca sa fiu acolo,sa-ti aud vocea,sa te privesc,sa-ti vad buzele miscandu-se si sa ard de nerabdare sa le sarut dar...Ai plecat.Nu am adormit deloc in acea noapte care se transformase in dimineata,iar zorile m-au prins cu ochii deschisi si ganditori avand in fata lor tot imaginea noastra omogenizati intr-un singur trup acolo,unde magia s-a produs,pe ringul de dans,cu o invitatie la vals.
De atunci,tea\-am cautat,te-am vrut,te-am vazut si cred ca pe fiecare zi ma indragosteam tot mai mult...
Vineri,13,orele 15:30 am reusit sa te tin dupa mult timp din nou in brate,tremurai,zambeai,erai emotionat,mi-as fi dorit sa nu-ti mai dau niciodata drumul.In drum spre casa,m-ai luat de mana.Nu as putea descrie in niciun cuvant senzatia pe care am avut-o atunci.Mi-a tresarit inima cum niciodata nu o mai facuse.Toate acele vise pe care le construisem in acele 4 saptamani au explodat in interiorul meu,s-au adeverit atunci cand m-ai luat de mana si degetele tale s-au legat cu ale mele...Primul pupic a fost timid insa a fost,am zambit,eram atat de fericita:al naibilui sentiment,as fi sarit in sus precum o minge si parca as fi zburat cand tineam ochii inchisi.Inca eram nesigura dar a doua zi ce indoieli as fi putut sa mai am.Cand te vedeam si ma imbratisai imi treceau toate,cum as fi putut sa ma abtin sa nu zambesc cand aveam tot ce mi-as fi putut dori chiar langa mine,e incredibil cum as fi urlat inca din prima zi ca te iubesc,e incredibil cum as fi putut sa spun unei lumi intregi cum intr-o zi tot universul s-a restartat pentru noi.Apoi au urmat alte zile,alte mesaje,alte saruturi si plimbari pe bulevard,alte tigari fumate de amandoi si alte emotii.Ma culcat plangand de fericire,tu nu stii,insa...Chiar m-ai facut sa simt ceva neimaginabil.
Alta vineri,20,se implinisera 7 zile echivalentul a 7 ani de cand eram impreuna...M-ai condus acasa si doamne cat eram de emotionata.Imi amintesc fiecare amanunt.M-ai strans tare in brate si ai simtit ceea ce vroiam sa-ti spun insa...Imi era frica,atat de frica,tremuram,eram emotionata tare,inima parca mi-o luase razna si as fi putut sa plang in orice moment.Cat timp am incercat sa-ti spun dar atunci nu am putut.Iti mai amintesti cat m-am fastacit?Dar tu m-ai mintit si mi-ai spus primul,mi-ai dat curaj si timid ti-am spus cat de tare eu...te iubesc.Apoi nu m-as mai fi oprit din rostit acele inutile 2 cuvinte.As fi putut sa fac orice sa-ti dovedesc,ma indragostisem ca dracu si asta  a fost cea mai mare greseala.Dar vorbeai atat de frumos.
Incearca sa-ti aduci aminte de cate ori,in bratele tale,imi spuneam cu atata teama cat de frumos e totul ca sa fie adevarat..Taceai,nu ma asigurai insa saruturile tale imi dadeau dreptate dar in acelasi timp ma incurajau.Erai acolo cu mine,doar asta conta,asta imi spuneai si tu si ma minteai atat de frumos.Cum am putut sa nu vad,sa nu judec?Am fost oarba.Apoi,la primul impas din relatia noastra...Cand trebuia sa-mi dovedesti cat de adevarate au fost vorbele tale mi-ai dovedit total contrariul si m-ai lasat sa plec...Cu toate astea nu am putut sa renunt la tine,ajunsesem sa te iubesc deja,era prea tarziu sau prea  devreme.Dar ajuns acasa,ti-ai cerut scuze,ai redevenit tu...Insa apoi totul se destrama incet incet,cuvintele isi pierdeau rostul pe drum iar mainile noastre nu s-au mai intalnit sa-si vorbeasca....Si cand am vrut sa ma asiguri ca macar un cuvant din tot ce spusesei a fost adevarat tu...Ai intors tot ce am spus impotriva mea.Dar nu am avut decat vina torturii de sine...Incredere pe care nu pot sa inteleg cum o dobandesc asa de repede...Dar m-ai lasat sa plec...SI inca nu am plecat,inca sunt aici chiar daca tu te-ai indepartat.Daca primul sarut a fost pe 13,dupa 13 zile toata vraja s-a spulberat.Ce numar minunat.Cate sentimente si cuvinte rostite in doar treisprezece zile,cat dor acumulat in doar o saptamana de cand...S-a sfarsit totul.
