Ce te intereseaza?

luni, 2 aprilie 2012

Room 105.

Am realizat ca de cand te-am cunoscut si mi-ai furat noptile si somnul si linistea cu vocea vesela,senina din mijlocul noptii sau cu mesajele care,inevitabil,imi fac inima sa alerge cu sute de batai pe minut am inceput sa asociez cam tot ce e in jurul meu cu tine:cerul parca nu-i asa albastru ca azuriul ochilor tai si nici valurile marii nu sunt atat de turcoaz ca nuanta lor in lumina lampii aproape stinse ce ne veghea pasii in toiul noptii pe podeaua care scartaia si care ne trada miscarile,nici crema nu mai e atat de fina si nu-mi binedispune pielea ca degetele tale care se plimbau nestingherite pe pielea mea rece care se incalzea incet,incet,nici somnul parca nu-mi mai e la fel de dulce fara reprizele in care ma trezeai doar pentru ca te intorceai ca sa ma strangi in brate si nu spuneam nimic,doar adormeam la loc cu un zambet sincer pe fata,cafeaua de dimineata si-a pierdut gustul caci cuvintele tale nu o mai indulcesc si zaharul nu imi mai creste glicemia in niciun fel,tigara iarasi si-a pierdut efectul,gustul,rostul pentru ca nu mai am saruturile tale sa imi mangaie buzele dupa ce am atins filtrul tigarii,ferestrele sunt mult prea dure cand sufla vantul ala rece sa-mi aeriseasca camera si bratele tale nu mai sunt acolo sa ma incalzeasca,patura e mult mai goala,prea nefolositoare fara pieptul si palmele tale care sa-mi foloseasca drept cel mai bun asternut pe care l-am detinut vreodata si plimbarile,plimbarile par atat de lungi,atat de neinteresante fara mana ta,fara degetele tale printre care le inclestam pe ale mele,fara tine,care sa ma faci sa rad,astfel incat as fi prelungit kilometrii catre infinit si timpul trece atat de greu fara tine,minutele se transforma in ore,secundele nu-mi mai dau pace,ticaitul ceasului pare ca se joaca cu nervii mei cand astept un raspuns de la tine,pe cand,cand erai langa mine nu puteam sa-l fac sa se opreasca,sa taca,sa inghet timpul sa pot prelungii linistea si sederea in  bratele tale la purul nesfarsit.Probabil ma regaseai adesea uitandu-ma la tine absent,nemotivabil,cu cateva picaturi de apa stranse in coltul ochiului,cu verdele pupilei unpic mai accentuat,cu buzele tremurande,cu fruntea incruntata si mainile timide care nu-si doreau sa-ti mai dea drumul si nu intelegeai...Nu intelegeai pentru ca cele mai importante lucruri nu au nevoie de intelegere,ci de aprobareNu cred ca e chiar dragoste dar ceva inauntrul meu asta imi urla,si nu inceteaza sa mai tipe cand nu esti prin preajma..Pupicii timizi si dragalasi pe varful nasului si pe crestetul capului adormit pe pieptul tau nu m-au ajutat sa te uit si nici saruturile salbatice,apoi lente apoi bestiale nu imi dau pace amintirilor sa se desparta.Toate secventele astea par  a fi reteta perfecta spre un dor nefericit,dorul de a ma iubi fara sa ma iubesti.Mi-am umplut capul de momente,de retete,de sentimente si de categorii.Mi-am dominat propria persoana prin tine,prin nenumaratele clipe frumoase cam ca atunci cand te loveam cu pernele,cand te intaratam,cand radeam nestapanit,cand ma opream doar ca sa te privesc mai tare si sa rad din nou,si