Promisiuni...

de ce toti promiteti chestii pe care niciodata nu vi le asumati?de ce toti va intersectati intr-un punct comun? de ce toti reusiti sa ne faceti sa ne calcam pe orgoliu,sa le dam dracu de principii,sa avem iar incredere dupa o perioada in care eram sigure ca acest lucru nu va mai fi posibil ca apoi toti sa ne aduceti la total acelasi rezultat?
Nu stiu cum ai reusit si tu sa ma faci sa cad in aceleasi grave sentimente pe care speram sa nu le mai simt pentru cineva...nu pot sa-mi dau seama cum ai reusit sa te infiltrezi,precum apa printre pietre,in cele mai adanci cicatrici ale inimii mele si sa te faci remarcat.Nu as fi zis la inceput ca se va ajunge asa departe,credeam ca e doar o joaca dinasta stupida...Fara sa-mi dau seama insa,discutiile au devenit mai dese,mai intense,mai intime,mai personale,mai romantice...Iar eu am reusit iar sa calc stramb sa cad iar in capcana atractiei universale.Cand gandesc in perspectiva mi se pare o tampenie,cum poti sa te indragostesti asa dintr-atat lucru? Cat suflet poti sa pui pentru cineva pe care nu-l cunosti?Ti-am spus,si iti repet:eu nu stiu cine esti,poate nu te iubesc pe tine,dar pe cine cunosc din tine am inceput sa-l iubesc la nebunie.Credeam ca voi fi intr-adevar o exceptie de la niste reguli pe care ti le-ai impus din nu stiu ce cauza,credeam ca se va putea  transforma intr-adevar intr-o scena din filmele siropoase pe care le tot discutam in alea cateva minute pretioase in care vorbeam noaptea,la telefon,inainte de culcare,am indraznit sa cred in cuvintele tale de inceput,care culmea,in loc sa se amplifice,se rarisera.Cu toate astea,inca erai aici,inca reuseai sa ma faci sa rad,inca reuseai sa ma scoti din depresii,inca reuseai sa ma faci sa ma adancesc si mai mult in lacul asta nenorocit de regrete,dezamagiri.Cum poti sa-ti schimbi dispozitia in cateva ore? E vorba de ceilalti? De parerea celorlalti?De ce iti pasa?Ma minteai ca vrei sa fi decat cu mine,ai nevoie decat de mine...Poate din intamplare iti amintesti cat de tare reusisei sa ma convingi sa-ti spun ceea ce simt,ca apoi sa ma urasc pentru asta,dar apoi sa rad pentru ca aflam ca gandeam la fel,sau cel putin asta vroiai sa ma faci sa cred.Mi-ai promis multe,si eram sigura ca sunt miciuni,insa ceva din mine refuza acest aspect,inecata parca de toate cuvintele frumoase pe care mi le imprimai in minte...Te visam in fiecare seara,ma gandeam incontinuu la tine,abia asteptam sa pot ajunge acasa sa raman doar eu cu tine in gand,pentru mine...erai deja aici,cand imi vorbeai imi vorbeai para fata in fata,cateodata as fi putut sa juri ca ma strangi in brate cu adevarat,ca toate scenariile alea nu sunt doar simple glume...Dar eu niciodata nu ascult,nici macar de mine insami,iar acum am reusit sa ies iar singura sifonata de pe aici,citind incontinuu mesajele pline de promisiuni...Inca imi mai vine sa zambesc cand imi amintesc cate ceva,dar fiecare zambet vine insotit de cate o lacrima.
Si totusi,multumesc ca te-ai prefacut ca-ti pasa,multumesc pentru timpul acordat.Nute inteleg,dar nici nu ma mai straduiesc....Si cum tot am reusit sa-mi astern aici gandul...imi lipsesti.