Nu pot sa inteleg cum...inca te mai aici.Acum...sa ma minti sa ma saruti si sa intram iar in lumea noastra,Imi lipsesti...Imi lipsesti al dracului de rau.

Lucruri simple.

e ora 5:30 de dimineata,orasul abia abia se dezmorteste,eu stau pe un scaun infasurata intr-o patura,incercand sa-mi regasesc gandurile sub penumbra peisajului exterior.Incerc sa scap de povara grea a cuvintelor nerostite,imi piere glasul parca in fata chipului tau,in fata gnelor ce clipesc in somn,in fata glasului ce vocifereaza in alta limba intr-un ceas trecut de miezul noptii,ma opresc unele imbratisari de-ale tale si unele incurajari pe care mi le dai adresai adesea...la inceput.Toate lucrurile au un inceput,de multe ori inceputul e cel mai frumos,mai rar inceputurile nu se termina niciodata,astfel negasindu-si un sfarsit decat in cel prea greu de impiedicat.Incep sa gasesc placerea si bucuria pura din lucrurile simple in care ma regasesc:dupa o zi alduroasa sa bei un pahar rece de apa,dupa o zi obositoare sa te arunci in patul cu care mereu te-ai inteles doar prin simtul tactilmdupa o zi agitata sa-ti regasesti linistea in bratele unei alte persoane,fara cuvinte,fara scuze,fara galagie,doar intelegere si imbratisari,dupa ani si ani de munca sa te vezi realizat in punctul pe care nu demult il vedeai situat in varful celui mai inalt munte(oricine  e un alpinist,toti escaladam munti,dealuri,puncte inalte),sa realizezi exact in mijlocul citirii unei carti ca semeni foarte mult cu personajul,care,in ciuda problemelor cu care se confrunta,se va saruta cu un final fericit;dupa multe teme rezolvate,multe lectii invatate sa simti revigorarea usurarii;ciocolata;iubirea;pentru fiecare actiune simpla pe care o faci pentru ceilalti sa primesti in schimb un sincer si calduros " multumesc" iar tu sa raspunzi la fel de autentic " nu ai pentru ce"/"pentru nimic" ; dimineata:sa ma trezesc si instantaneu sa-mi vina o persoana draga in minte,poate chiar persoana care mi-a urat noapte buna,automat ma trezesc din pat cu un zambet asternut pe buze ; noptile racoroase de vara in care dorm cu geamul deschis,adorm cu galagia de afara,ma trezesc in miezul noptii ascultand linistea si ma trezeste iarasi harmalaia lumii treze ;inghetata ce-mi maseaza gatul uscat,vara ; bucuria de a despacheta un cadou impletit cu adrenalina si curiozitatea si posibila dezamagire(care se dovedeste falsa anterior" ; cand glumesc si nu mai eu stiu cat adevar am adaugat" intamplator" in acea gluma,si mai ales cand mi se raspunde la acel apropo ascuns u o alta" gluma" si de oicei de acolo se desfac diferite povesti ';fluturasii in stomac atunci cand revezi un vechi prieten pe strada,in cel mai surprinzator moment ; reinvierea unor sentimente ratacite ; cuvinte frumoase izvorate din lucruri simple ; "te iubesc" ; viata.

Reasons.

1.Cand imi spui,serios,rece dar calduros : "Andra,te iubesc!"