tu iti savurai nepasator din tigare ca apoi sa te napustesti dintr-o data asupra mea si sa ma inveti minte,ca atunci cand reuseai sa-mi distrugi fanteziile intr-o secunda,cu 4 cuvinte si ma suparam,deveneam imbufnata si ma "ascundeam" sub patura doar pentru ca stiam ca o sa ma tachinezi si nu o sa ma lasi sa raman suparata,iar apoi am plecat si  te sicanam si eu pe tine si ca sa ma comport cum se cuvine imi dadeai cateva portii de gadilat doar ca sa ma faci sa rad fara sa fi vrut macar asta.Numai noi 2,pixul si tabloul stim ca am lasat in urma noastra cateva expresii,semne si cuvinte idioate care sa aduca aminte cuiva de tampeniile care ne treceau prin cap cand eram impreuna.As vrea ca dimineata sa nu mai fie atat de rea cu mine cand ma trezesc si nu mai gasesc un somnoros notoriu care ma lasa singura sa vorbesc ,sa ma gandesc sa ma trezesc ,el necontenind sa schiteze vreun gest.E rea doar pentru ca imi era drag sa-ti privesc genele lungi si negre inchise peste pleoapele ce acopereau un frumos chihlimbar albastru,pretios, si imi placea sa vad cum motai ca un motan fericit,pierdut pe undeva departe,si imi placea sa te simt dupa cum ma strangi in brate,cum imi iei capul intre palme si imi umpli fata de saruturi si de zambete nenorocite care ma faceau atat de fericita si trista acum cand imi lipsesc groaznic de rau.Cine s-ar fi gandit ca poate,o sa ajung sa te ador?Si cine ar fi zic cu cateva luni in urma ca toate prostiile pe care le vorbeam si iluziile pe care le cream in cunostinta de cauza o sa faca parte din monotona realitate?Si cine m-ar crede daca i-as spune ca nu-mi mai pasa de prejudicii si superficialitate si tot cand langa tine simteam ca sunt in stare de orice,ca nu-mi mai pasa parca atat de tare de ce credeau celelalte,pentru ca fiecare in parte te placea.Ca stiai cum sa iei omul,sa-l conduci cu rasul si cu buna dispozitie pana la poarta unei seri reusite.Ma simteam mai puternica atunci cand urlai la mine pentru ca aveam tupeul sa-mi ridic tonul peste al tau ca in final sa putem sa tacem amandoi,vorbind mai mult cu gesturile,cu privirea decat cu vorbe.Aa da si cum as fi putut sa uit sa mentionez ca pana si pofta de mancare imi trecea cand ma hraneam cu buzele tale,cu pielea ta,cu mirosul tau si cu privirile tale sau cu tigarile ce se asezau nici nu mai stiu cand printre degete.Dar mancarea pe care am reusit sa o inhat a fost atat de delicioasa si imi facea atat de mare placere sa te vad mancand atat de pofiticios si de nepasator si de bucuros.Mi s-a facut dor pana si de injuraturile pe care ni le adresam in gluma,fara sa credem vreun moment in ele,doar pentru ca ne detensionau si ne amuzau si ma faceau sa rad,sa rad atat de sincer, sa plang doar pentru ca stiam ca toate o sa se termine brusc,prea brusc,prea repede,prea putin durand toate,toate.Iar tu nu ma lamuresti deloc cand,fara sa vrei te contrazici singur,dar asta macar insamanteaza acolo o mica speranta ca candva toate scanteile astea vor putea sa imi mistuie judecada cu o diamai flacara care,eventual,sa nu se mai stinga.Pana una alta,pisi,imi lipsesti.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Tu.

