Doar doi noi doi.

Nu stiu cu ce sa incep  ca nici nu stiu ce stare ma domina.Inauntrul meu se zbat mii si mii de stari,de sentimente si nu mai stiu cateodata cum sa le fac fata.Cred ca totusi cel mai intens e dorul,urmat de fluturasii din stomac cauzat de imaginile care mi se rasucesc in minte dupa care urmeaza o nevoie acuta de a te strange in brate,de a-ti gusta buzele,de a-ti simti mirosul,de a te tine de mana,de a-ti privi zambetul,de a-ti zambi,de a ma uita infinit in adancul ochilor tai albastrii pentru ca apoi sa zambesc si sa ma intrebi de ce si sa nu-ti raspund si doar sa-mi largesc zambetul.Dar toate astea parca tot la dor s-ar incadra...Iar brusc,toate melodiile de dragoste care se tot repeta intr-un playlist plictisit devenisera despre tine si versurile ne descriau pe noi pentru ca ultima fraza sa mi se atribuie mie "i'm broken".
Primul lucru pe care mi-l amintesc era faptul ca ma duceam sa privesc pe geam privelistea aia frumoasa ce ti se asternea la geam si tu veneai tip-til in spatele meu cuprinzandu-mi trupul rece in brate,strangandu-ma,sarutandu-mi gatul,soptindu-mi apoi glume pe care numai noi le-am fi inteles apoi intorcandu-ma cu fata,cuprinzandu-mi capul in palme si dezmierdandu-mi buzele cu dulcile tale buze iar apoi m-ai fi strans din nou in brate,ti-ai fi plimbat degetele prin parul ravasit,m-ai fi ridicat,m-ai fi invartit si m-ai fi aruncat in pat incepand sa ma gadili.Si ne-am fi jucat,nepasatori,iubareti asa cum eram dintotdeauna si ti-as fi ascultat rasetul la nesfarsit,pe repeat fara ca vreodata sa ma satur.
Ma intreb daca tu mai ai idee ce-am vorbit in vreme ce eu nu pot sa uit nici macar punctele de suspensie din glasul tau sau intensitatea vocii sau modul in care expresia fetei ti se schimba dupa fiecare propozitie sau cum tresaream de fiecare data cand degetele intrau in contact cu pielea mea timida sau modul in care dupa un prelung sarut aveam lacrimi in ochi pe care le ascundeam glumind cu tine.Ma intreb daca stii ca atunci cand mi-ai spus ca ma iubesti,inima a tresarit inauntrul meu,o luase razna iar frica intervenise peste ea si primul lucru pe care ti l-am putut spune a fost ca "nu te creD" cu toate ca sufletul urla ca si el te iubeste.Ma gandesc ca nici nu ai idee ce sentimente ai putut creea inauntrul meu in momentul in care ai adormit tinandu-ma strans in brate,cand iti puteam ghici sinceritatea din bataile accelerate ale inimii si rasuflarea grea ori palma care ma tinea strans la pieptul tau,pe care nu as fi vrut vreodata sa o inlatur,ea facandu-ma sa ma simt mai in siguranta ca niciodata.Sunt constienta ca tu habar nu ai ca ai dat viata unei noi persoane atunci cand am putut sa-ti privesc toata noaptea chipul cu nesat si ca am innebunit cu gandul ca te-as fi putut pierde vreodata si astfel de momente vor ramane amintiri.Stiu de altfel ca atunci cand vorbeam cu tine nu ma auzeai,visai probabil alte lucruri,iar eu iti declaram tot ceea ce nu puteam sa-ti spun cu ochii treji.Nici nu stii macar ca am plans spunand toate acele cuvinte,nici nu stii ca pleoapele imi cadeau grele dar preferam sa le vad inchise pe ale tale decat pe ale mele si frigul imi incerca senzatii pe pielea calda dar iti cedasem patura tie si imi era de-ajuns imbratisarea ta.Nu stii nici macar ca aia a fost cea mai frumoasa noapte din viata mea si ca saruturile tale pe frunte dintre atipeli imi dadeau curaj,creau o luptatoare inauntrul meu si mai presus de toate imi dadeau sa gust cu nesimtire din fericirea de a ma gasi langa tine,unde simtisem ca imi era locul de la inceput. Habar nu ai,si sunt sigura de asta,ca in momentul in care mi-ai spus"vorbim acasa" cu toate ca  nu aveam vreo locuinta comuna,m-ai facut sa ma simt mai bine-venita si mai acasa ca insasi propriul meu camin.Si mai sunt sigura de altfel ca nu stii ca acolo,in patul ala,printre cearceafurile transpirate ti-am lasat o bucata din inima mea,din fericirea mea,din iubirea mea si mai presus de toate un album cu memorii al carui copie il port cu mine peste tot.Se grabise crunta dimineata sa faca saorele sa rasara iar eu sa-i vad reflexia in ochii tai obositi,somnorosi si albastrii...albastrii ca cerul senin pe care il aveam deasupra capului  de cand am fost cu tine si eu ma intristasem cu gandul ca tot acel vis frumos se terminase si trebuia,vrand sau nevrand,sa ma izbesc de realitatea asta idioata care nu ma scapa si necazuri si ranchiuna.Dar nu m-ai lasat sa ma indepartez asa usor,m-ai tintuit acolo cu zambetul tau,cu glumele tale care probabil numai pe mine m-ar putea amuza si  imbratisarea ta imi punea lacat picioarelor care nu ar fi vrut oricum sa paraseasca incaperea in care in sfarsit ne gaseam amandoi...Erai grabit dar nu conteaza caci vreau sa cred ca nici tu nu ai fi vrut sa ma lasi sa plec fara sa ma urmezi,fara sa ma prinzi din urma si sa ma aduci inapoi.Dar incet incet te-ai distantat de mine,drumul dintre noi se marea din ce in ce mai tare cu fiecare zi care trecerea fara sa ma cauti cu toate ca zilele mele se scurgeau pline cu ganduri care se indreptau spre tine si apoi nopti fara somn si vise doar cu ochii deschisi urmate de lacrimi care mi le goleau ca sa-mi umple sufletul de noi iluzii pe care intr-o alta noapte,mi le-ai spulberat...Si te iubeam,scumpule...Te iubeam... si tare mi-as dori sa scap de dor,de dorul asta cumplit care nu ma slabeste nicio clipa.