2.Cand abia ne ridicam de pe banca si iti ti mana astfel incat sa-mi arati ca trebuie sa-mi inclestez degetele printre ale tale si simt caldura sau racirea temperatura prin intermediul pielii tale si imi salut toti prietenii pe care ii intalnesc cand ne plimbam,tinandu-te de mana.
3.Cand suntem singuri si vorbim despre orice,derivand din subiect in subiect,lasand la o parte timidatea si ma sfatuiesti si radem de subiectele pe care le abordam.
4.Cand reusesti,iremediabil,sa ma faci sa rad.
5.Cand te ridici sa te duci la magazin sau pana " la un baiat" si ma saruti o data dulce si apasat si apoi imi spui ca ma iubesti.
6.Cand stau si ma uit in ochii tai si imi amintesc toate clipele petrecute cu tine.
7.Cand ma strangi in brate si intelegem ce gandeste celalalt fara sa spunem nimic.
8. Cand imi spui ceva,si nu sunt de acord,ne certam,si transformam toata cearta intr-un sir lung de saruturi cu replici intre ele si care se sfarseste tot intr-un "te iubesc."
9.Cand mergem la ammos si iti comanzi cafea si ma uit la tine cum o bei.
10.Cum ma conduci pana acasa si nu te las sa ma aduci pana in fata scarii dar mereu nu ne putem oprii din mers pentru ca e greu sa ne despartim.
11.Cum ma suni inainte de culcare  si imi spui de parca ai tine un discurs:"hai sa-ti spun alea 3 lucruri ca ma grabesc ca are mama treaba cu mine/nu mai am minute/e tarziu:noapte buna,te pup si te iubesc" chiar daca sunt spuse ca de un robotel eu stiu ca vorbesti serios.
12.Cand fiecare clipa petrecuta cu tine are un detaliu nou.
13.Cand ne intalnim dimineata si mergem de mana spre scoala,esti primul chip pe care il vad dimineata si prima piele pe care o ating.
14.Cand ai idei trasnite despre ce am putea sa facem.
15.Cand nu-ti pasa de cum se uita ceilalti la tine si esti tu!
16.Cand nu ma intelegi,cand stii ca sunt suparata dar nu faci nimic in privinta asta.
17.Cand  fac si spun chestii stupide si te fac de ras,iar tu ma pupi si imi spui ca sunt prostuta,dar razi si tu si ma ajuti sa revin pe linia de plutire(sunt mereu emotionata in preajma ta,dragule,deaia fac numai tampenii)
18.Cand glumim:despre orice,despre oricine,oricand si oricum.
19.Cand imi arati ca tii la mine,in ciuda faptului ca nu o spui foarte des.
20.Cand ma faci sa-mi fie dor de tine,cand promiti ca ma suni seara si uiti,si cand te revansezi,cand ma faci sa nu mai fiu suparata pe tine.
21.Cand faci toate clipele sa para extrase din filme siropoase si frumoase.
22.Cand ma alinti in cel mai stupid mod posibil.
23.Cand iti spun cum numai noi stim ca te enerveaza sa-ti spun si tu imi pui mana la gura si-mi spui sa nu-ti mai zic asa.
24.Cand vad bufnite si imi amintesc de tine,de melodia noastra,de filmul pe care l-am vazut impreuna.
25.Cand ma pupi pe coridoarele scolii si imi amintesti de ziua in care am decis sa fim impreuna.
26.Cand dau peste poze cu noi 2 si le privesc luuung si interminabil.
27.Cand ma uit la filme de dragoste si la sfarsit imi doresc sa te fi avut alaturi cand am vazut acel film,sa mi se faca dor de tine si sa te sun.
28.Cand ne prostim in mijlocul bulevardului sau in zapada,sau in ploaie,pentru ca noi stim sa pretuim fiecare fenomen al naturii:cand suntem noi 2 orice vreme e frumoasa.
29.Cand stau cuibarita in bratele tale si nimic altceva nu mai conteaza.
30.Cand te visez noaptea si dimineata ma trezesc cu un dor groaznic de tine.
 

ia ziua de ieri cu tine...