Printr-o zi de august absolut caniculara,cand vantul imi strabatea volanele rochitei si parul imi era ars de catre soare si bulevardul mi se oprea sub picioare pentru a-l strabate fara limita de timp te observasem impreuna cu alti cativa prieteni,eu fiind insotita de cea mai buna prietena.Aparent,prietena mea iti cunostea unul dintre prieteni asa ca nu a fost foarte greu sa intram in vorba cu voi.Erai arogand,enervant,idiot si ca prima impresie te-am urat clar si irefutabil.Glumeai pe orice tema si indiferent de cele spuse de mine nu-ti schimbai in vreun fel comportamentul.Nu am mai incercat sa te schimb si te-am lasat sa-ti dai seama de la sine ca acel tip de conversatii nu este unul potrivit.A doua zi profitaseram de vremea frumoasa si ne-am aruncat in bratele unei piscine cu apa rece.Imi era frig astfel ca am apelat la bratele tale sa-mi tina cateva minute de cald.Apoi ne-am intins pe patura cu privirea atintita unul in ochii celuilant.Soarele nu mai era un impediment de a ne privii fara limite si fara obiecte si de a ne zambi incotinuu.Nu mai conta ca incet incet incepeai sa te schimbi din antipatic in orice altceva iar eu,cred,ca-ti devenisem oarecum simpatica.Ma apucase o stare aiurita ca de obicei  si tu incercai sa ma faci sa ma simt  mai bine si sa ma faci sa rad prostindu-te.Apoi intalnirile noastre deveneau din ce in ce mai numeroase si mai ciudate.Eu incepeam sa te plac iar tu evident incepusei sa ma placi.Noptile stateau de veghe conversatiilor interminabile la telefon cand nu ne puteam lua la revedere decat cand telefonul se inchidea automat.Si au mai urmat apoi mesaje de buna dimineata unul inaintea altuia astfel incat fiecare sa se trezeasca cu un zambet frumos conturat pe fata.Dar lucrurile se complicau pe masura ce deveneam din ce in ce mai apropiati si conversatiile tindeau sa se lungeasca din ce in ce mai mult.Apoi,nehotarati fiind inca, ne-a prins scoala cu total alte treburi si conevrsatiile se rareau,mai vorbeam noaptea la telefon si chiar daca imi era foarte somn si trebuia sa ma trezesc foarte de dimineata,vocea ta imi era un bun antidot pentru asta si adormeam cu un zambet imens pe fata trezindu-ma inca cu mesajele interminabile de "buna dimineata".Nu ne-am mai vazut mai deloc,insa asta nu putea decat sa-mi accentueze dorul de tine.Si apoi mai erau frumoasele intalniri intamplatoare cand nu mai era nevoie de cuvinte ci doar de fapte:iti saream in brate si iti simteam inima batand nebuna si vocea intimidata precum si o expresie surprinsa si eu zambeam:necontenit si simteam cum fericirea imi umbla prin vene si se oprea doar cand imi dadeai drumul din stransoarea extraordinara a bratelor tale.Apoi ne pierdeam din nou dar niciodata nu am putut sa te uit sau sa ma uiti.Nu conta ca nu am putut niciodata sa punem un final sau sa facem ceva constructiv din asta,am fost mereu mai mult decat prieteni si mai putin decat iubiti,cu toate ca in prima faza,tu ti-ai fi dorit mai mult.Dar inima mea nu era de acord sau cel putin refuza cu incapatanare.Apoi...rolurile se inversau incet incet,apareau din nou apropo-uri care se duceau pe apa sambetei ca de fiecare data.Ne certam,stateam fara sa vorbim cu toate ca am fi avut atat de multe sa ne spunem.Si ma gandeam emreu la tine,chiar daca nu de multe ori o aratam.De fiecare data eram sigura ca totul s-a terminat:definitiv dar mereu exista un moment care sa ma contrazica fara argumente contra sau pro.Cu toate ca nu erai des langa mine sa ma strangi in brate,sa-mi saruti fruntea sau sa-ti aud vocea vorbindu-mi sitam ca iti lipsesc si ca in ciuda tuturor lucrurilor,ma iubesti.Dar toate lucrurile frumoae au nevoie de un dram de complicacitate si trebuie descurcate in vreun fel sau altul:cand ambii doresc asta.Dar tu erai prea las,te dadeai batut in fata altora care vroiau doar sa-si bata joc.Preferai sa le rpedai terenul decat sa lupti pentru castigul tau si te uram pentru asta.Dar mereu,tot la tine ma intorceam...Imi era dor,iti era dor si asta iesea la suprafata cand dupa cateva zile bune ne regaseam unul in cuvintele celuilalt si mai ales cand,intamplatot,ca de obicei,pe strada, veneam si nu ti-as mai fi dat drumul dintr-o imbratisara nesfarsita...Si de cate mi-ai promis ca o sa faci ceva in privinta asta,ca o sa-ti clarifici sentimentele si o sa-ti invingi teama si de cate ori si eu am promis ca o sa fiu acolo si cateodata nu eram.Eram amandoi la fel de complicati si de nehotarati si de cretini amandoi si uneori mult prea incapatanati dar asta era ceea ce facea totul special intre noi doi. Iar acum m-am saturat sa tot spun si sa nu fa cnimic in privinta asta,cu toate ca asta era modul in care tu jucai acest joc si m-am hotarat sa-ti si arat facand pe dracu in patru sa vin sa te vad,sa te ascult, sa te observ sa te privesc fara orpire si sa zambesc dar nimic nu a fost de-ajuns pentru tine si m-ai dezamagit.M-ai facut sa cred ca ,daca pentru mine sentimentele se dezvoltasera si totul devenea din ce in ce mai clar,pentru tine ele regresasera si nu mai priveam prin aceleasi lentile.Si iar s-a incheiat totul cu o cearta,cu plansete,cu vise pe toata dura noptii care sa ma innebuneasca dimineata si cu nenumarate ganduri contradictorii care sa ma debusoleze si mai mult lasand in urma lor o dara clara:ca in ciuda tuturor,mie imi e dor.

marți, 31 ianuarie 2012

Doar doi noi doi.

Nu stiu cu ce sa incep  ca nici nu stiu ce stare ma domina.Inauntrul meu se zbat mii si mii de stari,de sentimente si nu mai stiu cateodata cum sa le fac fata.Cred ca totusi cel mai intens e dorul,urmat de fluturasii din stomac cauzat de imaginile care mi se rasucesc in minte dupa care urmeaza o nevoie acuta de a te strange in brate,de a-ti gusta buzele,de a-ti simti mirosul,de a te tine de mana,de a-ti privi zambetul,de a-ti zambi,de a ma uita infinit in adancul ochilor tai albastrii pentru ca apoi sa zambesc si sa ma intrebi de ce si sa nu-ti raspund si doar sa-mi largesc zambetul.Dar toate astea parca tot la dor s-ar incadra...Iar brusc,toate melodiile de dragoste care se tot repeta intr-un playlist plictisit devenisera despre tine si versurile ne descriau pe noi pentru ca ultima fraza sa mi se atribuie mie "i'm broken".
Primul lucru pe care mi-l amintesc era faptul ca ma duceam sa privesc pe geam privelistea aia frumoasa ce ti se asternea la geam si tu veneai tip-til in spatele meu cuprinzandu-mi trupul rece in brate,strangandu-ma,sarutandu-mi gatul,soptindu-mi apoi glume pe care numai noi le-am fi inteles apoi intorcandu-ma cu fata,cuprinzandu-mi capul in palme si dezmierdandu-mi buzele cu dulcile tale buze iar apoi m-ai fi strans din nou in brate,ti-ai fi plimbat degetele prin parul ravasit,m-ai fi ridicat,m-ai fi invartit si m-ai fi aruncat in pat incepand sa ma gadili.Si ne-am fi jucat,nepasatori,iubareti asa cum eram dintotdeauna si ti-as fi ascultat rasetul la nesfarsit,pe repeat fara ca vreodata sa ma satur.
Ma intreb daca tu mai ai idee ce-am vorbit in vreme ce eu nu pot sa uit nici macar punctele de suspensie din glasul tau sau intensitatea vocii sau modul in care expresia fetei ti se schimba dupa fiecare propozitie sau cum tresaream de fiecare data cand degetele intrau in contact cu pielea mea timida sau modul in care dupa un prelung sarut aveam lacrimi in ochi pe care le ascundeam glumind cu tine.Ma intreb daca stii ca atunci cand mi-ai spus ca ma iubesti,inima a tresarit inauntrul meu,o luase razna iar frica intervenise peste ea si primul lucru pe care ti l-am putut spune a fost ca "nu te creD" cu toate ca sufletul urla ca si el te iubeste.Ma gandesc ca nici nu ai idee ce sentimente ai putut creea inauntrul meu in momentul in care ai adormit tinandu-ma strans in brate,cand iti puteam ghici sinceritatea din bataile accelerate ale inimii si rasuflarea grea ori palma care ma tinea strans la pieptul tau,pe care nu as fi vrut vreodata sa o inlatur,ea facandu-ma sa ma simt mai in siguranta ca niciodata.Sunt constienta ca tu habar nu ai ca ai dat viata unei noi persoane atunci cand am