Scriu aceasta nota exclusiv pentru a nu uita ziua de ieri.Concluzia ar fi extrem de simpla,dar secretul consta defapt in fiecare secunda pe care am memorat-o aici,in inima mea,dar pe care o vreau scrisa " negru pe alb ".Pentru ca...in caz ca o sa ne certam vreodata,vreau sa intri aici si sa citesti asta si sa iti amintesti si tu totul ce eu nu voi putea uita.E vorba despre prietena mea cea mai buna...persoana pe care nu o inteleg,sau...dimpotriva o inteleg cel mai bine.E dificila,e complet diferita de mine,dar atat de multe ne leaga incat,oricat as vrea,nu as putea sa dezleg momente incatusate adanc acolo,unde ti-am spus ca salvez fiecare moment.Vroiam sa-ti marturisesc ca...azi-noapte nu am prea dormit,nu-mi amintesc cand m-a furat smnul,dar ma bucur ca ai fost ultimul chip pe care l-am vazut si ultimul trup pe care l-am atins.Astea sunt clipele la care visam,clipele pe care mi le imaginam ca ti le petreci cu o sora.Chiar daca m-am simtit in plus la un moment dat,chiar daca am plecat,am parasit incaperea, sau paream deprimata,sa stii ca am fost cea mai fericita pentru ca eram cu tine,departe de casa.Iar apoi am cazut obosite la pat,si aveam pielea inghetata,si am ras,si te-am strans in brate,si m-am uitat la tine si tu erai cu capul in nori,nebuno! si eu radeam si ma bucuram de fiecare secunda.Apoi ti-am dat drumul si m-am intors si m-ai luat tu in brate.Nici nu ai idee cat de mult a insemnat pentru mine acel gest,m-am cutremurat din toate colturile si l-am agatat strans de cuierul sufletului meu,am simtit ca ai lasat o parte lucrurile care te definesc pe tine,pe care ceilalti probabil le privesc negativ,dar eu le privesc ca si cum ar face parte din tine pur si simplu,si..ti-a pasat.Apoi am stat cu zambetul pe buze pana ai adormit si te-am strans iar in brate si pe alocuri,sincera sa fiu,cred ca am adormit si eu.A fost superb ca,de dimineata,sa observ ca nu a fost un vis,a fost intr-adevar adevarat.A fost ceva fara lucruri exclusiviste,dar le-am petrecut cu tine si...ma bucur.Si data trecuta a fost la fel de special sa n strecuram noaptea tarziu in casa, afara ploua,sa nu ne udam, ne-am lasat pantofii cu tocuri afara si apa i-a inundat,am ras,am trait,am dormit si m-a trezit alaturi de tine.Si vara...Care vara?Ca asa a rrepede a trecut,nu-mi amintesc prea multe din vara aia dar imi amintesc de tine,si tu ai strans toate zilele alea intr-o singura concluzie:TU!.Sunt eu o tampita sensibila,care pune totul la suflet,se deprima din orice nimic,iti povesteste numai tampenii,dar aminteste-ti ca asa cum sunt am fost langa tine,te-am sfatuit cand ai avut nevoie de mine,ti-am tinut minte perlele,te-am invatat 2 cuvinte de baza in engleza(wait,success),ti-am ondulat parul,ti-am cantat de ziua ta pana m-a durut gatul,ti-am spus fiecare cuvant din inima,si te-am acceptat asa cum esti,pentru ca,zapacit-o,te iubesc foarte mult:*


P.S:sper sa nu te mai pierd vreodata.

Promisiuni...

de ce toti promiteti chestii pe care niciodata nu vi le asumati?de ce toti va intersectati intr-un punct comun? de ce toti reusiti sa ne faceti sa ne calcam pe orgoliu,sa le dam dracu de principii,sa avem iar incredere dupa o perioada in care eram sigure ca acest lucru nu va mai fi posibil ca apoi toti sa ne aduceti la total acelasi rezultat?