putut sa-ti privesc toata noaptea chipul cu nesat si ca am innebunit cu gandul ca te-as fi putut pierde vreodata si astfel de momente vor ramane amintiri.Stiu de altfel ca atunci cand vorbeam cu tine nu ma auzeai,visai probabil alte lucruri,iar eu iti declaram tot ceea ce nu puteam sa-ti spun cu ochii treji.Nici nu stii macar ca am plans spunand toate acele cuvinte,nici nu stii ca pleoapele imi cadeau grele dar preferam sa le vad inchise pe ale tale decat pe ale mele si frigul imi incerca senzatii pe pielea calda dar iti cedasem patura tie si imi era de-ajuns imbratisarea ta.Nu stii nici macar ca aia a fost cea mai frumoasa noapte din viata mea si ca saruturile tale pe frunte dintre atipeli imi dadeau curaj,creau o luptatoare inauntrul meu si mai presus de toate imi dadeau sa gust cu nesimtire din fericirea de a ma gasi langa tine,unde simtisem ca imi era locul de la inceput. Habar nu ai,si sunt sigura de asta,ca in momentul in care mi-ai spus"vorbim acasa" cu toate ca  nu aveam vreo locuinta comuna,m-ai facut sa ma simt mai bine-venita si mai acasa ca insasi propriul meu camin.Si mai sunt sigura de altfel ca nu stii ca acolo,in patul ala,printre cearceafurile transpirate ti-am lasat o bucata din inima mea,din fericirea mea,din iubirea mea si mai presus de toate un album cu memorii al carui copie il port cu mine peste tot.Se grabise crunta dimineata sa faca saorele sa rasara iar eu sa-i vad reflexia in ochii tai obositi,somnorosi si albastrii...albastrii ca cerul senin pe care il aveam deasupra capului  de cand am fost cu tine si eu ma intristasem cu gandul ca tot acel vis frumos se terminase si trebuia,vrand sau nevrand,sa ma izbesc de realitatea asta idioata care nu ma scapa si necazuri si ranchiuna.Dar nu m-ai lasat sa ma indepartez asa usor,m-ai tintuit acolo cu zambetul tau,cu glumele tale care probabil numai pe mine m-ar putea amuza si  imbratisarea ta imi punea lacat picioarelor care nu ar fi vrut oricum sa paraseasca incaperea in care in sfarsit ne gaseam amandoi...Erai grabit dar nu conteaza caci vreau sa cred ca nici tu nu ai fi vrut sa ma lasi sa plec fara sa ma urmezi,fara sa ma prinzi din urma si sa ma aduci inapoi.Dar incet incet te-ai distantat de mine,drumul dintre noi se marea din ce in ce mai tare cu fiecare zi care trecerea fara sa ma cauti cu toate ca zilele mele se scurgeau pline cu ganduri care se indreptau spre tine si apoi nopti fara somn si vise doar cu ochii deschisi urmate de lacrimi care mi le goleau ca sa-mi umple sufletul de noi iluzii pe care intr-o alta noapte,mi le-ai spulberat...Si te iubeam,scumpule...Te iubeam... si tare mi-as dori sa scap de dor,de dorul asta cumplit care nu ma slabeste nicio clipa.