Nu stiu cum ai reusit si tu sa ma faci sa cad in aceleasi grave sentimente pe care speram sa nu le mai simt pentru cineva...nu pot sa-mi dau seama cum ai reusit sa te infiltrezi,precum apa printre pietre,in cele mai adanci cicatrici ale inimii mele si sa te faci remarcat.Nu as fi zis la inceput ca se va ajunge asa departe,credeam ca e doar o joaca dinasta stupida...Fara sa-mi dau seama insa,discutiile au devenit mai dese,mai intense,mai intime,mai personale,mai romantice...Iar eu am reusit iar sa calc stramb sa cad iar in capcana atractiei universale.Cand gandesc in perspectiva mi se pare o tampenie,cum poti sa te indragostesti asa dintr-atat lucru? Cat suflet poti sa pui pentru cineva pe care nu-l cunosti?Ti-am spus,si iti repet:eu nu stiu cine esti,poate nu te iubesc pe tine,dar pe cine cunosc din tine am inceput sa-l iubesc la nebunie.Credeam ca voi fi intr-adevar o exceptie de la niste reguli pe care ti le-ai impus din nu stiu ce cauza,credeam ca se va putea  transforma intr-adevar intr-o scena din filmele siropoase pe care le tot discutam in alea cateva minute pretioase in care vorbeam noaptea,la telefon,inainte de culcare,am indraznit sa cred in cuvintele tale de inceput,care culmea,in loc sa se amplifice,se rarisera.Cu toate astea,inca erai aici,inca reuseai sa ma faci sa rad,inca reuseai sa ma scoti din depresii,inca reuseai sa ma faci sa ma adancesc si mai mult in lacul asta nenorocit de regrete,dezamagiri.Cum poti sa-ti schimbi dispozitia in cateva ore? E vorba de ceilalti? De parerea celorlalti?De ce iti pasa?Ma minteai ca vrei sa fi decat cu mine,ai nevoie decat de mine...Poate din intamplare iti amintesti cat de tare reusisei sa ma convingi sa-ti spun ceea ce simt,ca apoi sa ma urasc pentru asta,dar apoi sa rad pentru ca aflam ca gandeam la fel,sau cel putin asta vroiai sa ma faci sa cred.Mi-ai promis multe,si eram sigura ca sunt miciuni,insa ceva din mine refuza acest aspect,inecata parca de toate cuvintele frumoase pe care mi le imprimai in minte...Te visam in fiecare seara,ma gandeam incontinuu la tine,abia asteptam sa pot ajunge acasa sa raman doar eu cu tine in gand,pentru mine...erai deja aici,cand imi vorbeai imi vorbeai para fata in fata,cateodata as fi putut sa juri ca ma strangi in brate cu adevarat,ca toate scenariile alea nu sunt doar simple glume...Dar eu niciodata nu ascult,nici macar de mine insami,iar acum am reusit sa ies iar singura sifonata de pe aici,citind incontinuu mesajele pline de promisiuni...Inca imi mai vine sa zambesc cand imi amintesc cate ceva,dar fiecare zambet vine insotit de cate o lacrima.
Si totusi,multumesc ca te-ai prefacut ca-ti pasa,multumesc pentru timpul acordat.Nute inteleg,dar nici nu ma mai straduiesc....Si cum tot am reusit sa-mi astern aici gandul...imi lipsesti.

How could you be so heartless?

Unde disparuse soarele ala de ii incalzea inafara de casa,ferestre,lenjerie,chip pana si inima?Cand putuse sa se instaleze ploaia,mai grea si dureroasa decat grindina,cand se dezlipisera piesele unui joc de lego perfect,cand reusisei sa-i distrugi toate asteptarile,cand a ramas mai singura decat ultimul fir de nisip nescurs dintr-o clepsidra?
Toate se schimba putin cate putin in fiecare zi,fiecare crater se largeste cu cate un centimetru in fiecare moment.Sunt prea ocupata sa numar zambetele unor oameni ipocriti decat sa-mi vad prapastiile dezamagirilor cum ma inghit.Ma trezesc doar cand sunt aproape de fund,ma trezesc pe ultima suta de metri care imi permite sa schimb mai mult sau mai putin ceva,ma trezesc doar cand practic vreau sa fie prea tarziu.Imi e prea greu sa ma sinchisesc sa-mi cer scuze,sa recunosc ca am gresit,sa renunt la un orgoliu prostesc care ma leaga de cealalta baricada a unei iertari,sunt prea ocupata apoi sa vad cum ma salvez pe mine,nu relatiile dintre mine si ceilalti.
Dar stiti,voi,nenorocitilor,e mereu vina voastra!Voi nu stiti sa fiti alaturi de mine cand chiar am nevoie de voi,voi nu stiti sa ma ascultati cand vreau sa vorbesc dar tac,nu stiti sa ma imbratisati cand va dau la o parte,nu stiti sa ma intrebati ce am cand va spun ca nu conteaza,nu stiti sa ma sunati cand stau cu telefonul in brate si astept,nu stiti sa ma chemati afara cand am nevoie sa va vorbesc,nu stiti niciodata sa vedeti cum mai traiesc cand aproape simt ca mor.Nu stiti pentru ca nu-mi sunteti nici macar unul prieten,nici macar cunostinte,cand stiu ca peste vreo cateva luni nici salut pe strada nu o sa mai merit sa-mi mai spuneti.De cate ori nu am trecut la milimetri de unul dintre voi pe strada si ati uitat ca ma cunoasteti?In ultimele zile,tot mai des imi revad'prietenii din copilarie",surorile mele imaginarr,oamenii cu care imi imparteam jucariile,oamenii cu care am crescut,oameni pe care nu o sa-i uit toata viata mea,trec pe langa voi,ma priviti,va uitati in ochii mei,deschid gura sa va spun salut,vreau sa va iau in brate,vreau sa va trag unpic pe dreapta sa va reamintesc unde am fost,ce-am devenit,iar voi va intoarceti privirea fara sa-mi adresati niciun cuvant.Ma doare,sunt niste momente inutile,sunt niste intamplari asa fara sens,sunt niste cacaturi care se strang la un moment dat prea multe,nu stiu cum sa le mai adun,cum sa le mai ingramatesc sa mai incapa,unde sa le mai risipesc sa nu le mai am.Toate depresiile astea sunt ca niste boomerang-uri,incerc sa le arunc,sa le ascund,dar mereu se intorc,mereu ies la iveala in cel mai nepotrivit moment.
Mai e faptul ca,una peste asta,ma simt singura.Cutreier bulevardul cu mp4-ul in urechi.Ascult melodii vesele,zambesc,apoi imediat din tot playlistul imi pune te miri ce melodie de dragoste,si  bataile inimii devin mai accelerate,ochii parca se umezesc,obrajii se inrosesc si incet incep amintirile ma napadesc.Ies la lumina anumite sentimente de dor,pe care sperasem sa le uit acasa in timp ce ma plimbam,apoi mai vad pe bulevard niste inimioare rosii de plus cu vreun "te iubesc" nesimtit asternut" din toata dragostea" cusut cu ata alba pe un fond rosu si nu pot sa tot vad cate cupluri ,cate intreguri vad pe strada.Incet sa ma simt precum ultima jumatate fara pereche de pe acest teritoriu.Chiar toti sunteti grupati 2 cate 2? Chiar trebuie sa-mi sfidati simatimentele tinandu-va adorabil de mana?Chiar trebuie sa va aud multumindu-va unuia altuia pentru ca existati unul pentru celalt?Chiar trebuie sa va vad privindu-va si zambindu-va,chiar trebuie sa vad plutind in aer intre voi o unda de dragoste parca care va apropie,chiar trebuie sa va aud adresandu-va cuvinte siropoase si tampite de iubire?Chiar trebuie sa-mi imaginez ca  voi sunteti aia 2 oameni  perfecti dintr-un final al vreunui film de dragoste cu happy-end?Chiar trebuie sa-mi privesc telefonul sub pretextul ca ma uit la ceas sperand totusi sa primesc vreun semn de viata din partea cuiva?Chiar trebuie sa te sun sa vreau sa iesim iar tu sa fi cu altcineva si sa ma chemi si mie doar asa de fatada?Chiar trebuie sa mi se franga inima din orice tampenie?Chiar trebuie sa fi devenit sensibila ca dracu,sa-mi vina sa plang din orice?