luni, 30 ianuarie 2012

Castiga un machiaj profesional si o sedinta foto cu unul dintre cei mai buni fotografi din Romania!!














Castiga un machiaj profesional si o sedinta foto cu unul dintre cei mai buni fotografi din Romania!!
Te visezi model? Vrei sa participi la o sedinta foto cu fotograf si make-up profesionist? Trimite cateva fotografii neretusate (sa se vada bine fata) la adresa de email tinyturturel@yahoo.com si drumul catre celebritate iti va fi deschis. Aceasta sansa nu te costa absolut nimic. Pentru detalii sunati la 0760.70.33.11 (Gabriel Barcan). Fetele selectate vor merge intr-una din zilele 20, 21, 22 sau 23 februarie, orele 13:00-17:00 la hotelul Golden Tulip Times din Bucuresti unde vor participa la sedinta foto. Mai sus puteti admira cateva dintre machiajele Renatei Abdullaeva.












marți, 17 ianuarie 2012

Razboi de sentimente.

In multele seri in care somnul nu ma considera o prada prea buna si peretii imi servesc drept cel mai interesant ecran pe care l-as putea privii sau cerul instelat se ofera,alaturi de luna,sa-mi stea de veghe...Imi amintesc vise.Apoi tresar gandindu-ma ca le uit fara sa vreau si sunt dezamagita realizand ca ma schimb pe zi ce trece iar idealurile,amintirile,visele se schimba si ele:se dezvolta sau...se sterg.
Stiti vreunul dintre voi ca marea mea pasiune atunci cand eram copil era circul?Ii invidiam pe acei acrobati carora nu le era teama sa se arunce in aer,sa zboare pentru cateva secunde iar apoi sa se arunce in aplauzele si privirile uimite ale spectatorilor.Ii admiram pentru ca traiesc oarecum sub anonimat,dar nu le pasa ca lumea sa-i recunoasca dupa chip,cat sa fie recunoscuti dupa figurile pe care le savarsesc in spectacole.Cand eram singura,intre acesti albi patru pereti ai camerei mele ,incercam sa imit femeile acelea elastice...Si ma intristam uneori cand nu reuseam sa ma transform in vreo figurina stranie ca rezultat al vreunei incrucisari de maini sau de picioare  dar ma ambitionam,exersam zilnic pana intr-un final reuseam si toata ziua imi era asigurata cu fericire,euforie si extaz.
Marea mea dragoste pentru circ  a inceput in ziua in care tata m-a luat de mana si m-a dus la circ.Eram emotionata.Strazile se ingustau in fata pasilor mei timizi,copacii isi strambau forma cand ma observau trecand pe langa ei,oamenii pareau sa ma priveasca suspicios,iar altii pareau sa fie fericiti pentru mine.Dar toate cladirile alea impunatoare ce imi gazduiau admiratia,toate barurile ale caror oaspeti isi intorceau privirile asupra mea,vocea tatalui care ma incuraja si mai ales strangerea puternica de mana ma facea sa fiu sigura ca am un loc rezervat intr-o rascruce de drumuri.
Imi amintesc ca m-a intampinat un clovn de sex feminin pe care tata mi-a spus sa-l strig "chiriusa"...Parca eram un pachet mult asteptat caci tata m-a predat ei,ea mi-a strans cealalta mana tremuranda si m-a dus sa vizitez animalele.Am trecut pe langa custi obtinand curaj cu fiecare cusca pe langa care treceam,astfel ca,ajunsa langa cusca leilor am izbutit sa scap din stransoarea degetelor ei si am fugit la lei.Ma asteptau si ei,asemenea celorlalti.Mi-am varat mana printre gratii si le-am atins mustatile,apoi,tragand o mostra zdravana de aer in piept le-am atins botul.Nu m-au muscat si mi-au cuprins mana in sarutari  si mi-au umplut chipul de fericire.Ei imi apartineau si eu apartineam lor,acelei lumi,era facuta pentru mine.
Apoi am crescut,am uitat de spectacolele de circ si am inceput sa fac acrobatii si sarituri riscante cu inima,incepand sa scuip,ca un fachir,flacari preschimbate in vorbe grele sau sentimente care,tinute inauntru,uneori dau pe afara.Am inceput sa ma aseman cu un puzzle,de cele mai multe ori incomplet,cu cateva piese pierdute,foarte rar de-a dreptul implinit.Diferenta e ca eu sunt un puzzle intr-o continua schimbare:piesele se schimba mereu si mereu,uneori inainte sa fie puse la locul lor,uneori pleaca chiar si atunci cand se potriveau perfect...Uneori dispar.Am momente in care simt ca in sfarsit puzzle-ul e complet,dar imediat ce simt asta o piesa din puzzle se destrama si ea la randul ei in mai multe bucatele,in realitate piesa aia,este piesa mea de rezistenta si se afla undeva in dreptul pieptului,in interior.
Apoi incepeam sa asemuiesc multele indoieli,dileme si mini-probleme ale adolescentei mele cu fiecare firisor de par,si fiecare bucatica taiata din el la frizerie.Priveam mersul la frizerie precum un nou prag pe care sa-l trec,un nou inceput care ma asteapta sa-l  valorific.Frizerul habar nu avea ce probleme imi inlatura atunci cand imi taia din par,habar nu avea ca cu fiecare bucatica de par care cadea imi disparea si cate o ingrijorare iar zambetul mi se largea pe chipul tamp si confuz de mai intotdeauna.
Atingand alte varste,ma apropiam din ce in ce mai tare de dezamagiri,de promisiuni incalcate si de alte bazaconii de oameni mari,pe care oricat de tare mi-ar fi placut sa le trec cu vederea,erau constante si niciodata nu se  imprieteneau cu odihna,fericirea si linistea pe care mi le doream si de care,rar,aveam parte.
Implicit,am avut de facut greseli,de suportat consecinte,de confruntat stari aiurite si a trebuit sa fac fata multor impulsuri de moment.
In ciuda acestor multe semnificative lucruri despre mine,inca nu am fost capabila sa aflu cine sunt...