Am inceput iar sa ma simt singura,si imi e frica sa raman asa,sa raman singura asfixiata de propriile ganduri,sa pun iar cap la cap fiecare situatie,sa-mi numar prietenii,sa ma uit in agenda telefonului sa-mi amintesc de cineva uitat,sa ma intreb cand s-au schimbat atatea,sa-mi amintesc perioade de vreo 2 saptamani cand ma imprietenisem super bine cu cineva incat as fi putut sa jur ca va deveni cel mai bun prieten,iar dupa cateva zile sa dispara orice apel,orice mesaj,fiecare conversatie sa devina din ce in ce mai monotona,fiecare hug sa devina din ce in ce mai indiferent.Pe mine una...ma doare.

Ne invaluia parfumul zmeurei presate in lumari.Se auzea pianul trimitand pasiune din clape.Iti simteam respiratia calda atingandu-mi pielea.Iti simteam degetele jucandu-se cu parul meu,iti simteam buzele mangaindu-mi obrajii.Un fum de tigara ne-a apropiat gurile intr-o singura persoana,mi se zgariau buzele de buzele tale,dintii mi se loveau in miscarea agitata a unui sarut.Tremuram amandoi.Focul ardea strasnic transpirandu-ne trupurile deja fierbinti.Ne omogenizasem intr-o singura persoana.
~Baiatul visurilor mele era un fotograf,cu aptitudini de muzicant care dis de dimineata sa ma trezeasca cu blitul aparatului,sa-mi faca poze nud in razele apusului,sa-mi cante slagare sub clar de luna.Sa pot sa-ti imbrac camasile largi in zorii diminetii,sa iti pregatesc o cafea mereu nepotrivita dar care iti va placea oricum pentru ca imi poarta amprenta,sa incerc sa-ti fac clatite si sa distrug bucataria,sa vreau sa-ti fac surprize in fiecare zi.Sa pot sa ma plang ca mi-e frica sa te pierd iar tu sa razi de naivitatea mea,sa-mi stergi zambind lacrimile din ochi,sa ma strangi la pieptul tau si sa-mi promiti eternitatea...Sa ma minti,sa imi intretii starea cu fericire,sa imi razi numai mie,sa ma strangi intamplator in brate,sa  adorm cu capul pe pieptul tau,sa-ti ascult inima cum bate si sa simt inca emotiile pe care le simteam la inceput.
                Tu nu  erai baiatul visurilor mele,intre timp ai devenit acela.Cu tine imi fac iluzii naptea inainte de culcare,si tu mi-esti primul gand la rasarit.Tu esti cel la care ma gandesc cand aud cuvantul"iubire",numele tau il rostesc cand ma intreb de cine sunt indragostita.Tu nu ma fotografiezi cu aparatul,insa simt in privirea ta cum ma scanezi si ma setezi drept wallpaper asupra sufletului tau.Simt cateodata sinceritatea in stralucirea si dilatarea pupilelor tale privind in ochii mei,simt blandetea,delicatetea cu care ma atingi de parca ti-ar fi frica sa spargi un exponat antic al unui muzeu scump.
             Imi e frica in schimb sa-ti spun...Eu care dadeam sfaturi de curaj,eu care eram atat de indrazneata,ma simt atat de timida intr-un asemenea moment.Simt ca incep sa ma transform cand sunt in preajma ta.Cand nu esti aici,imi promit mie ca data viitoare o sa-ti spun...Cum apari imi furi rasuflarea,imi incalcesti cuvintele,imi stopezi replicile inaine sa apuc sa le spun.
          Imi e frica sa iti spun niste cuvinte pe care le folosesc zilnic!Pentru ca vreau ca oamenii sa stie ceea ce simt,dar imi e frica.Nu gasesc motive sa explic de ce,dar imi e frica.
          E doar  o foaie rupta din sufletul unei adolescente,sunt doar niste sentimente asternute in van,sunt doar niste maini care se impreuneaza si ar trebui sa ramana precum 2 piese de puzzle care au fost intr-un intreg o data,au fost taiate si predestinate sa se gaseasca si sa ramana lipite asa,sunt doar niste minute risipite fara rost,e doar imaginatia care joaca feste tuturor.Dar totusi nu te mint cand incerc,chiar incerc sa-ti spun ca...

Te iubesc.
       

Ma chinui cu amareala unei cafele reci intr-o dimineata mohorata.Mi se desenasera pe geam inimi de zapada,iar lumina alba a omatului imi deschisa pleoapele grele,descatusandu-ma dintr-un somn neatent.Am adormit cu telefonul in mana,simtindu-ti respiratia in ureche,ultimul lucru pe care il auzisem stiu ca era ,, esti complicata. ce ma fac eu cu tine?",moment in care am adormit cu zambetul pe buze.In decursul noptii am avut cosmaruri.Mergeam de mana impreuna pe un camp verde...Cu fiecare pas cu care inaintam incepeam sa ma sufoc,verdele se transforma in gri,apoi din partea opusa venea alergand de fericire cu 2 flori rosii in mana apropiindu-se de mine.Mi-ai dat drumul la mana,si ai fugit la ea. Ai luat-o in brate si ai ridicat-o in aer.Era o bula colorata in care va aflati voi 2....iar eu eram singura,intr-o lume black&white.M-am trezit apoi intr-o camera a unui spital de nebuni,imi simteam mainile stranse,nu le puteam misca...La o privire mai atenta mi-am dat seama ca eram intr-o camasa de forta,dar nu eram nebuna.Imi simteam doar gatul uscat si auzeam tipete.Ascultam atenta cand ti-am putut deslusi vocea printre cele 10 tipete simultane care se repetau la infinit pe acelasi ritm,aceeasi tonalitate.Apoi te-am auzit.Vroiai sa-ti dea drumul,urlai numele unei fete.Purta acelasi nume ca al meu dar stiam ca nu persoana mea era cea vizata,dupa tine urlau altii fiecare cu cate un nume diferit in glas...Apoi m-am trezit.
Imi era frig,dar eram transpirata,aveam lacrimi in ochi,tremuram,si inca vedeam cum telefonul numara secundele apelului.Nu stiam daca ma mai auzi dar ...cu o voce tremurata,simtind ca parca imi dau ultima suflare am hotarat sa mi-o folosesc spre a rosti un simplu si stupid "te iubesc".Prin coincidenta,atunci mi s-a inchis telefonul.<>.
Dupa vreo 10 minute,m-am dezmeticit si am fugit in bucatarie.Nu-mi aminteam sa fi baut cafea in seara anterioara,dar...cu toate astea cafeaua ma astepta rece in mijlocul mesei acompaniata de un fursec cu ciocolata.
-Stai putin!Eu nu beau cafea.De aceea ma dezgusta acest miros,aceasta aroma.Ce-i cu mine? Mai e cineva cu mine in casa?
-Buna dimineata iubito!Ai adormit tarziu aseara.Ti-am auzit vocea suspinand pe la miezul noptii.S-a intamplat ceva?
-Cine esti?De ce esti aici?Ce vrei?
Incepuse usor sa se transforme in alt om,luase chipul tau si incepusa sa rada.Apoi,ca si cum as fi privit un tablou cu multe cadre incadratate intr-unul,chipul s-a multiplicat,se formase o sfera in jurul meu si te simteam batjocorindu-ma.
Tot un vis,vise in rama.Am incepand sa plang de-a dreptul.Acum decat fereastra imi pastreaza urma respiratiei sacadate.Inima incepuse sa-mi bata tare,mai tare ca oricand,mi-o simteam in fiecare centimetru din corp,aveam emotii,lilieci in stomac nu fluturi,si eram dezorientata.Toata ziua mi-am petrecut-o la fereastra,privind pasii fiecarui trecator lasand in urma sperante,amintiri,iluzii si iubiri...