vineri, 13 ianuarie 2012

E vineri si sunt indragostita.

ma gandeam astazi ca nu cred ca exista rai,iad,agonie,extaz,moarte,pasiune si toate astea.Pentru simplul fapt ca se spune ca e greu sa le atingi,sa le cunosti iar eu consider ca am trecut prin ele.Simplu si la obiect:
~Iadul:o forma de chin cand inima parca ti se frange,cand creierul iti joaca feste si te poarta din subiecte importante prin povesti de iubire,amintiri si daruire.Iadul mai consta si in certurile la care asistam,la dezastrele pe care nu eu,insa persoanele draci le suportau.Iadul l-am mai intalnit si zi de zi in ipocrizia si minciunile unor nenorociti.Si iadul l-am gasit impartind particule prin aerul pe care il respiram si aprinzand scantei intre oameni care,odata,se adorau.
~Raiul:asta a fost cel mai frumos loc de care am dat vreodata,intr-adevar.Atunci cand il regasesc,sunt nimfomana si nu ma mai satur de el.N u e foarte greu de gasit,daca stii sa privesti bine in jur:saruturile baiatului de care esti indragostita,momentele in care te amuza chiar daca tu te dai drept nervoasa,atingerile intamplatoare,fiorii pe sira spinarii,zambetele lui,primul "te iubesc",visele frumoase din mijlocul noptii,imbratisarile,dormitul in bratele persoanei iubite,micul dejun pregatit de bunici,cadourile,jucariile,dulciurile.Dar pe toate de departe le intrece prietenia/iubirea:insa pentru toate cele de mai sus ai nevoie de macar un strop de dragoste.
~ Agonie:pe asta am resimtit-o atunci cand oamenii ma dezamageau sau atunci cand comparam lumea din ziua de azi cu aia de alta data pe care regret sincer ca nu am apucat sa o traiesc cum se cuvinte.AH,da si atunci cand aveam batai in contradictoriu cu mine insami si tot pierdeam...
~Extazul:l-am trait de vreo 2-3 ori:asta este mai rar dar este extraordinar cand il intalnesti:cand reusesti un plan pe care ti l-ai propus de mult,cand reusesti sa ajungi omul pe care il admirai de cand erai copil,atunci cand iti dai seama ca ai in jurul tau oameni care te iubesc si care au nevoie de tine si mai ales atunci cand reusesti sa iti infrangi temerile si sa te faci remarcat.
~ Moarte:asta am resimtit-o cand ma pedepseau ai mei cand cine stie ce tampenii mai faceam si trebuia sa stai in camera mea zile intregi fara tv,alculatoare,telefoane,iesiri in oras si alte activitati dinastea  si pur si simplu stateam si imi analizam peretii.In momentele alea nu simteam ca traiesc,caci nu faceam absolut nimic.Bine,in unele situatii:citeam.
~ Pasiune:pe asta nu am resimtit-o decat atunci cand iti gustam buzele si iti simteam palmele jucandu-se cu talia mea,sau atunci cand gatul iti devenea proprietate privata sau cand degetele se plimbau prin parul meu sau iti simteam respiratia indreptata spre mine....
In concluzie nu ma plang de multe lucruri,am amintiri frumoase si chiar unele vise mi s-au realizat incet incet :sa dansez vals cu un baiat intr-o scena ca in filme:noi 2 si ringul de dans si oameni care ne privesc, uitatul la filme cu un bun prieten fara sa se declanseze ceva mai mult intre noi,nopti nedormite si amintiri frumoase cu cea mai buna prietena, note bune la scoala si distractie in acelasi timp,distractie dar oferita cu responsabilitate si nu in ultimul rand,oameni care ma apreciaza si ma iubesc.
Pentru toti oamenii care m-au facut sa zambesc:va iubesc :*